înfierbântare sf [At: MINEIUL (1776) 262/2 / V: ~bin~ / Pl: ~tări / E: înfierbânta] 1 Încălzire a unor obiecte Si: înfierbântat¹ (1), (înv) înfierbăntătură 2 (Imp) Ardere. 3 Intensificare a sentimentelor Si: înfierbântat¹ (3), (înv) înfierbăntătură (3). 4 (Fig) Mânie foarte puternică Si: înfierbântat¹ (4), (înv) înfierbăntătură (4). 5 Pierdere a stăpânirii de sine Si: înfierbântat¹ (5), (înv) înfierbăntătură (5). 6 (Înv) Schingiuire prin foc Si: înfierbântat¹ (6), (înv) înfierbăntătură (6). 7 (Irn) Amețire din cauza băuturii Si: înfierbântat¹ (1), (înv) înfierbăntătură (7). 8 (Mpp) Febră. 9 (Mpp) Inflamare a abceselor Si: înfierbântat¹, (înv) înfierbăntătură (9). 10 Îndemnare a calului cu pintenii Si: înfierbântat¹, (înv) înfierbăntătură (10). 11 (Fig) Antrenare cu entuziasm într-o acțiune Si: înfierbântat¹ (11), (înv) înfierbăntătură (11). 12 (Fig) Insuflare cuiva a unei mari pasiuni Si: înfierbântat¹ (12), (înv) înfierbăntătură (12).

înfierbintare sf vz înfierbântare

ÎNFIERBÎNTARE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbînta.

înfierbântare (desp. -fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântării

înfierbântare (-fier-) s. f., g.-d. art. înfierbântării corectat(ă)

înfierbântare s. f. (sil. -fier-), g.-d. art. înfierbântării

ÎNFIERBÂNTARE s. v. încingere.

ÎNFIERBÎNTARE s. încingere. (~ plitei.)