înecare sf [At: URECHE, ap. LET. I, 145/27 / S și: (înv) înne~ / Pl: ~cări / E: îneca] 1 (Îrg) Ștrangulare. 2 (Îrg; fig) Sinucidere. 3 Sufocare. 4 (Pex; fig) Faptul de a fi copleșit de sentimente puternice Si: înecat¹ (4). 5 Podidire a lacrimilor care împiedică respirația Si: înecat¹ (5). 6 Moarte prin sufocare în apă sau în alt lichid Si: înecat¹ (6), (înv) înecătură. 7 Inundare a unui loc, a unei arături etc. Si: înecat¹ 8 (Fig) Asimilare a unui grup etc. Si: înecat¹ (8). 9 Scufundare a unei nave, a unui obiect etc. Si: înecat¹ (9). 10 (Fig) Domolire a setei Si: înecat¹ (10). 11 (Înv) Uitare. 12 (Spc) Ucidere. 13 Copleșire. 14 (Fig) Afundare.

ÎNECARE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei. Înecarea corăbiei.

înecare s. f., g.-d. art. înecării

înecare s. f., g.-d. art. înecării

înecare s. f., g.-d. art. înecării

ÎNECARE s. 1. v. scufundare. 2. v. inundare. 3. v. asfixie.

ÎNECARE s. 1. scufundare. (~ ambarcației.) 2. inundare, potopire, (înv.) necătură. (~ cîmpiei de ape.) 3. asfixie, asfixiere, înăbușire, sufocare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.)