29 de definiții pentru învăța

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

învăța [At: COD. VOR. 105/14 / Pzi: învăț / E: ml *invitiare] 1-2 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui. 3-4 vtr A (se) familiariza. 5-6 vr (Îe) A se ~ ca faurul cu scânteile sau ca broasca cu grindina A se obișnui (cu lucrurile neplăcute sau) cu greutățile vieții. 7 vt A transmite cuiva sistematic cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. 8 vt A iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. Si: A instrui. 9 vt A dresa animale. 10 vt A sfătui pe cineva să facă ceva, arătându-i cum să procedeze Cf a convinge. 11 vt A dobândi cunoștințe prin studiu. 12 vt A ajunge prin muncă sistematică la cunoașterea unei meserii, științe, limbi străine etc. 13 vt A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce Si: a memora. 14 vi (Îe) A ~ la troacă Se spune despre cineva care este lipsit de orice învățătură. 15 vt (Îe) A ~ păsărește sau ca papagalii sau papagalicește A învăța (11) cuvânt cu cuvânt, fără a înțelege în profunzime. 16 vr (Udp „din”, „de la”) A trage o învățătură. 17 vr A căpăta experiență. 18 vt (În imprecații) A fi pedepsit până când înțelege. 19 vt A arăta cuiva ceva. 20 vt A face pe cineva să se cumințească. 21-22 vtr (Îe) A (se) ~ minte (A face să câștige sau) a câștiga experiență. 23-26 vtr (Îae) (A face pe cineva să tragă sau) a trage învățăminte (dintr-o întâmplare neplăcută sau) dintr-o pedeapsă. 27-28 vtr (Înv) A trage concluzii. 29 vt (Înv) A face pe cineva să înțeleagă preceptele unei religii, credințe etc. 30 vt (Spc) A converti pe cineva la creștinism. 31 vr (înv) A se iniția în religia creștină. 32 vt (Înv) A propovădui. 33 vt (Îe) A ~ de bine pe cineva A da cuiva sfaturi bune. 34 vt (Înv) A porunci. 35 vt (D. legi) A prescrie. 36 vt A preda. 37 vt (înv) A afla. 38 (Spc) A explica texte religioase.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la cunoștințe, deprinderi, lecții etc.) A-și însuși, a asimila; a studia. Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ (Urmat de un infinitiv sau de o completivă) A învățat să cînte.Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5. Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503. ◊ Absol. Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11. Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118. Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141. ◊ Refl. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. 2. (Cu un al doilea complement, indicînd persoana instruită) A transmite (cuiva) un sistem de cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. V. instrui. Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21. Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31. Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56. Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254. 3. A deprinde, a obișnui, a deda (pe cineva cu ceva), a face (pe cineva) să se deprindă cu ceva, să-i vină gustul de a face ceva. Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54. ◊ (Poetic) Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. ◊ Expr. (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară. Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60. (Eliptic) Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57. A învăța (sau, refl., a se învăța) minte = a (se) cuminți. Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146. Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27. Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152. ◊ Refl. pas. Calul bătrîn nu se învață în ham. ♦ A sfătui, a povățui (pe cineva) să facă ceva (arătîndu-i cum să procedeze). Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39. Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139. 4. A trage o învățătură, a căpăta experiență. Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101. ◊ Absol. Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153. ◊ Refl. Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13. Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.

A SE ÎNVĂȚÁ mă învăț intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare

A ÎNVĂȚÁ învăț 1. tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare

învățà v. 1. a se deprinde (în genere cu ceva rău); 2. a sfătui, a îndemna pe cineva: rău ai fost învățat; 3. a dobândi cunoștințe: a învăța latinește; 4. a da învățătură, a instrui: învață-l gramatica. [Lat. *INVITIARE din VITIUM, apucătură rea].

2) învắț, a v. tr. (lat. *in-vĭtiare, d. vĭtium, vițiŭ; it. invezzare și avvezzare, a deprinde, sard. imbitssare, pv. sp. [en]vezar, vfr. envoisier, pg. vezar, înț. pmt. a fost „a deprinde la ceva răŭ”, apoĭ numaĭ „a deprinde”, apoĭ „a instrui”. – Învăț, învețĭ, învață; să învăț, să învețĭ, să învețe). Instruĭesc, îl deprind pe altu să scrie și să citească orĭ să facă alt lucru: profesoru îĭ învață pe elevĭ latinește (latina, matematica, desemnu, dansu, scrima), ofițeru îĭ învață pe soldațĭ călăria (ochirea, lupta), cizmaru îl învață pe ucenic cizmăria. Sfătuĭesc, îndemn: el m’a învățat să muncesc, să fur. Dresez: învăț un cîne să sară pin cerc. Mă instruĭesc, studiez, capăt știință: elevu învață latinește cu profesoru (saŭ de la profesor). V. refl. Mă deprind, ĭaŭ un obiceĭ: m’am învățat să beaŭ ceaĭ, să fumez. Învăț minte pe cineva, îl regulez, îl pun la regulă, îl pedepsesc pentru îndrăzneală: Cezar l-a învățat minte pe Ariovist. Mă învăț minte, mă cumințesc, mă astîmpăr: Ariovist s’a învățat minte după ce l-a învins Cezar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. învăț, 2 sg. înveți, 3 învață; conj. prez. 1 sg. să învăț, 3 să învețe; imper. 2 sg. afirm. învață corectat(ă)

învăța (a ~) vb., ind. prez. 3 învață

învățá vb., ind. prez. 1 sg. învăț, 3 sg. și pl. înváță, perf. s. 1 sg. învățái

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVĂȚÁ vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.

ÎNVĂȚÁ vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuși. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.

învăța vb. v. COMANDA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. ORDONA. PORUNCI. STABILI. STATORNICI.

ÎNVĂȚA vb. 1. a se instrui, a studia, (înv. și reg.) a se pricopsi. (~ în permanență.) 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. a asimila, a-și însuși. (A ~ întreaga materie.) 6. a memora, a memoriza, a repeta, (reg.) a proba. (A ~ o poezie.) 7. a instrui, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. a deprinde, a-și însuși, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 10. a îndruma, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 11. a dăscăli, a îndruma, a povățui, a sfătui. (I-a ~ multă vreme.) 12. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda. a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ cu noile condiții de viață.)

A se învăța ≠ a se debarasa, a se dezbăra

A (se) învăța ≠ a (se) dezvăța

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

învățá (învắț, învățát), vb.1. A deprinde, a obișnui. – 2. A instrui, a transmite cunoștințe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăța pe de rost, a ști pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminți. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveț, (a)nvețare, megl. anveț, anvițari, istr. (an)mețu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Pușcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densusianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăța”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înțelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar și Gamillscheg, s. v. apprivoiser. Der. învățat, adj. (instruit; s. m., savant, erudit, om cult); învățăcel, s. m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. LehrlingLehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învățămînt, s. n. (învățătură; domeniul și activitatea de instruire și educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învățător, adj. (instructiv, care instruiește); învățător, s. m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase școlare; înv., sfetnic); învățătoare, s. f. (femeie care predă în primele clase școlare); învățătoresc, adj. (de învățător, didactic); învățătorie, s. f. (rar. învățătură); învăț, s. n. (nărav, viciu; instrucție, învățătură; rar, sfat), deverbal de la învăța; învățătură, s. f. (instrucțiune; studiu, cultură, știință, înțelepciune; lecție, povață; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăța, vb. (a dezobișnui); desvăț, s. n. (acțiunea de a dezvăța de un obicei prost).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.

DOCENDO DISCIMUS (lat.) învățând pe alții, învățăm pe noi – Prin transmitere, cunoștințele noastre se consolidează și se îmbogățesc.

FAS EST ET AB HOSTE DOCERI (lat.) este îngăduit să înveți (chiar) de la dușman – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, IV, 428.

NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS (lat.) nu învățăm pentru școală, ci pentru viață – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 106. Instruirea nu este un scop în sine. Ea are în vedere pregătirea omului pentru viața socială.

PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.

Docendo discitur (lat. „înveți, învățînd pe alții”) – în formularea originară: Homines dum docent discunt – spunea filozoful latin Seneca, într-una din Epistole morale (a șaptea), adresată lui Lucilius (Ad Lucilium epistolae). În rîndurile următoare Seneca precizează limpede sensul verbelor sale devenite mai tîrziu o expresie uzuală: „Atașează-te de cei care te pot face mai bun, primește pe cei pe care la rîndul tău îi poți face mai buni. Reciprocitate de servicii: înveți, învățînd pe alți... Eh, îmi vei spune, pentru cine să învăț atît? Truda ta nu-i zadarnică: înveți pentru tine!” Astfel însuși autorul ne indică modul de folosință a cugetării sale. FIL.

Et nunc, erudimini! (lat. „Și acum, învățați!) – Cartea psalmilor (psalmul II, versetul 10). Textul integral al acestui verset, în latină, este: ”Et nunc, reges, intelligite; erudimini qui iudicaits terram" (Și acum, regilor, înțelegeți; învățați, voi care judecați lumea). Se citează în forma prescurtată și cu sensul de a trage învățăminte din experiența altora, mai ales cînd de hotărîrea noastră depinde soarta unor semeni. BIB.

Fas est et ab hoste doceri (lat. „Se cade să înveți chiar și de la dușmani”) – recomandă Ovidiu în Metamorfozele (cartea IV, versul 428). Dar povața aceasta e mult mai veche. Aparține lui Aristofan care în comedia Păsările spune în versul 376: „All 'áp ekhthrôn, dittà pollà manthánusi hoi sofói” (Dar înțelepții învață foarte multe de la vrăjmași). E povața pe care-o dă Pupăza, atunci cînd doi oameni pătrund în lumea păsărilor: „…Oare nu vrăjmașii Au îndemnat cetățile să-și facă Și ziduri mari, și flote? Sfatul lor Ne va scăpa avutul, pruncii, casa…” Iar conducătorul corului conchide: „Să-i ascultăm! Căci și de la vrăjmași Poți asculta un lucru înțelept…” (Traducerea de Eusebiu Camilar și N. Mihăescu) Am notat aici varianta latină, fiindcă e mai des citată. LIT.

Homines dum docent discunt (lat. „Oamenii învață învățînd pe alții”) – vezi: Docendo discitur. LIT.

Ils nont rien appris ni rien oublié (fr. „Nimic n-au învățat și nimic n-au uitat”) – fraza, atribuită diplomatului francez Talleyrand, a fost rostită după căderea lui Napoleon, cînd Bourbonii, moștenitorii vechii dinastii, se întorseseră din emigrație în Franța și voiau să restaureze totul, ca și cînd revoluția și urmările ei n-ar fi existat. Înțelesul frazei e clar: „nimic n-au învățat (din cele ce s-au petrecut) și nimic n-au uitat (din cele care altă dată le-au plăcut)”. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a învăța pasărea să zboare expr. (iron.d. oameni) a învăța un lucru pe cineva mai competent / mai experimentat decît sine în respectivul domeniu.

a-l învăța pe taică-său să facă copii expr. v. a învăța pasărea să zboare.

Intrare: învăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățare
  • ‑nvățare
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatu‑
  • ‑nvățatu‑
  • învățând
  • ‑nvățând
  • învățându‑
  • ‑nvățându‑
singular plural
  • învață
  • ‑nvață
  • învățați
  • ‑nvățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învăț
  • ‑nvăț
(să)
  • învăț
  • ‑nvăț
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (tu)
  • înveți
  • ‑nveți
(să)
  • înveți
  • ‑nveți
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățași
  • ‑nvățași
  • învățaseși
  • ‑nvățaseși
a III-a (el, ea)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învăță
  • ‑nvăță
  • învățase
  • ‑nvățase
plural I (noi)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
(să)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățarăm
  • ‑nvățarăm
  • învățaserăm
  • ‑nvățaserăm
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (voi)
  • învățați
  • ‑nvățați
(să)
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățarăți
  • ‑nvățarăți
  • învățaserăți
  • ‑nvățaserăți
  • învățaseți
  • ‑nvățaseți
a III-a (ei, ele)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învățau
  • ‑nvățau
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățaseră
  • ‑nvățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învăța, învățverb

  • 1. tranzitiv A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21. DLRLC
    • format_quote Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31. DLRLC
    • format_quote Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56. DLRLC
    • format_quote Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254. DLRLC
  • 2. tranzitiv A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. DLRLC
    • format_quote Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39. DLRLC
    • format_quote Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139. DLRLC
  • 3. tranzitiv A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. DLRLC
    • format_quote Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11. DLRLC
    • format_quote Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. DLRLC
    • format_quote A învățat să cânte. DLRLC
    • format_quote Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5. DLRLC
    • format_quote Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141. DLRLC
    • format_quote reflexiv Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. DLRLC
    • 3.1. A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce. DEX '09 DEX '98
      sinonime: memora
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54. DLRLC
    • format_quote poetic Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. DLRLC
    • format_quote Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27. DLRLC
    • format_quote Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. DLRLC
    • format_quote Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Calul bătrân nu se învață în ham. DLRLC
    • chat_bubble (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară. DLRLC
      • format_quote Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60. DLRLC
      • format_quote eliptic Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57. DLRLC
    • chat_bubble A învăța (sau, reflexiv, a se învăța) minte = a (se) cuminți. DLRLC
      sinonime: cuminți
      • format_quote Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146. DLRLC
      • format_quote Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80. DLRLC
  • 5. tranzitiv A trage o învățătură, a căpăta experiență. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153. DLRLC
    • format_quote reflexiv Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13. DLRLC
    • format_quote reflexiv Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv reflexiv A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • limba latină *invitiare (din vitium „viciu”). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.