46 de definiții pentru ști

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las’ că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nicio soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă îndoială, nesiguranță, șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.

ști [At: PSALT. HUR. 67v/7 / V: (reg) știe / Pzi: știu; (reg; îf negativă) ștu; Pzi: 3 știe, (îrg) ști; Irn știam, (Trs) știrem; Cj 3 să știe, (reg) să știbă, să știuă; Grz știind, (îvr) știund / E: ml scire] 1 vt(a) A fi informat (în legătură cu...) Si: a cunoaște (20). 2 vt (Îe) ~i tu (sau ~ți) cine (sau ce) Se spune atunci când nu vrem să numim persoana (sau lucrul) despre care este vorba și de care interlocutorul sau interlocutorii au cunoștință. 3 vt (Îe) Precum (sau cum, după cum) (bine) ~i (sau ~ți) Se spune pentru a arăta că este vorba de ceva cunoscut de interlocutor (sau interlocutori), pentru a preciza că cele afirmate nu pot fi puse la îndoială de către interlocutor (sau interlocutori). 4 vt (Îe) După (sau pe) cât (sau câte) ~u (eu) (sau ~i tu etc.) Având în vedere informațiile de care dispun (sau dispui etc.). 5 vt (îe) ~u eu ce -u (sau ~i tu ce ~i etc.) Se spune pentru a arăta că cineva are suficiente temeiuri (nemărturisite) pentru a adopta o anumită atitudine sau pentru a proceda într-un anumit mod. 6 vt (Îe) Lasă că ~u eu sau ~u eu (sau ~i tu etc.) ce ~u (sau ~i etc.) Se spune pentru a arăta că se cunoaște bine situația și nu există posibilitatea de a fi indus în eroare. 7 vt (În construcții cu „ce”, „cât” etc.; îe) Mai ~u eu... (sau, rar, mai ~m noi...) Se spune pentru a încheia o enumerare, exprimând nesiguranța sau lipsa de interes față de ceea ce s-ar mai putea adăuga. 8 vt (Pfm; îe) ~i (sau ~ți) ce (sau ceva, una)? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului (sau a interlocutorilor) asupra celor ce unnează să fie comunicate. 9 vt (Pfm; în legătură cu propoziții introduse prin „cine”, „cum”, „ce” etc.; îe) Ce ~i... Se spune pentru a exprima rezerva, incertitudinea. 10 vt (în legătură cu „ce”, „unde”, „când” etc. sau cu propoziții introduse prin acestea, dând comunicării o nuanță de exagerare; îe) Cine ~e... Se spune pentru a da o idee vagă despre ceva sau cineva, pentru a exprima nesiguranța, imposibilitatea de a preciza, de a aprecia, de a evalua. 11 vt (îcn) Cine ~e ce (sau cât) Se spune pentru a minimaliza importanța, valoarea unui lucru, a unui fapt etc. 12 vt (Îe) (Numai) (unul) Dumnezeu ~e sau Dumnezeu ~e (numai) ori ~e Dumnezeu (sau Domnul) Se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. 13 vt (Îe) (Numai) Dumnezeu (mai) ~e sau, pop, dracul (mai) ~e Se spune pentru a exprima nesiguranța, nedumerirea, imposibilitatea de a preciza sau de a explica. 14 vt (Pop; îe) A ~ una (și bună) A avea o părere hotărâtă, pe care nupoate zdruncina nimeni. 15 vt (Îe) Tu ~i una, eu ~u mai multe Se spune când vorbitorul cunoaște mai bine decât interlocutorul situația, având motive temeinice să procedez într-un anumit fel. 16 vt (Îe) (Nici) nu ~u, (nici) n-am văzut (pop, nici pe-acolo n-am trecut ori nici în seamă n-am băgat) Se spune pentru a arăta că cineva este străin de ceva, nu are idee de nimic. 17 vt (Îae; pop; șîe a lua pe nu ~u în brațe) Se spune pentru a arăta că cineva se eschivează să dea o mărturie. 18 vt A dispune de date precise și amănunțite (obținute prin experiență) privitoare la... 19 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A fi informat că (cineva sau ceva) se află, viețuiește într-un anumit loc. 20 vt (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A recunoaște pe cineva sau ceva drept... 21 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se considera (ca... sau drept...). 22 vr (Cu determinări elemente predicative suplimentare) A se vedea (într-o anumită situație sau într-un anumit loc). 23 vr(Olt; îe) Nu mă ~u (sau nu te ~i etc.) cu el (sau cu ea)! Se spune despre o persoană care este de mare ajutor. 24 vt (C. i. persoane) A fi în stare să identifice Si: a cunoaște. 25-26 vtr A (se) cunoaște (pe sine) din toate punctele de vedere. 27 vr A se cunoaște (cu...). 28 vrr A întreține relații (de prietenie) (cu...). 29 vrr A se cunoaște unul pe altul. 30 vrr (Reg) A întreține relații de dragoste (cu ...). 31 vt A lua cunoștință (de...) Si: a afla (1), a auzi. 32 vt (Îe) Așa să ~i (sau să ~ți)! Se spune pentrua evidenția cuiva ceva cu toată hotărârea. 33 vt A avea certitudinea (că...). 34 vt (Îe) Să -u (bine sau de bine) că... sau de-așcă... Chiar dacă... 35 vt (Îe) (Doar) ~u (bine) că... Bineînțeles că... 36 vt (Mai ales îcn) A fi în cunoștință de cauză în ceea ce privește... Si: a înțelege, a conștientiza, a pricepe. 37 vt (Îe) Nu ~u ce (și, rar, nu ~u cum) Se spune pentru a arăta că cineva sau ceva este indefinit, inexprimabil, inexplicabil. 38 vt (Îcn; îae) Se spune pentrua minimaliza importanța, valoarea unui lucru. 39 vt (D. oameni; îe) A fi nu ~u cum A avea ceva inexplicabil, ciudat. 40 vt (Îe) A-i fi (cuiva) nu ~u cum să... A-i fi (cuiva) greu sau penibil să... 41 vt (În legătură cu „cum”, „ce” etc.; cu accentul pe pronumele personal; îe) El (sau ea) ~e... sau ei ~u... Se spune pentrua exprima nedumerirea sau mirarea față de acțiunile neobișnuite sau inexplicabile ale cuiva. 42 vt (Îe) (Mai) ~u (și) eu? ori eu ~u? Se spune pentrua exprima nesiguranța, îndoiala, nehotărârea, ezitarea. 43 vt (îe) Mai ~i... (sau de unde ~i...) E greu de precizat, de apreciat. 44 vt (Îae; pop; șîe mai ~i minunea sau păcatul) Se prea poate. 45 vt (Îe) A nu ~ ce vrea A fi nedecis. 46 vt (Fam; îe) A nu (prea)multe Se spune despre cineva care acționează energic și sumar, care trece repede la fapte, fără să cântărească urmările acțiunilor sale. 47 vt (Îe) A nu mai ~ ce să facă de... și, pop, a nu (mai) ~ unde îi este (sau stă) capul sau a nu-și mai ~ capului de...A fi copleșit de... 48 vi (Reg; îe) A nu (mai) ~ de sine (sau a nu ~ de lume) A-și pierde cunoștința. 49 vi (Reg; îae) A fi inconștient de... 50 vi (Reg; îae) A se zăpăci. 51 vt (Pop; îe) ~i, colea Se spune pentrua exprima o apreciere favorabilă, pentrua accentua (admirativ) gradul unei însușiri, intensitatea unei acțiuni. 52 vt A-și da seama Si: a se dumeri (2), a înțelege, a se lămuri, a pricepe. 53 vt (Pex) A se convinge (3). 54 vt (De obicei în constmcții cu sens negativ) A presupune. 55 vt A prevedea. 56 vt A ține minte. 57 vt (Pop; îe) A se ~ (cuiva sau la ceva) numai numele A fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva). 58 vt (În construcții cu „ce”, „cele ce” etc., precedate de pp „din”, „de” etc.) A fi intrat în obișnuință, deprindere, nărav. 59 vt (C. i. un domeniu al cunoașterii, o artă, un meșteșug etc.) A avea cunoștințe sistematice. 60 vt (Îe) Acarte A avea noțiuni (elementare) de scriere și de citire. 61 vt (Pex; îae) A avea cunoștințe temeinice (într-un anumit domeniu). 62 vt (Pex; îae) A fi (foarte) învățat. 63 vt (Îe) A ~ lecția (sau rolul) A vorbi sau a acționa după cum a fost învățat de către altcineva. 64 vt (Îae) A se comporta în mod corespunzător într-o anumită împrejurare, ca și cum ar fi pregătit dinainte (sau chiar a și pregătit) ceea ce spune sau ceea ce face. 65 vt (Îe) A ~ (ceva) pe de rost (sau pe dinafară și, pop, de-a rostul, ca apa, ca pe apă, ca pe Tatăl nostru) A putea reproduce (ceva) întocmai, din memorie. 66 vt (C. i. o limbă) A fi în măsură să înțeleagă și să vorbească. 67 vt (Fam; îe) Nu ~i românește? Se spune unei persoane neînțelegătoare, neascultătoare, îndărătnice. 68 vt A fi în stare să procedeze într-un mod adecvat, oportun, eficient Si: a putea. 69 vt A avea priceperea, instruirea necesară să facă ceea ce trebuie într-o anumită împrejurare. 70 vt (Îe) A nu (mai)ce să (se) (mai) facă sau, pfm, a nu mai ~ pe unde s-o apuce A nu (mai) găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. 71 vt (Reg; îe) Ce să -u (sau să ~i etc.) (a) face? și ce mă ~u (sau te ~i etc.) (a) face? Ce să fac (sau să faci etc.)? 72 vt (Reg; îae) Cum să mă descurc (sau să te descurci etc.)? 73 vt A crede de cuviință. 74 vt A fi hotărât să facă ceva. 75-76 vti (Mai ales îcn) A avea prilejul, posibilitatea de a lua cunoștință de... 77-78 vti (Mai ales îcn) A avea de-a face cu... 79-80 vti (Mai ales îcn) A avea parte de... 81 vt (Îe) A nu ~ ce e frica A fi foarte curajos. 82-83 vti (Pfm; îe) A ~ de frică (sau de frica cuiva) și, reg, a ~ frică A se teme (de cineva). 84-85 vi (Pfm; îe) A (nu)de glumă A (nu) înțelege glumele. 86 vi (Pfm; îae) A nu glumi niciodată. 87 vi (Pfm; îae) A fi supărăcios. 88 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ (nici) de casă, (nici) de masă și, reg, a nu i se mai ~ (cuiva) de masă (sau de mâncare) A nu avea liniște. 89 vi (Înv; îe) A nu ~ de bărbat A fi castă. 90 vi (Îcn; șîe a nu vrea (sau a nu voi) să ~e (nimic) de...) A nu lua în considerație. 91 vi (Îae) A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 92 vi A avea respect sau teamă de cineva. 93 vi (Pop) A se interesa de... 94 vi A se îngriji de... 95 vi (Pfm; îe) A-de dragul (cuiva) A face pe placul cuiva. 96 vi (Pfm; îae) A iubi pe cineva. 97 vrim A fi lucru bine cunoscut. 98 vt (Fam; îe) A nude unde s-o apuce A nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. 99 sm (Îs) Un nu știu cum sau (ce) Ceva nelămurit. 100 sm (Îas) Farmec deosebit, nedefinit.

ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las’ că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.

ȘTI, știu, vb. IV. I. Tranz. (Urmat de un complement direct sau de o propoziție completivă; folosit și absolut) 1. A avea cunoștință (despre ceva), a cunoaște (ceva). De-ar ști mama! Vai, să știe Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie! COȘBUC, P. I 105. Era odată un boier tare bogat, care nici nu știa sama bogăției sale. SBIERA, P. 139. Știu ce nevoie te-a adus pe la mine. CREANGĂ, P. 213. Nu știai sau ai uitat cum că la vînătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Familiar, în construcții negative, urmat mai ales de «ce», la prez. ind. pers. 1 sg. în forma redusă -ș) Dacă nu era cocoana să sară pentru mine... mă rupea, că nu-ș’ ce-avea, era turbat rău de tot. CARAGIALE, O. I 55. Inimioară cu suspin Mult mai plîngi și-mi faci venin, Nu-ș cînd te-oi vedea rîzînd. ȘEZ. XXI 50. ♦ Expr. Nu știu, n-am văzut = sînt cu totul străin (de ceva), nu cunosc nimic, nu am idee ție nimic. A ști ce știi sau las’ că știu eu = a cunoaște foarte bine situația, a avea toate motivele să..., a avea motivele sale pentru... Se vede că știa ea ce știa. ISPIRESCU, U. 5. Ia lasă-mă, jupîneasă, cu cărțile cele a d-voastre în pace, că eu știu ce știu eu. CREANGĂ, P. 118. Rămîneți voi cu-mpăratul, Ostași, dragii mei, Că eu știu ce știu. TEODORESCU, P. P. 112. Tu știi una, eu știu mai multe = eu cunosc mai multe în legătură cu aceasta, am mai multe motive decît tine să... A ști în ce apă se scaldă cineva v. apă (I 2). A ști ce-i (sau cît îi) face sau plătește (cuiva) pielea = a ști ce fel de om este cineva, a avea idee de ce poate cineva. Taci că știu cît îți face pielea. CĂLINESCU, E. O. II 246. Știi ce? (sau știi ceva, știi una?)= fii atent la ce-ți spun. Stăpîne, știi ce? Culcă-te și te odihnește și mîni demineață vom vorbi amîndoi. CREANGĂ, P. 158. Florico, știi una? ALECSANDRI, T. II 896. ◊ Intranz. De aceasta nu știa altul nime, fără numai cerbul. SBIERA, P. 175. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. (Poetic) Numai luna și c-o stea Știe de durerea mea. MARIAN, Î. 44. (Expr.) A-i ști cuiva de știre v. știre (1). A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Nu-ți mai știu de urmă ție. ȘEZ. V 89. Pe cît (sau după cît) știu = după informațiile pe care le am, după cunoștința mea. Aista nu-i semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. ♦ A avea cunoștință de existența unui lucru; a se orienta bine într-un anumit loc, a cunoaște bine ceva. Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine. COȘBUC, P. II 169. Acolo eu știu o viță care face niște struguri gustoși. ISPIRESCU, U. 96. Trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. Haideți, copii, după mine, Că știu calea-n codru bine. ALECSANDRI, P. P. 156. ♦ Refl. A se considera, a se crede. Eu mă știam că sînt legată numai cu prietenie. CONACHI, P. 82. 2. A lua cunoștință de ceva, a prinde de veste, a afla, a auzi. Să știi că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea. ISPIRESCU, L. 5. Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să știi că ai să ai și mai mult de la mine. CREANGĂ, P. 171. Și să știi că-s sănătos. EMINESCU, O. I 149. La una i-am zis să vie, Ceialaltă să nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. ◊ Expr. (Așa)știi (sau să știți)! = formulă prin care i se spune cuiva ceva cu toată hotărîrea, pe un ton aproape poruncitor. Așa, să știți. Nu mai dau pe datorie. STANCU, D. 121. Numai cînd veți vîrî tot pămîntul în buzunar, numai atunci veți fura și banii mei. Așa să știți! Așa! DELAVRANCEA, la TDRG. 3. A cunoaște pe cineva, a avea cunoștință unde se află, ce face, ce fel de om este. Ești vulpe bătrînă, las’ că te știu eu. CĂLINESCU, E. O. II 178. Ciobănaș la oi am fost, Fetele nu mă cunosc; Iar la vară de-oi mai fi, Nici atîta nu m-or ști. ȘEZ. I 212. Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Urmat de un nume predicativ sau de o propoziție predicativă) O știau cît de bună este la inimă. RETEGANUL, P. II 30. Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că demult îți făceam feliul. CREANGĂ, P. 236. Crezi că te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. Mă știai om cinstit Și cu bani agonisit, De simbrie neplătit. TEODORESCU, P. P. 598. Pînă nu stai cu omul în casă, nu-l știi cum este.Refl. (Uneori urmat de un nume predicativ) A se cunoaște pe sine, a avea conștiința că este într-un anumit fel. Aleodor se știa vinovat. ISPIRESCU, L. 43. Codre, vei avea păcat Cumva de mă-i da legat, Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. A se ști cu musca pe căciulă v. căciulă.Refl. A se pomeni, a se vedea (într-un anumit fel). Numai cu chef să mă știu. ȘEZ. IV 231. Decît cu drăguța proastă, Mai bine la oi pe coastă, C-oi tăia cîte-o nuia Și m-oi ști fără de ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 453. ♦ Refl. reciproc. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine. COȘBUC, P. I 77. Se știau de tinerei, De pe cînd erau copii. PĂUN-PINCIO, P. 51. II. Intranz. 1. A ține seamă de ceva, a lua în seamă, a băga de seamă. Părinte, te-am așteptat destul, iacă o trecut vadeaua și mie-mi trebuiesc numaidecît banii, eu nu știu, dau hîrtie la judecată. VLAHUȚĂ, la TDRG. De descîntece rîia nu știe. ȘEZ. II 70. A venit o grea urgie Ce de dragoste nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ♦ A asculta, a avea teamă sau respect de cineva. Șoimuleț, pui de romîn, Ce nu știe de stăpîn, Nici nu bei, nici nu mănînci. Ce stai pe gînduri adînci? ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ Expr. (Rar) A ști de dragul cuiva = a iubi pe cineva, a face pe placul cuiva. De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. A ști de frică (sau de frica cuiva) v. frică.Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept. Necruțînd nimica-n lume, neștiind nimica sfînt, Uităm că viața-i o punte dintre leagăn și mormînt. HASDEU, R. V. 167. Lumea de stăpîn îl știe. VĂCĂRESCU, P. 6. ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva, a se înfrupta din ceva, a duce grija cuiva sau a ceva. N-au mai știut de vrun năcaz ori supărare. RETEGANUL, P. II 35. Și să nu mai știu de rău. HODOȘ, P. P. 78. Să nu știu de scîrbă-n lume. ȘEZ. II 46. Zile bune n-am avut, De dulceață n-am știut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22. 2. A se interesa (de cineva sau de ceva), a avea grija cuiva (sau a ceva), a se îngriji de... Nu mai știi de mine. EMINESCU, O. I 128. Dar de murgu cin’ să-mi știe? ȘEZ. I 288. ◊ Tranz. Că-ți vine, lele, bărbatul! – Las’ să vie, naiba-l știe, Fi-i-ar calea tot pustie! TEODORESCU, P. P. 341. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A poseda cunoștințe speciale într-un domeniu, a stăpîni o știință, o artă, a fi instruit într-o anumită ramură, într-o anumită tehnică. [Tată-său] o învăța tot ce trebuia să știe un viteaz. ISPIRESCU, L. 13. Fiindcă știa bine treaba moșitului, lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Ș-a strîns... Vro trei babe bătrîne Care știu rîndul la pîne. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ (Urmat de verbe la infinitiv, precedate de obicei de prep. «a») Știți toarce, coase, țese. ISPIRESCU, L. 12. Păcat că nu știu a ceti. NEGRUZZI S. I 59. Din cîți ne aflăm aice, nu știe a cîrmi unul macar. DRĂGHICI, R. 25. Vai de min’ ce-mi place mie. Badea care știe-a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu, a fi foarte învățat. S-a împrumutat iarna cealaltă la Toma Ocî. Știe carte. I-a dat poliță iscălită la mînă cîrciumarului. STANCU, D. 100. I-adevărat, domnule Gheorghidiu, că d-ta știi atît de multă carte? CAMIL PETRESCU, U. N. 63. Pe acesta l-a chemat Și așa l-a întrebat: Știi carte, Cumnate? TEODORESCU, P. P. 263. Cine știe carte are patru ochi. A nu ști buche (bechi sau boabă) v. c. A ști și toaca în cer = a fi atoatecunoscător, a fi foarte învățat. Îmi scrie că știe și toaca-n cer. DELAVRANCEA, O. II 36. A ști lecția (sau rolul) = a cunoaște bine lecția (sau rolul). A ști (ceva) pe degete v. deget. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa) = a putea reproduce întocmai, din memorie. Știa pe dinafară strofe întregi din Alecsandri, poetul lui favorit. CĂLINESCU, E. 113. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. A. 49. Învățase carte la dascălul Pascal... ce știa toată Alexandria pe de rost. NEGRUZZI, S. I 246. (Fig.) Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. ♦ (Urmat de determinări indicînd o anumită limbă) A vorbi și a înțelege (o anumită limbă). Oare știe franțuzește? EMINESCU, N. 43. Parcă nu prea știe franțuzește. ALECSANDRI, T. I 47. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie într-o anumită. împrejurare. Acum fă ce știi, eu nu mă mai amestec. RETEGANUL, P. II 10. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat. ISPIRESCU, L. 11. Nu știu cum să fac. CREANGĂ, P. 203. Neștiind cum s-o mingii, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) (mai) facă = a nu mai găsi nici o soluție (după ce au fost încercate mai multe) pentru a ieși dintr-o încurcătură. Nu mai știa ce să facă, ca să mulțumească lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 19. Ce să știu (știi etc.) sau (refl.) (să) mă știu (știi etc.) face = cum să fac (faci etc.), cum să procedez? Umblă feciorii mei toată ziulița, fără să afle undeva capătul pădurii, iar cînd fu seară, erau chiar în locul de unde plecase dimineața. Ce să știe face? RETEGANUL, P. II 71. Ce mă știu eu face și de unde să-ți aduc eu herghelia? ISPIRESCU, L. 27. Ce o să mă știu eu face cînd va veni tristul timp ca ele să se vestejească. NEGRUZZI, S. I 99. (Cu o topică mai puțin obișnuită) El... s-a logodit și d-atunci n-am pace, Nu mă știu ce face. TEODORESCU, P. P. 661. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... Cînd a văzut pe Maica, nu mai știa ce să facă de bucurie, CREANGĂ, P. 135. A nu ști de unde s-o apuci = a nu te pricepe de unde să începi un lucru. Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. Apoi dă... știu eu? Dac’ a vini bărbatu-meu? ALECSANDRI, T. I 264. 2. A putea, a fi în stare (să facă ceva). Am întîrziat?Nu, dar eu nu știu să aștept. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. Să fi scris el?... N-aș ști ce să zic. DELAVRANCEA, O. II 184. De-a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți. EMINESCU, O. I 133. Căpitane, căpitane, Pe drum nu le duce tare Că-s răgute tinerele Și pe drum nu prea știu mere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Cu repetarea complementului) De ce m-ai știut tu minți pe mine? RETEGANUL, P. I 44. ♦ A fi hotărît (a face ceva). Nu știu la care voi merge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. Nu știu ce l-oi face, Ca să-l las acas’ nu-mi place. id. ib. 53. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărîre; a fi nedecis, șovăitor. A ști una și bună v. bun4 (III 5). 3. A ține minte, a-și aduce aminte; a-și aminti. Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. ◊ Expr. A nu-i mai ști (cuiva) de nume v. nume. Cine (mai) știe v. cine. ♦ A avea în minte, a păstra în amintire. Acea culme înverzită O revăd precum o știu... Mi-a văzut copilăria... Mînă, mînă, surugiu. MACEDONSKI, O. I 8. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. Dintr-o dată am știut cu cine am de-a face. GALACTION, O. I 94. Mergea Ivan fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. Te-ntreb într-un tîrziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? EMINESCU, O. I 91. Nu știu, mîndră, ce-i asta: Ori iubesc alta ori ba, Pe tin’ nu te pot uita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a nu suferi provocarea cuiva, a riposta îndată. Așa e țăranul: nu prea știe multe. CREANGĂ, A. 151. A nu (mai) ști unde-i e capul (sau a nu-și mai ști capului) = a fi copleșit (de preocupări, de senzații). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi = se prea poate, nu poți fi sigur (că nu e așa). De frica ocnei s-a răznit Și-i dus de-atunci. Mai știu și eu! Așa i-a fost menit. COȘBUC, P. I 230. Mai știu eu!... Poate ori dumnezeu, ori dracul i-a dat în gînd, ieri noapte, de una ca asta. CREANGĂ, P. 75. Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva. id. ib. 187. Spune babei ce te chinuiește; că de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. id. ib. 189. (Pronumele personal purtînd accentul în frază) El (ea etc.) știe (cum sau ce face), exprimă mirarea (sau admirația) față de acțiunile neobișnuite sau inexplicabile ale cuiva. Și acela, el știe ce face, ce drege, de-mi aduce din cînd în cînd așa, cîte puține, de poftă. CREANGĂ, P. 211. [Scaraoschi] se vîră, el știe cum și pe unde, în odaie la Ivan. id. ib. 303. Nu știu cum = cumva, în mod inexplicabil. A fost Cuminte om, dar nu știu cum Așa i-a mers de prost! COȘBUC, P. I 229. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum, îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. ◊ (Despre persoane) A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar, inexplicabil, curios. A-i fi (cuiva) nu știu cum = a-i fi (cuiva) greu să... Dar sufletele aceste... mi-e nu știu cum să le primesc. NEGRUZZI, S. I 93. A nu ști ce = a fi nelămurit, a nu-ți da bine seama de situație. Parcă se petrecea nu știu ce. CREANGĂ, P. 276. A nu ști cît v. cît5 (III). Cine știe ce (sau unde) v. cine. Nu știu cine = cineva, oarecare. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios, a nu înțelege glumele; a nu glumi niciodată. (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. Simți un nu știu ce colea la inimioară. ISPIRESCU, L. 35. În toată-a ei făptură e-un «nu știu cum» și-un «nu știu ce». EMINESCU, O. I 208. ◊ (Intercalat în frază, la pers. 2, fără sens precis) Plecă și el, știi, cam în dorul lelii. ISPIRESCU, L. 34. (Expr.) Știi, colea v. colea. Știi cine (sau ce), se zice cînd nu voim să numim persoana (sau lucrul) de care e vorba. ◊ Refl. Unde-aud cucul chitind Și mierlița șuierînd, Nu mă țiu om pre pămînt, Nici nu mă știu unde sînt. TEODORESCU, P. P. 345. 5. (Uneori determinat prin «dinainte») A prevedea. Trecu podul mulțumind lui dumnezeu și neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. Știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. Cine știe oare și cine îmi va spune Ce o să aducă ziua și anul viitor? ALEXANDRESCU, M. 3. De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. ♦ A bănui. Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. Ne-am iubit cu multă frică, Și-ai noști n-au știut nimică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. 6. (Determinat adesea prin «bine») A avea certitudine, a fi sigur de ceva. Ți-am fost dragă, știu eu bine. COȘBUC, P. I 51. Să știu bine că mă duc la mînăstire, pîine și sare nu mai mănînc cu el. CARAGIALE, O. I 50. Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe Și știe că de-acuma a lui rămîne-n veci. EMINESCU, O. I 95. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 147. ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut, sigur. Se știe că anotimpurile au o durată neegală. – Forme gramaticale: perf. s. știui, part. știut.

A ȘTI știu 1. tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cunoaște. ~ obiceiurile. *~ carte a) a ști să scrie și să citească; b) a poseda cunoștințe temeinice; a fi erudit. ~ pe din afară a cunoaște foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informații curente) A deține, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. *Pe cât (sau după cât) știu potrivit informațiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu bănui nimic. 3) (persoane) A cunoaște din diferite puncte de vedere. Îl știu din tinerețe. 4) (meserii, acțiuni etc.) A stăpâni, având deprinderi practice. ~ cizmăria. 5) (urmat de o propoziție completivă) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a cunoaște; a pricepe. *Nu știu cum inexplicabil; ciudat. Nu știu cine cineva. Nu știu ce ceva. Mai știi (păcatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu știu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deducție. Știu ce mă așteaptă. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepoziția de) 1) A deține informații curente. ~ de sosirea lui. *A (nu)-i ~ cuiva de urmă a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informație despre cineva; b) a da pe cineva uitării. A (nu) ~ de glumă a (nu) avea simțul umorului. A (nu) ~ de frică a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A ține seamă (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /

A SE ȘTI ne știm intranz. A deține informații unul despre altul; a fi cunoscut; a se cunoaște. Se știu din copilărie. /<lat. scire

ștì v. 1. a cunoaște cu deplină cunoștință: știe geografia; 2. a coprinde și ținea minte: știe lecțiunea; 3. a se pricepe: nu știe să lucreze; 4. a fi informat: știu că a plecat. [Lat. SCIRE].

știŭ, știút, a ști v. tr. (lat. scire). Cunosc, îs obișnuit cu: a ști drumu. Am în minte și pot dezvolta la nevoĭe, mă pricep: a ști o limbă, a ști matematica, a ști lecțiunea pe de rost, a ști să comanzĭ. Am ideĭe, îs informat: a ști ce s’a întîmplat. A ști de, 1. a avea ideĭe, a avea cunoștință că există: ceĭ vechĭ nu știaŭ de America; 2. a te teme, a-țĭ păsa: hoțiĭ nu știŭ de lege. A ști de frică, a sta în respect de frică: ghĭorlanu trebuĭe să știe de frică! A nu ști multe, ci una și bună (saŭ: una, da bună), saŭ numaĭ a nu ști multe, a proceda sumar, a răspunde îndată la o provocare: nu te pune cu nebunu cela, că nu știe multe. A ști una, și bună, a ști un lucru care nu se poate nega: eŭ știŭ una, și bună: că oaĭa nu poate fi prietenă cu lupu. Pe cît știŭ, după cît știŭ eŭ. A nu maĭ ști (ce să facĭ) de bucurie, a nu maĭ putea de bucurie, a fi foarte vesel. Știŭ eŭ?! nu știŭ, poate, posibil! Maĭ știĭ?! posibil! Se zice pop. și nú ștĭu îld. nú știŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ști (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știu [pron. știŭ], 3 sg. știe, imperf. 1 știam, perf. s. 1 sg. știui, m.m.c.p. 1 pl. știuserăm; conj. prez. 1 sg. să știu, 3 să știe; ger. știind (desp. ști-ind); part. știut (nefolosit la imper.)

ști (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știu [pron. știu], 2 sg. știi, 3 sg. știe, imperf. 3 sg. știa; conj. prez. 3 să știe; ger. știind; part. știut

ști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știu, 2 sg. știi, 3 sg. știe, imperf. 3 sg. știa, perf. s. 1 sg. știui, 3 sg. știu, 3 pl. știură; ger. știind; part. știut

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘTI vb. 1. a afla, a auzi, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaște. 4. a cunoaște, a poseda, a stăpâni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaște, a înțelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluția problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaște, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaște. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaște. 11. v. bănui. 12. a-și aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

ȘTI vb. 1. a afla, a auzi. (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 2. a se dumeri, a înțelege, a se lămuri, a pricepe, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu ~ ce am vrut să-ți spun.) 3. a cunoaște, a pricepe, a stăpîni, (fam.) a vedea. (~ la perfecție mai multe meserii.) 4. a cunoaște, a poseda, a stăpîni. (~ trei limbi străine.) 5. a cunoaște, a înțelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a găsi, a poseda. (~ eu soluția problemei.) 7. a afla, a cunoaște. (Vrei să ~ adevărul?) 8. a cunoaște, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 9. a (se) cunoaște. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 10. a cunoaște, a identifica, a recunoaște. (Cum îl poți ~ dintre atîția?) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 12. a-și aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ști (-iu, -iut), vb. – A avea cunoștință, a cunoaște. – Mr. știu, știut, știre, megl. știu, știri, istr. știwu. Lat. scῑre (Diez, I, 365; Pușcariu 1648; REW 7722), cf. logud. iskire (Wagner 112) și știință.Der. știre, s. f. (știință, cunoștință: notiță, aviz; cunoaștere, preocupare); știrici, vb. (a căuta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face să se știe) în Trans. și Banat de la știre cu suf. expresiv; știut, adj. (cunoscut; faimos; expert, experimentat); neștiut, adj. (ignorant); știutor, adj. (care știe); neștiutor, adj. (ignorant); atotștiutor, adj. (care le știe pe toate); știutură, s. f. (cunoaștere), înv.; neștire, s. f. (inconștiență). Expresia nu știu, cînd nu poartă accent stilistic se abreviază de regulă nuș’, cel puțin în Munt., nuș cu ce < nu știu cu cine. De aici niște, pron. indef. (unii, unele, anumiți, anumite, cîțiva, cîteva) în loc de nuș’ce, REW 5899; neștine (var. neșcine, nușcine), pron. indef. (oarecare); nescit (var. neschit), adv. (ceva); niscai (var. niscaiva, nescai, nescare, niscare), pron. indef. (ceva, unii). Toate aceste comp., sau cel puțin unele dintre ele ar putea conduce direct la lat., respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar această ipoteză poate nu este necesară.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câtevaDe omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

OIDA ME UDEN EIDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

ZWAR WEISS ICH VIEL DOCH MOCHT’ICH ALLES WISSEN (germ.) într-adevăr, știu multe, dar aș vrea să știu totul – Goethe, „Faust”, I, Noaptea.

De omni re scibili et quibusdam aliis (lat. „Despre tot ce se poate ști și despre multe altele”) – Această vorbă este, după împrejurări, luată în parte sau în întregime. De omni re scibili – atotștiutor – adică un om de mare cultură, cu cunoștințe enciclopedice. Dar de îndată ce i se adaugă et quibusdam aliis, adică „și încă multe altele”, evident că vorba capătă o nuanță ironică; și atunci ea e aplicată unui om care se crede atotștiutor, care face pe savantul și e prezumțios. De altfel expresia a și apărut în două etape. Prima parte de omni re scibili a fost deviza savantului italian Pico della Mirandola (1463-1494) care pretindea, la o vîrstă destul de tînără, că nu există domeniu care să-i fie necunoscut și nu există întrebare la care să nu poată răspunde. A spune deci cuiva că e un Pico della Mirandola sau de omni re scibili e unul și același lucru. A doua parte a expresiei: et quibusdam aliis este atribuită lui Voltaire care persifla astfel afirmațiile exagerate ale învățatului italian. Timpul a dat și dă dreptate lui Voltaire. Într-adevăr, cu cît știința înaintează mai mult, cu atît ne dăm mai bine seama că un singur om nu poate fi o enciclopedie universală. De altiel numele lui Pico della Mirandola a ajuns o poreclă ce se aplică, în mod serios, unui om bine instruit, care în orice materie se dovedește stăpîn pe probleme, sau, în zeflemea, altuia care numai se pretinde atotștiutor. Născut în 1463, Pico a început încă de copil să se inițieze în toate ramurile științei și literaturii, devenind la o vîrstă tînără un erudit cu renume universal. Învățase 22 de limbi. La 24 de ani a cerut savanților din lumea întreagă să angajeze cu el o dispută în public, în care scop a întocmit o listă cu 900 de teze din toate domeniile: filozofie, teologie, matematică, lingvistică, jurisprudență, ocultism etc. N-a trăit decît 31 ani.

Faire de la prose sans le savoir (fr. „A face proză fără să știi”), expresie franceză foarte cunoscută și amuzantă, rămasă de la Molière. Faimosul său erou, domnul Jourdain, din comedia Burghezul gentilom, aflînd de la profesorul de filozofie (act. II, sc. 6) că „tot ce nu e proză, e vers; și tot ce nu e vers, e proză”, îl întreabă nedumerit: „Și cum vorbește omul, ce e?” Profesorul de filozofie: Proză. Domnul Jourdain: Adică așa să fie? Cînd zic: Nicole, adu-mi papucii și dă-mi scufa de noapte, e proză? Profesorul de filozofie: Da, domnule. Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să știu! Evident, aceste cuvinte pot fi spuse numai în deridere la adresa cuiva. „A face proză fără să știi” constituie o ironie foarte potrivită pentru cei care, ca și Monsieur Jourdain, îndeplinesc un lucru, fără să-i cunoască sensul, rostul. LIT.

Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (lat. „Cine l-ar fi știut pe Hector, dacă Troia ar fi fost fericită?”) – întreabă Ovidiu în Tristii (IV, 3, 75). Desigur, viteazul Hector, care s-a remarcat prin deosebite fapte de arme în războiul troian, figurează aici ca simbol, ca exemplu. Ovidiu vrea să spună că adesea însușirile omului, talentul, curajul rămîn în întuneric, dacă n-au prilejul să răzbată la lumină. Faima depinde de o împrejurare, chiar tragică și nefericită (Hector a fost omorît de Achile, iar Troia distrusă). Citatul se aplică omului (sau operei, sau faptului), ieșit din anonimat datorită unui eveniment cu răsunet. LIT.

Ich weiss nicht, was soll das bedeuten (germ. „Nu știu ce poate să însemne”) – unul dintre cele mai cunoscute versuri ale lui Heinrich Heine. E stihul cu care începe poezia Loreley, vestita legendă a pescarului îndrăgostit, care, fermecat de cîntecul zînei Loreley, se repede în vîltoare cu luntrea lui mică și, izbit de stînci, moare înecat în apele Rinului. Iată întîia strofă în tălmăcirea lui Șt.O. Iosif: „Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi.” Primul vers a ajuns o expresie care exprimă uimirea, surprinderea. LIT.

Io non so lettere (it. „Nu știu să citesc”) – răspunsul pe care Papa Iuliu al II-lea l-a adresat lui Michelangelo. Lucrînd statuia acestui pontif, marele sculptor l-a întrebat într-o zi dacă trebuie să-i pună o carte în mînă. „Pune-mi în mînă o spadă – i-a răspuns în glumă papa – nu știu să citesc!” Tot în glumă se folosește acest io non so lettere atunci cînd cineva adresează o întrebare al cărei răspuns e extrem de simplu și firesc, la mintea oricui și de la sine înțeles. IST.

Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait! (fr. „Dacă tinerețea ar ști, dacă bătrînețea ar putea!”) – proverb inspirat din dialogul Despre bătrînețe (De senectute) al lui Cicero. El imaginează o convorbire a cenzorului Cato, în vîrstă de 88 ani, cu Scipio Africanul și cu prietenul său Lelius. Rînd pe rînd, Cato respinge criticile ce se aduc bătrînilor, susținînd că experiența, înțelepciunea și seninătatea lor sînt cel puțin egale cu vigoarea și elanul tinereții. Ceea ce afirmă și zicalele noastre: „Dă-mi Doamne, puterea tînărului și mintea bătrînului!” – „Cel tînăr cu puterea și cel bătrîn cu povața” (I. Zanne, Proverbele Românilor, pag. 554). LIT.

We know what we are, but know not what we may be (engl. „Noi știm ce sîntem, dar nu știm ce putem fi”) – Shakespeare, Hamlet (act. IV, sc. 5) – frază cu aluzii subtile, pe care Ofelia o adresează regelui, socotindu-l părtaș la uciderea tatălui ei. Se citează în sensul că omul nu știe niciodată ce-l așteaptă, ce poate ajunge. LIT.

Zwar weiss ich viel, doeh möcht’ ich alles wissen (germ. „Într-adevăr știu multe, dar aș vrea să știu totul”) – Tragedia Faust de Goethe (partea I) începe cu monologul bătrînului învățat, care constată că, deși a studiat multe o viață întreagă, nu știe totuși mare lucru. Această idee centrală a fost condensată în fraza de mai sus, care-i folosită spre a exprima nepoltolita sete de cunoaștere a omului. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva.

a nu ști cum să(-l) iei (pe cineva) expr. a nu-și putea forma o imagine clară despre personalitatea cuiva.

a nu ști de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului; a riposta când se fac glume la adresa / pe seama sa. 2. a fi exigent; a fi intransigent.

a nu ști de unde să iei pe cineva expr. a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva.

a nu ști în ce ape se scaldă cineva expr. a nu cunoaște intențiile cuiva.

a nu ști o boabă / o boacă / o buche expr. 1. a nu ști nimic, a fi complet ignorant. 2. a fi necultivat / neșcolit.

a nu ști pe unde să scoată cămașa expr. a fi încolțit, a nu găsi pe moment o soluție salvatoare; a nu ști cum să se disculpe.

a ști (ceva) pe de rost / pe din afară expr. v. a ști (ceva) ca pe apă.

a ști boabele expr. (act.) a ști bine rolul.

a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.

a ști carte expr. 1. a ști să citească. 2. a fi instruit.

a ști cât au uitat alții expr. a nu mai ști nimic.

a ști ce-i poate pielea (cuiva) expr. a cunoaște foarte bine profilul moral al cuiva.

a ști cum să(-l) iei expr. a avea tact în relația cu cineva; a ști să manipuleze pe cineva (în folos propriu).

a ști de glumă expr. a avea simțul umorului, a nu se supăra când devine ținta unei glume.

a ști dincotro bate vântul expr. a intui corect elementele care pot influența evoluția unui eveniment.

a ști și toaca-n cer expr. a ști multe lucruri; a face pe atoateștiutorul.

a ști unde-i buba expr. 1. a fi conștient de sursa unui necaz. 2. a depista cauza unei defecțiuni.

știi bancul cu albinele? expr. (iron. – aluzie la interj. „roiu!”) pleacă de aici!, fugi!

știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante.

Intrare: ști
verb (VT340)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ști
  • știre
  • știut
  • știutu‑
  • știind
  • știindu‑
singular plural
  • știi
  • știți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știu
(să)
  • știu
  • știam
  • știui
  • știusem
a II-a (tu)
  • știi
(să)
  • știi
  • știai
  • știuși
  • știuseși
a III-a (el, ea)
  • știe
(să)
  • știe
  • știa
  • știu
  • știuse
plural I (noi)
  • știm
(să)
  • știm
  • știam
  • știurăm
  • știuserăm
  • știusem
a II-a (voi)
  • știți
(să)
  • știți
  • știați
  • știurăți
  • știuserăți
  • știuseți
a III-a (ei, ele)
  • știu
(să)
  • știe
  • știau
  • știu
  • știuseră
știe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ști, știuverb

  • 1. tranzitiv intranzitiv (Folosit și absolut) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cunoaște
    • format_quote De-ar ști mama! Vai, să știe Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie! COȘBUC, P. I 105. DLRLC
    • format_quote Era odată un boier tare bogat, care nici nu știa sama bogăției sale. SBIERA, P. 139. DLRLC
    • format_quote Știu ce nevoie te-a adus pe la mine. CREANGĂ, P. 213. DLRLC
    • format_quote Nu știai sau ai uitat cum că la vînătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. DLRLC
    • format_quote familiar În construcții negative, urmat mai ales de «ce», la prezent indicativ persoana 1 singular în forma redusă -ș: DLRLC
      • format_quote Dacă nu era cocoana să sară pentru mine... mă rupea, că nu-ș’ ce-avea, era turbat rău de tot. CARAGIALE, O. I 55. DLRLC
      • format_quote Inimioară cu suspin Mult mai plîngi și-mi faci venin, Nu-ș cînd te-oi vedea rîzînd. ȘEZ. XXI 50. DLRLC
    • format_quote De aceasta nu știa altul nime, fără numai cerbul. SBIERA, P. 175. DLRLC
    • format_quote Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. DLRLC
    • format_quote poetic Numai luna și c-o stea Știe de durerea mea. MARIAN, Î. 44. DLRLC
    • 1.1. A avea cunoștință de existența unui lucru; a se orienta bine într-un anumit loc, a cunoaște bine ceva. DLRLC
      • format_quote Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine. COȘBUC, P. II 169. DLRLC
      • format_quote Acolo eu știu o viță care face niște struguri gustoși. ISPIRESCU, U. 96. DLRLC
      • format_quote Trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. DLRLC
      • format_quote Haideți, copii, după mine, Că știu calea-n codru bine. ALECSANDRI, P. P. 156. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se considera, a se crede. DLRLC
      • format_quote Eu mă știam că sînt legată numai cu prietenie. CONACHI, P. 82. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe știute = în cunoștință de cauză. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe neștiute = fără să-și dea seama. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe neștiute = în ascuns, pe furiș. DEX '09 DEX '98
      sinonime: tiptil
    • chat_bubble tranzitiv (și) absolut Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las’ că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se vede că știa ea ce știa. ISPIRESCU, U. 5. DLRLC
      • format_quote Ia lasă-mă, jupîneasă, cu cărțile cele a d-voastre în pace, că eu știu ce știu eu. CREANGĂ, P. 118. DLRLC
      • format_quote Rămîneți voi cu-mpăratul, Ostași, dragii mei, Că eu știu ce știu. TEODORESCU, P. P. 112. DLRLC
    • chat_bubble Tu știi una, eu știu mai multe = eu cunosc mai multe în legătură cu aceasta, am mai multe motive decât tine să... DLRLC
    • chat_bubble A ști în ce apă se scaldă cineva. DLRLC
    • chat_bubble A ști ce-i (sau cât îi) face sau plătește (cuiva) pielea = a ști ce fel de om este cineva, a avea idee de ce poate cineva. DLRLC
      • format_quote Taci... că știu cît îți face pielea. CĂLINESCU, E. O. II 246. DLRLC
    • chat_bubble Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Stăpîne, știi ce? Culcă-te și te odihnește și mîni demineață vom vorbi amîndoi. CREANGĂ, P. 158. DLRLC
      • format_quote Florico, știi una? ALECSANDRI, T. II 896. DLRLC
    • chat_bubble (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A-i ști cuiva de știre. DLRLC
    • chat_bubble intranzitiv A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu-ți mai știu de urmă ție. ȘEZ. V 89. DLRLC
    • chat_bubble Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aista nu-i semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. DLRLC
  • 2. tranzitiv A lua cunoștință de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: afla auzi
    • format_quote Să știi că pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
    • format_quote Mătușă, de mi-i face acest bine, atunci să știi că ai să ai și mai mult de la mine. CREANGĂ, P. 171. DLRLC
    • format_quote Și să știi că-s sănătos. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
    • format_quote La una i-am zis să vie, Ceialaltă să nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. DLRLC
    • chat_bubble (Așa) să știi (sau să știți)! = formulă prin care i se spune cuiva ceva cu toată hotărârea, pe un ton aproape poruncitor. DLRLC
      • format_quote Așa, să știți. Nu mai dau pe datorie. STANCU, D. 121. DLRLC
      • format_quote Numai cînd veți vîrî tot pămîntul în buzunar, numai atunci veți fura și banii mei. Așa să știți! Așa! DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
  • 3. tranzitiv A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ești vulpe bătrînă, las’ că te știu eu. CĂLINESCU, E. O. II 178. DLRLC
    • format_quote Ciobănaș la oi am fost, Fetele nu mă cunosc; Iar la vară de-oi mai fi, Nici atîta nu m-or ști. ȘEZ. I 212. DLRLC
    • format_quote Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DLRLC
    • format_quote O știau cît de bună este la inimă. RETEGANUL, P. II 30. DLRLC
    • format_quote Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că demult îți făceam feliul. CREANGĂ, P. 236. DLRLC
    • format_quote Crezi că te-aș fi ales de discipul al meu, de nu te știam vrednic și adînc? EMINESCU, N. 54. DLRLC
    • format_quote Mă știai om cinstit Și cu bani agonisit, De simbrie neplătit. TEODORESCU, P. P. 598. DLRLC
    • format_quote Până nu stai cu omul în casă, nu-l știi cum este. DLRLC
    • 3.1. reflexiv A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aleodor se știa vinovat. ISPIRESCU, L. 43. DLRLC
      • format_quote Codre, vei avea păcat Cumva de mă-i da legat, Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. DLRLC
      • format_quote Numai cu chef să mă știu. ȘEZ. IV 231. DLRLC
      • format_quote Decît cu drăguța proastă, Mai bine la oi pe coastă, C-oi tăia cîte-o nuia Și m-oi ști fără de ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 453. DLRLC
    • 3.2. reflexiv reciproc A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine. COȘBUC, P. I 77. DLRLC
      • format_quote Se știau de tinerei, De pe cînd erau copii. PĂUN-PINCIO, P. 51. DLRLC
  • 4. intranzitiv A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Părinte, te-am așteptat destul, iacă o trecut vadeaua și mie-mi trebuiesc numaidecît banii, eu nu știu, dau hîrtie la judecată. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • format_quote De descîntece rîia nu știe. ȘEZ. II 70. DLRLC
    • format_quote A venit o grea urgie Ce de dragoste nu știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. DLRLC
    • format_quote Șoimuleț, pui de romîn, Ce nu știe de stăpîn, Nici nu bei, nici nu mănînci. Ce stai pe gînduri adînci? ALECSANDRI, P. P. 149. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv A recunoaște pe cineva sau ceva drept... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Necruțînd nimica-n lume, neștiind nimica sfînt, Uităm că viața-i o punte dintre leagăn și mormînt. HASDEU, R. V. 167. DLRLC
      • format_quote Lumea de stăpîn îl știe. VĂCĂRESCU, P. 6. DLRLC
    • 4.2. A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote N-au mai știut de vrun năcaz ori supărare. RETEGANUL, P. II 35. DLRLC
      • format_quote Și să nu mai știu de rău. HODOȘ, P. P. 78. DLRLC
      • format_quote Să nu știu de scîrbă-n lume. ȘEZ. II 46. DLRLC
      • format_quote Zile bune n-am avut, De dulceață n-am știut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22. DLRLC
    • chat_bubble rar A ști de dragul cuiva = a iubi pe cineva, a face pe placul cuiva. DLRLC
      • format_quote De dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. DLRLC
    • chat_bubble A ști de frică (sau de frica cuiva). DLRLC
  • 5. intranzitiv A se interesa de..., a se îngriji de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu mai știi de mine. EMINESCU, O. I 128. DLRLC
    • format_quote Dar de murgu cin’ să-mi știe? ȘEZ. I 288. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Că-ți vine, lele, bărbatul! – Las’ să vie, naiba-l știe, Fi-i-ar calea tot pustie! TEODORESCU, P. P. 341. DLRLC
  • 6. tranzitiv A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Tată-său] o învăța tot ce trebuia să știe un viteaz. ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
    • format_quote Fiindcă știa bine treaba moșitului, lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. DLRLC
    • format_quote Ș-a strîns... Vro trei babe bătrîne Care știu rîndul la pîne. ALECSANDRI, P. P. 388. DLRLC
    • format_quote Știți toarce, coase, țese. ISPIRESCU, L. 12. DLRLC
    • format_quote Păcat că nu știu a ceti. NEGRUZZI S. I 59. DLRLC
    • format_quote Din cîți ne aflăm aice, nu știe a cîrmi unul macar. DRĂGHICI, R. 25. DLRLC
    • format_quote Vai de min’ ce-mi place mie. Badea care știe-a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. DLRLC
    • 6.1. A vorbi și a înțelege o anumită limbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Oare știe franțuzește? EMINESCU, N. 43. DLRLC
      • format_quote Parcă nu prea știe franțuzește. ALECSANDRI, T. I 47. DLRLC
    • 6.2. A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Acum fă ce știi, eu nu mă mai amestec. RETEGANUL, P. II 10. DLRLC
      • format_quote El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat. ISPIRESCU, L. 11. DLRLC
      • format_quote Nu știu cum să fac. CREANGĂ, P. 203. DLRLC
      • format_quote Neștiind cum s-o mîngîi, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I 52. DLRLC
      • chat_bubble A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nicio soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Nu mai știa ce să facă, ca să mulțumească lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 19. DLRLC
      • chat_bubble Ce să știu (știi etc.) sau (refexiv.) (să) mă știu (știi etc.) face = cum să fac (faci etc.), cum să procedez? DLRLC
        • format_quote Umblă feciorii mei toată ziulița, fără să afle undeva capătul pădurii, iar cînd fu seară, erau chiar în locul de unde plecase dimineața. Ce să știe face? RETEGANUL, P. II 71. DLRLC
        • format_quote Ce mă știu eu face și de unde să-ți aduc eu herghelia? ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
        • format_quote Ce o să mă știu eu face cînd va veni tristul timp ca ele să se vestejească. NEGRUZZI, S. I 99. DLRLC
        • format_quote El... s-a logodit și d-atunci n-am pace, Nu mă știu ce face. TEODORESCU, P. P. 661. DLRLC
      • chat_bubble A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cînd a văzut pe Maica, nu mai știa ce să facă de bucurie, CREANGĂ, P. 135. DLRLC
      • chat_bubble A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble tranzitiv (și) absolut Știu eu? exprimă îndoială, nesiguranță, șovăire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Apoi dă... știu eu? Dac’ a vini bărbatu-meu? ALECSANDRI, T. I 264. DLRLC
    • chat_bubble A ști carte = a ști să scrie și să citească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a împrumutat iarna cealaltă la Toma Ocî. Știe carte. I-a dat poliță iscălită la mînă cîrciumarului. STANCU, D. 100. DLRLC
      • format_quote I-adevărat, domnule Gheorghidiu, că d-ta știi atît de multă carte? CAMIL PETRESCU, U. N. 63. DLRLC
      • format_quote Pe acesta l-a chemat Și așa l-a întrebat: Știi carte, Cumnate? TEODORESCU, P. P. 263. DLRLC
      • format_quote Cine știe carte are patru ochi. DLRLC
      • chat_bubble prin extensiune A avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A nu ști buche (bechi sau boabă). DLRLC
    • chat_bubble A ști și toaca în cer = a fi atotcunoscător, a fi foarte învățat. DLRLC
      • format_quote Îmi scrie că știe și toaca-n cer. DELAVRANCEA, O. II 36. DLRLC
    • chat_bubble A ști lecția (sau rolul) = a cunoaște bine lecția (sau rolul). DLRLC
    • chat_bubble A ști (ceva) pe degete. DLRLC
    • chat_bubble A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Știa pe dinafară strofe întregi din Alecsandri, poetul lui favorit. CĂLINESCU, E. 113. DLRLC
      • format_quote Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. A. 49. DLRLC
      • format_quote Învățase carte la dascălul Pascal... ce știa toată Alexandria pe de rost. NEGRUZZI, S. I 246. DLRLC
      • format_quote figurat Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost? EMINESCU, O. I 134. DLRLC
  • 7. tranzitiv A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am întîrziat? – Nu, dar eu nu știu să aștept. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
    • format_quote Să fi scris el?... N-aș ști ce să zic. DELAVRANCEA, O. II 184. DLRLC
    • format_quote De-a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți. EMINESCU, O. I 133. DLRLC
    • format_quote Căpitane, căpitane, Pe drum nu le duce tare Că-s răgute tinerele Și pe drum nu prea știu mere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. DLRLC
    • format_quote De ce m-ai știut tu minți pe mine? RETEGANUL, P. I 44. DLRLC
    • 7.1. A fi hotărât să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu știu la care voi merge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33. DLRLC
      • format_quote Nu știu ce l-oi face, Ca să-l las acas’ nu-mi place. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 53. DLRLC
      • chat_bubble A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: șovăi
      • chat_bubble A ști una și bună. DLRLC
  • 8. tranzitiv A ține minte, a-și aminti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. DLRLC
    • 8.1. A avea în minte, a păstra în amintire. DLRLC
      • format_quote Acea culme înverzită O revăd precum o știu... Mi-a văzut copilăria... Mînă, mînă, surugiu. MACEDONSKI, O. I 8. DLRLC
    • chat_bubble A nu-i mai ști (cuiva) de nume. DLRLC
    • chat_bubble Cine (mai) știe. DLRLC
  • 9. tranzitiv A-și da seama. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dintr-o dată am știut cu cine am de-a face. GALACTION, O. I 94. DLRLC
    • format_quote Mergea Ivan fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. DLRLC
    • format_quote Te-ntreb într-un tîrziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • format_quote Nu știu, mîndră, ce-i asta: Ori iubesc alta ori ba, Pe tin’ nu te pot uita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. DLRLC
    • 9.1. Este intercalat în frază, la persoana a 2-a, fără sens precis. DLRLC
      • format_quote Plecă și el, știi, cam în dorul lelii. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
      • chat_bubble Știi, colea. DLRLC
      • chat_bubble Știi cine (sau ce), se zice când nu vrem să numim persoana (sau lucrul) de care e vorba. DLRLC
        • format_quote reflexiv Unde-aud cucul cîntînd Și mierlița șuierînd, Nu mă țiu om pre pămînt, Nici nu mă știu unde sînt. TEODORESCU, P. P. 345. DLRLC
    • chat_bubble A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Așa e țăranul: nu prea știe multe. CREANGĂ, A. 151. DLRLC
    • chat_bubble A nu (mai) ști unde-i e capul (sau a nu-și mai ști capului) = a fi copleșit (de preocupări, de senzații). DLRLC
    • chat_bubble Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De frica ocnei s-a răznit Și-i dus de-atunci. Mai știu și eu! Așa i-a fost menit. COȘBUC, P. I 230. DLRLC
      • format_quote Mai știu eu!... Poate ori dumnezeu, ori dracul i-a dat în gînd, ieri noapte, de una ca asta. CREANGĂ, P. 75. DLRLC
      • format_quote Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva. CREANGĂ, P. 187. DLRLC
      • format_quote Spune babei ce te chinuiește; că de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. CREANGĂ, P. 189. DLRLC
    • chat_bubble El (ea etc.) știe (cum sau ce face), exprimă mirarea (sau admirația) față de acțiunile neobișnuite sau inexplicabile ale cuiva. DLRLC
      • format_quote Și acela, el știe ce face, ce drege, de-mi aduce din cînd în cînd așa, cîte puține, de poftă. CREANGĂ, P. 211. DLRLC
      • format_quote [Scaraoschi] se vîră, el știe cum și pe unde, în odaie la Ivan. CREANGĂ, P. 303. DLRLC
    • chat_bubble Nu știu cum = în mod inexplicabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: cumva
      • format_quote A fost Cuminte om, dar nu știu cum Așa i-a mers de prost! COȘBUC, P. I 229. DLRLC
      • format_quote Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum, îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. DLRLC
    • chat_bubble A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dar sufletele aceste... mi-e nu știu cum să le primesc. NEGRUZZI, S. I 93. DLRLC
    • chat_bubble A nu ști ce = a fi nelămurit, a nu-ți da bine seama de situație. DLRLC
      • format_quote Parcă se petrecea nu știu ce. CREANGĂ, P. 276. DLRLC
    • chat_bubble A nu ști cât. DLRLC
    • chat_bubble Cine știe ce (sau unde). DLRLC
    • chat_bubble Nu știu cine = cineva, oarecare. DLRLC
    • chat_bubble (și) substantivat Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: farmec
      • format_quote Simți un nu știu ce colea la inimioară. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
      • format_quote În toată-a ei făptură e-un «nu știu cum» și-un «nu știu ce». EMINESCU, O. I 208. DLRLC
    • chat_bubble intranzitiv A nu ști de glumă = a fi supărăcios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 10. tranzitiv Prevedea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: prevedea
    • format_quote Trecu podul mulțumind lui dumnezeu și neștiind ce o mai aștepta. ISPIRESCU, L. 17. DLRLC
    • format_quote Știu dinainte ceea ce au de gînd să izvodească puternicii pămîntului. CREANGĂ, P. 190. DLRLC
    • format_quote Cine știe oare și cine îmi va spune Ce o să aducă ziua și anul viitor? ALEXANDRESCU, M. 3. DLRLC
    • format_quote De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. DLRLC
    • 10.1. Bănui, presupune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. DLRLC
      • format_quote Ne-am iubit cu multă frică, Și-ai noști n-au știut nimică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. DLRLC
  • 11. tranzitiv A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ți-am fost dragă, știu eu bine. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
    • format_quote Să știu bine că mă duc la mînăstire, pîine și sare nu mai mănînc cu el. CARAGIALE, O. I 50. DLRLC
    • format_quote Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe Și știe că de-acuma a lui rămîne-n veci. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • format_quote De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 147. DLRLC
    • 11.1. reflexiv impersonal A fi lucru bine cunoscut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se știe că anotimpurile au o durată neegală. DLRLC
    • chat_bubble Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.