16 definiții pentru întreba

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

întreba [At: COD. VOR. 52/8 / V: (reg) ~răba / Pzi: întreb / E: ml interrogare] 1 vt (Îoc a răspunde) A arăta ceea ce vrei să știi sau să afli Cf a interoga, a chestiona. 2 vt (Îe) ~eabă-mă să te întreb Se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 3-4 vtr A(-și) pune întrebări cu scopul de a afla un răspuns. 5 vz A se sfătui cu cineva Si: a se consulta, a discuta. 6 vt (Îe) A ~ sfat A cere sfatul cuiva. 7 vt (Îe) A ~ voie pe cineva A cere voie cuiva. 8 vr (Jur; înv; îe) A-și ~ județ sau a se ~ cu cineva A se judeca cu cineva. 9 vr A cere socoteală cuiva Si: a se răfui. 10-11 vti (Udp „de”, „despre”) A cere informații, vești, lămuriri Si: a (se) interesa de, a (se) informa. 12 vt (Îe) A ~ pe cineva de sănătate A se interesa de starea în care se află cineva. 13 vt (Îae) A intra în vorbă cu cineva. 14 vt (Fig; îae) A încolți pe cineva. 15 vt (Îe) A se ~ cu cineva A se informa reciproc de sănătate. 16 vt (Pop) A cere. 17-18 vti A căuta ceva pentru a cumpăra, a se interesa dacă un articol se găsește pe piață. 19 vt A pune întrebări unui elev, student etc. pentru a-i evalua din răspunsuri nivelul cunoștințelor Si: a chestiona, a examina. 20 vt (Fam) A căuta pe cineva acasă. 21 vr (D. o marfa) A avea căutare.

ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. Tranz. 1. A pune întrebări; a cere prin cuvinte să ți se dea un răspuns la ceea ce vrei să afli sau să știi. V. interoga. Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. V. 34. De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137. N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. ◊ Absol. Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56. Domnul?întrebă el iute. – Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133. ◊ Fig. S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. Întreabă-mă, să te întreb, se spune cînd ți se cer informații asupra unor lucruri despre care nu știi nimic. A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă, a deschide discuție cu cineva. ◊ Intranz. (Regional; determinarea este introdusă prin prep. «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Refl. reciproc. (Fig.) Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A cerceta, a se interesa, a cere știri sau lămuriri, a se informa despre... Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. ◊ (Învechit, astăzi regional, urmat de un complement direct care arată obiectul întrebării) Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88. Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. ◊ Intranz. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. ♦ (Învechit și popular) A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva). Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85. 3. A pune întrebări pentru a constata, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor cuiva, gradul de pregătire al cuiva; a examina. Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106. Domnii Țării Romînești...Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324.

A ÎNTREBÁ întréb 1. tranz. 1) (persoane) A determina să dea un răspuns; a chestiona; a interoga. ◊ Întreabă-mă să te întreb se spune, când ți se cere o informație despre ceva ce nu cunoști nici tu. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) 1) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sănătate. 2) A încerca să afle, chestionând. ~ de Ion.~ de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistență; a căuta. Cărțile sunt întrebate. Marfa se întreabă. [Sil. în-tre-] /<lat. interroguare

întrebà v. a cerceta, a pune întrebări. [Lat. INTERROGARE].

întréb, a v. tr. (lat. intér-rogo, -áre, a întreba, de unde s’a făcut *înterg, *înterb, întreb; vfr. enterver [ca și corvée, corvadă], de unde vine și pv. entervar. – Se conjugă ca înec. V. interog). Cer informațiunĭ: îl întreb pe cineva ce s’a întîmplat. Examinez, interog, ascult: profesoru îl întreabă pe elev. Supun unuĭ interogatoriŭ: judecătoru îl întreabă pe acuzat. Întreb de (orĭ despre) cineva orĭ ceva, întreb pe cineva despre cineva orĭ ceva: m’a întrebat de adresa ta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întreba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întreb, 3 întrea; conj. prez. 1 sg. să întreb, 3 să întrebe

întreba (a ~) vb., ind. prez. 3 întrea

întrebá vb., ind. prez. 1 sg. întréb, 3 sg. și pl. întreábă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTREBÁ vb. v. căuta, cere, vinde.

ÎNTREBÁ vb. 1. a chestiona, a interoga, (pop.) a ispiti, (fig.) a descoase. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. v. asculta. 3. v. consulta.

ÎNTREBA vb. 1. a chestiona, a interoga, (pop.) a ispiti, (fig.) a descoase. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a asculta, a chestiona, a examina, a interoga, (înv.) a prociti. (A ~ un elev.) 3. a consulta. (Să-l ~ într-o chestiune.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întrebá (întréb, întrebát), vb.1. A pune întrebări spre a afla un răspuns. – 2. A cerceta, a examina. – 3. A cere informații, lămuriri despre, a se interesa. – Mr. ntreb, ntribare, megl. antreb, antribare, istr. ăntreb. Lat. interrogāre (Pușcariu 891; Tiktin; DAR), cf. v. fr. anterver, prov. antervar, astur. entrugar (Menéndez Pidal, RFE, 1920, 35). Este dublet al lui interoga, vb., din lat. interrogare (sec. XIX). Rezultatul gb, care apare și în lingualimbă, i-a făcut pe unii cercetători să se gîndească la necesitatea unei forme lat. *interguāre (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se că numai -gu- putea trece la b; dar această supoziție nu pare întemeiată. – Der. întrebător, adj. (interogativ); întrebare, s. f. (acțiunea de a întreba; problemă, chestiune; cercetare, informare); întrebăciune, s. f. (înv., întrebare, cercetare).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

întreabă-mă ca să te-ntreb expr. (glum.) nu știu.

Intrare: întreba
verb (VT25)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebare
  • ‑ntrebare
  • întrebat
  • ‑ntrebat
  • întrebatu‑
  • ‑ntrebatu‑
  • întrebând
  • ‑ntrebând
  • întrebându‑
  • ‑ntrebându‑
singular plural
  • întrea
  • ‑ntrea
  • întrebați
  • ‑ntrebați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întreb
  • ‑ntreb
(să)
  • întreb
  • ‑ntreb
  • întrebam
  • ‑ntrebam
  • întrebai
  • ‑ntrebai
  • întrebasem
  • ‑ntrebasem
a II-a (tu)
  • întrebi
  • ‑ntrebi
(să)
  • întrebi
  • ‑ntrebi
  • întrebai
  • ‑ntrebai
  • întrebași
  • ‑ntrebași
  • întrebaseși
  • ‑ntrebaseși
a III-a (el, ea)
  • întrea
  • ‑ntrea
(să)
  • întrebe
  • ‑ntrebe
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebă
  • ‑ntrebă
  • întrebase
  • ‑ntrebase
plural I (noi)
  • întrebăm
  • ‑ntrebăm
(să)
  • întrebăm
  • ‑ntrebăm
  • întrebam
  • ‑ntrebam
  • întrebarăm
  • ‑ntrebarăm
  • întrebaserăm
  • ‑ntrebaserăm
  • întrebasem
  • ‑ntrebasem
a II-a (voi)
  • întrebați
  • ‑ntrebați
(să)
  • întrebați
  • ‑ntrebați
  • întrebați
  • ‑ntrebați
  • întrebarăți
  • ‑ntrebarăți
  • întrebaserăți
  • ‑ntrebaserăți
  • întrebaseți
  • ‑ntrebaseți
a III-a (ei, ele)
  • întrea
  • ‑ntrea
(să)
  • întrebe
  • ‑ntrebe
  • întrebau
  • ‑ntrebau
  • întreba
  • ‑ntreba
  • întrebaseră
  • ‑ntrebaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întreba, întrebverb

  • 1. tranzitiv reflexiv reciproc A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: răspunde
    • format_quote Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. V. 34. DLRLC
    • format_quote De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137. DLRLC
    • format_quote N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Domnul? întrebă el iute. – Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133. DLRLC
    • format_quote figurat S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155. DLRLC
    • format_quote intranzitiv regional (Determinarea este introdusă prin prepoziția «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P. 2. DLRLC
    • format_quote figurat Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. DLRLC
    • format_quote Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77. DLRLC
    • format_quote învechit regional Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88. DLRLC
    • format_quote învechit regional Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248. DLRLC
    • format_quote reflexiv Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. DLRLC
    • format_quote învechit (Urmat de determinări introduse prin prepoziția «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. DLRLC
    • 2.1. învechit popular A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva). DLRLC
      • format_quote Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. DEX '98 DLRLC
  • 3. tranzitiv A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106. DLRLC
    • format_quote Domnii Țării Romînești... – Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.