împins¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: împinge] 1-4 Împingere (1-4). 5 Luptă. 6-7 Împingere (6-7). 8 (Ccr) Îmbrâncire (2). 9-10 Împingere (9-10). 11 (Înv) Dovedire. 12 (Fig) Respingere. 13 (Fig) Izgonire. 14-17 (Fig) Împingere (14-17). 18 (Irn) Mituire.

împins², ~ă a [At: PSALT. 248/9 / V: (înv) împăns, ~pens / Pl: ~nși, ~e / E: împinge] 1 Care și-a schimbat poziția fiind mișcat prin forță. 2 A cărui avansare este provocată de cineva sau de ceva. 3 (Fig; d. fenomene) A cărui producere este determinată de cineva sau de ceva. 4 Mutat din loc fără violență. 5 Agresat². 6 Dat la o parte de cineva care își face loc într-o mulțime. 7 Care este apăsat cu putere. 8 (Fig) Ajutat². 9 (Fig) Pentru care s-a intervenit astfel încât să ajungă la o situație socială nemeritată. 10 (Fig) Respins². 11 (Fig) Izonit². 12-13 (Fig) Îndemnat sau silit de cineva să facă ceva. 14 (Fig) Determinat de către soartă, destin, condiții obiective, să ajungă într-o anumită situație.

împăns, ~ă a vz împins

împens, ~ă a vz împins²

2) împíng, -píns, -pínge v. tr. (maĭ vechĭ împeng, d. lat. im-péndere, a cheltui, a sacrifica, a plăti, ca încing 2 d. incéndere. V. pre-ping). Vechĭ. Adeveresc, dovedesc: cele ce nu le putea împenge (Cod. Vor. 66, 7). Azĭ (Dac. 3, 734). Plătesc o sumă.