21 de definiții pentru împărți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

împărți [At: PSALT. SCH. 106 / Pzi: împart / E: ml *impartire] 1 vt (Înv) A alege un lucru sau o ființă dintre altele de același fel. 2-3 vtrr A (se) separa în părți. 4-5 vtr (Jur; înv) A divorța. 6 vt (Înv; c. i. nunta) A anula. 7 vt (Înv; c. i. femeia) A părăsi. 8 vr (Înv) A se îndepărta de cineva. 9 vt (Înv) A scoate un element dintr-o mulțime Si: a izola. 10-11 vtr A (se) diviza în părți. 12-13 vtr A (se) despărți în două sau în mai multe părți spre a le distribui. 14-15 vr (Înv) A-și diviza averea în mai multe părți și a o distribui (creditorilor sau) moștenitorilor. 16 vt (Jur; înv) A lăsa un copil să plece de la casa părintească. 17 vt (Rar) A clasifica. 18 vt (îoc a înmulți) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul. 19 vt (Tip) A distribui literele după tipărire, la locurile respective în casă (38). 20 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau a nu avea nimic de ~t) cu cineva A nu avea nimic în comun cu cineva. 21 vt (Îe) A-i ~ cuiva colacul A vedea pe cineva mort. 22 vu (Pop) A-i fi sortit cuiva ceva. 23-24 vtr A (se) răspândi. 25 vt (Pop) A cheltui risipind. 26 vt A împărtăși o părere, o idee cu cineva. 27 vt A comunica ceva cuiva. 28 vi A participa împreună cu cineva la un eveniment, la o manifestare etc.

ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritmetică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.

ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. A diviza, a desface, a separa în părți (adesea pentru a lua fiecare partea ce i se cuvine). Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva. Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Refl. Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173. Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8. ♦ (Mat.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. Șase împărțit la doi. 2. Tranz. A da (mai multora, făcînd parte fiecăruia), a distribui. Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stinga. CARAGIALE, O. III 67. Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137. ◊ (Ironic) Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115. ◊ Absol. Cine împarte parte-și face. ♦ (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mîncare) la anumite sărbători. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ♦ Unipers. (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A împărtăși (ceva cu cineva). Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26. 4. Refl. A se răspîndi, a se împrăștia, a se risipi. Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ Tranz. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. – Prez. ind. și: împărțesc.

A ÎMPĂRȚI împart tranz. 1) A face să se împartă. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza în clase și categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operației aritmetice a împărțirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea.A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreună; a împărtăși. /<lat. impartire

A SE ÎMPĂRȚI pers. 3 se împarte intranz. 1) (obiecte integrale) A desface în două sau în mai multe părți; a se diviza; a se divide. 2) rar A se împrăștia în toate părțile; a se răspândi. /<lat. impartire

împărțì v. a face părți: 1. Aritm. a divide; 2. a distribui: a împărți premii; 3. a separa un ce comun: ce avem de împărțit cu el? [Lat. IMPARTIRE].

împárt și împărțésc, a v. tr. (în și parte). Despart, divid: a împărți o pîne în treĭ, un număr în părțĭ egale. Distribuĭ: a împărți pîne săracilor. A avea ceva de împărțit cu cineva, a avea cu el afacerĭ de rezolvat, a avea motive de neînțelegere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împărți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împart, 2 sg. împarți, 3 sg. împarte, imperf. 1 împărțeam; conj. prez. 1 sg. să împart, 3 să împartă; imper. 2 sg. afirm. împarte

împărți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împart, imperf. 3 sg. împărțea; conj. prez. 3 împartă

împărți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împart, imperf. 3 sg. împărțea; conj. prez. 3 sg. și pl. împartă

împart, -tă 3 conj., -părțeam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPĂRȚI vb. v. despărți, divorța, separa.

ÎMPĂRȚI vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. v. descompune. 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.) 4. v. atribui. 5. v. distribui. 6. v. aranja. 7. v. împărtăși.

ÎMPĂRȚI vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 3. a diviza, a fragmenta, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.) 4. a atribui, a da, a distribui, a repartiza. (A ~ loturi de casă țăranilor.) 5. a distribui, a repartiza, (înv.) a repartira, a repărți. (A ~ pîinea.) 6. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 7. a împărtăși. (Au ~ aceeași soartă.)

împărți vb. v. DESPĂRȚI. DIVORȚA. SEPARA.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Divide et impera (lat. „Împarte și stăpînește”) – Faimos adagiu roman ridicat la principiu de guvernămînt, care apare și sub forma mai puțin uzitată, dar mai explicită: divide et regnes (divide pentru a domni). Niccolo Machiavelli (vezi Machiavelism), care a studiat și a scris despre politica imperiului roman, a rezumat-o în această formulă care i-a fost pusă în seamă. Dar ea e mult mai veche și Heinrich Heine o atribuie într-o scrisoare din Paris (12 ianuarie 1842) regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în anul 359 î.e.n. Formula a fost aplicată de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinări între partide, între naționalități. Lenin scria: „Aceasta este tocmai o poziție… pe care absolutismul a cedat-o democratismului crescînd, pentru a-și păstra pozițiile principale, pentru a împărți și dezbina pe cei care revendicau transformări politice” (Opere, vol. 5, pag. 59-60). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a împărți două paie la trei măgari expr. (pop., glum.) a împărți o cantitate (de alimente etc.) sau o sumă infimă (de bani) între două persoane.

a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.

a-și împărți ridichea și covrigul expr. (intl.) a împărți în mod egal bunurile furate.

Intrare: împărți
verb (VT314)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțire
  • ‑mpărțire
  • împărțit
  • ‑mpărțit
  • împărțitu‑
  • ‑mpărțitu‑
  • împărțind
  • ‑mpărțind
  • împărțindu‑
  • ‑mpărțindu‑
singular plural
  • împarte
  • ‑mparte
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împart
  • ‑mpart
(să)
  • împart
  • ‑mpart
  • împărțeam
  • ‑mpărțeam
  • împărții
  • ‑mpărții
  • împărțisem
  • ‑mpărțisem
a II-a (tu)
  • împarți
  • ‑mparți
(să)
  • împarți
  • ‑mparți
  • împărțeai
  • ‑mpărțeai
  • împărțiși
  • ‑mpărțiși
  • împărțiseși
  • ‑mpărțiseși
a III-a (el, ea)
  • împarte
  • ‑mparte
(să)
  • împartă
  • ‑mpartă
  • împărțea
  • ‑mpărțea
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțise
  • ‑mpărțise
plural I (noi)
  • împărțim
  • ‑mpărțim
(să)
  • împărțim
  • ‑mpărțim
  • împărțeam
  • ‑mpărțeam
  • împărțirăm
  • ‑mpărțirăm
  • împărțiserăm
  • ‑mpărțiserăm
  • împărțisem
  • ‑mpărțisem
a II-a (voi)
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
(să)
  • împărțiți
  • ‑mpărțiți
  • împărțeați
  • ‑mpărțeați
  • împărțirăți
  • ‑mpărțirăți
  • împărțiserăți
  • ‑mpărțiserăți
  • împărțiseți
  • ‑mpărțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împart
  • ‑mpart
(să)
  • împartă
  • ‑mpartă
  • împărțeau
  • ‑mpărțeau
  • împărți
  • ‑mpărți
  • împărțiseră
  • ‑mpărțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împărți, împartverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. DLRLC
    • format_quote Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. DLRLC
    • format_quote De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59. DLRLC
    • format_quote Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173. DLRLC
    • format_quote Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8. DLRLC
  • 2. tranzitiv A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. DLRLC
    • format_quote O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stînga. CARAGIALE, O. III 67. DLRLC
    • format_quote Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137. DLRLC
    • format_quote ironic Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Cine împarte parte-și face. DLRLC
    • 2.1. (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mâncare) la anumite sărbători. DLRLC
      • format_quote Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. DLRLC
    • 2.2. unipersonal (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). DLRLC
      • format_quote Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66. DLRLC
    • 2.3. reflexiv A se răspândi, a se împrăștia, a se risipi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. DLRLC
      • format_quote Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. DLRLC
    • chat_bubble A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nicio legătură, nimic comun (cu cineva). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. DLRLC
      • format_quote Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. DLRLC
      • format_quote Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42. DLRLC
  • 3. tranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împărtăși
    • format_quote Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: împărțesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.