11 definiții pentru îndatoritor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

îndatoritor, ~oare [At: (a. 1785) URICARIUL, II, 80 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: îndatori + -itor] 1 a Care obligă prin purtarea sa pe altul Si: amabil, politicos. 2 smf Persoană care împrumută pe cineva cu ceva. 3 a (Nob) Obligatoriu.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. (Despre persoane) Care face sau este gata de a face cuiva un serviciu; serviabil, binevoitor. Fiindcă poate mîine dimineață eu am să plec pînă nu te deștepți dumneata, îți spun de acuma că am rămas foarte încîntat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. Aceeași majoritate a propietarilor mari s-a văzut obligată a recunoaște trebuința de a se desființa claca sau munca îndatoritoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 161.

ÎNDATORITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care îndatorează. 2) rar Care trebuie îndeplinit neapărat; obligatoriu. /a (se) îndatori + suf. ~tor

îndatoritor a. 1. care caută a îndatora; 2. obligator.

îndatoritór, -oáre adj. Care îndatorește pe altu, amabil.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndatoritor adj. m., pl. îndatoritori; f. sg. și pl. îndatoritoare

îndatoritor adj. m., pl. îndatoritori; f. sg. și pl. îndatoritoare

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri, f. sg. și pl. îndatoritoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDATORITÓR adj. v. serviabil.

ÎNDATORITOR adj. amabil, binevoitor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~ cu noi.)

Intrare: îndatoritor
îndatoritor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndatoritor
  • ‑ndatoritor
  • îndatoritorul
  • îndatoritoru‑
  • ‑ndatoritorul
  • ‑ndatoritoru‑
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarea
  • ‑ndatoritoarea
plural
  • îndatoritori
  • ‑ndatoritori
  • îndatoritorii
  • ‑ndatoritorii
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarele
  • ‑ndatoritoarele
genitiv-dativ singular
  • îndatoritor
  • ‑ndatoritor
  • îndatoritorului
  • ‑ndatoritorului
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarei
  • ‑ndatoritoarei
plural
  • îndatoritori
  • ‑ndatoritori
  • îndatoritorilor
  • ‑ndatoritorilor
  • îndatoritoare
  • ‑ndatoritoare
  • îndatoritoarelor
  • ‑ndatoritoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndatoritor, îndatoritoareadjectiv

  • 1. Binevoitor, serviabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fiindcă poate mîine dimineață eu am să plec pînă nu te deștepți dumneata, îți spun de acuma că am rămas foarte încîntat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. DLRLC
  • 2. neobișnuit Obligatoriu. DEX '09 DLRLC
    sinonime: obligatoriu
    • format_quote Aceeași majoritate a propietarilor mari s-a văzut obligată a recunoaște trebuința de a se desființa claca sau munca îndatoritoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 161. DLRLC
etimologie:
  • Îndatori + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.