12 definiții pentru împotrivire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVIRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

ÎMPOTRIVIRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

împotrivire sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315 / V: (îvp) ~protiv~ / Pl: ~ri / E: împotrivi] 1 Opoziție. 2 Piedică. 3 Contrazicere. 4 (Îlv) A face (a sta în, a fi cu) ~ A se opune. 5 (Rar) Întrecere cu cineva. 6 (Rar) Obținere a unei potriviri.

ÎMPOTRIVIRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență. De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. ◊ Fig. Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330.

împotrivire f. opozițiune, rezistență.

împotrivíre f. Opozițiune, rezistență.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împotrivire (desp. -po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivirii; pl. împotriviri

împotrivire (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivirii; pl. împotriviri

împotrivire s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. împotrivirii; pl. împotriviri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPOTRIVIRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întâmpinat o dârză ~.)

ÎMPOTRIVIRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, priclnuire. (A întîmpinat o dîrză ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVIRE. Subst. Împotrivire, împotriveală (rar), împoncișare (înv.), opunere, potrivnicie, opoziție, rezistență, frondă (fig.), încontrare (pop.); împiedicare (fig.), stăvilire (fig.), zădărnicire. Neascultare, nesupunere, recalcitranță, refractarism (rar); neconformism, nonconformism. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), oprobriu (livr.). Obiecție; replică, ripostă, reacție. Protest, protestație (înv.). Contraatac, contraofensivă. Împotrivitor (înv.), oponent, opozant. Neascultător; neconformist, nonconformist. Protestatar. Adversar, rival, potrivnic. Adj. Împotrivit (rar), împotrivitor (înv.), opus, opozit (înv.), opoziționist, contrar, potrivnic. Neascultător, nesupus, refractar (fig.), recalcitrant; neconformist, nonconformist. Dezaprobator, reprobator. Protestatar. Vb. A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se pune (pop.), a se pune de price, a se pune înaintea cuiva, a se pune cruce, a se pune în cruciș (și-n curmeziș), a se pune în lungiș și în cruciș, a se pune cu capul, a sta de-a poncișul, a se împoncișa (înv.), a se opune, a rezista, a opune rezistență, a ține piept, a se ține tare, a nu se lăsa, a nu ceda, a se încontra (pop.); a împiedica (fig.), a se pune în calea cuiva sau a ceva, a stăvili (fig.), a pune stavilă, a zădărnici. A nu asculta, a nu da ascultare, a nu se supune. A dezaproba, a reproba, a respinge. A obiecta, a face (a ridica) obiecții, a replica, a riposta, a reacționa. A protesta, a pune cuvînt de împotrivire. Adv. Contra, contrar, împotrivă. V. dezacord, indisciplină, negare, obstacol, opoziție, răzvrătire.

Intrare: împotrivire
împotrivire substantiv feminin
  • silabație: îm-po-tri-vi-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împotrivire
  • ‑mpotrivire
  • împotrivirea
  • ‑mpotrivirea
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirile
  • ‑mpotrivirile
genitiv-dativ singular
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirii
  • ‑mpotrivirii
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirilor
  • ‑mpotrivirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împotrivire, împotrivirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. DLRLC
    • format_quote La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. DLRLC
    • format_quote Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. DLRLC
    • format_quote figurat Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330. DLRLC
etimologie:
  • vezi împotrivi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.