17 definiții pentru învoi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie.

ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie.

învoi [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / Pzi: ~esc / E: în- + voie] 1 vt (Mol) A acorda cuiva ceea ce cere Si: a îngădui, a permite. 2 vt (Buc; îe) A ~ pe cineva A mulțumi pe cineva. 3 vt (Înv; pbl) A admite. 4 vi (Înv) A favoriza. 5 vi (Înv) A fi de acord. 6 vr A ajunge la o înțelegere cu cineva. 7 vr (Îe) A se ~ din preț (sau asupra prețului) A se pune de acord asupra prețului. 8 vr (Spc) A se pune de acord asupra zestrei. 9 vr A se declara de acord cu ceva Si: a consimți. 10 vr A adera la ceva. 11 vr A se tocmi. 12 vr A se angaja. 13 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 14 vrr A se reconcilia. 15 vrr A fi în concordanță Si: a se potrivi. 16 vt A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la o anumită activitate, precum școală, serviciu etc.

ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A face cu cineva o învoială, a ajunge la o înțelegere, a cădea de acord. Dar, ca să nu mai știe satul, Putem ușor a ne-nvoi: Tu lasă-n pacoste vînatul, Căci eu renunț de-a pescui. COȘBUC, P. II 175. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși... se învoiră apoi a amîna pentru cîtăva vreme moartea unora dintr-înșii. BĂLCESCU, O. II 259. 2. Refl. A fi de aceeași părere cu cineva, a se declara de acord cu ceva, a accepta, a primi, a consimți la ceva. E mulțumit că alde fiică-sa s-au învoit îndată cu planul lui. SP. POPESCU, M. G. 47. Tu nu te-nvoi la nimic, numai la aceste. RETEGANUL, P. III 16. Ei bine, dacă este așa, mă învoiesc! ISPIRESCU, L. 273. Nu ne putem învoi cu [terminațiile] -ciune și cu -iune. NEGRUZZI, S. I 348. 3. Refl. reciproc. A se avea bine, a trăi în bună înțelegere, a se împăca cu cineva. Să-i dau ajutor, că tare i-e greu și de loc nu se învoiește cu celelalte fete. REBREANU, R. I 92. Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. ISPIRESCU, la TDRG. 4. Refl. A se tocmi, a se angaja. Ia bani, cu cît se învoiește, și se duce și el după Chirică. CREANGĂ, P. 160. 5. Tranz. (În orînduirea burghezo-moșicrească) A face o învoială agricolă. Noi toți te rugăm a învoi oamenii după cum cer ei, să nu ne mai sugrumați în pragul primăverii ca alți ani. DUMITRIU, N. 46. ◊ Refl. Vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. SANDU-ALDEA, D. N. 229. 6. Tranz. (Învechit și regional, construit cu dativul; complementul indică lucrul permis) A acorda (cuiva) ceea ce cere, a da voie, a face voia cuiva, a permite, a îngădui, a aproba. Cinstesc pe socrul cel mare c-o oca sau două de rachiu, pentru a le învoi a da parul la pămînt. SEVASTOS, N. 280. Spînul... cheamă pe Harap-Alb de față cu dînsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală ca în tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său. CREANGĂ, P. 231. Deci, învoiască acum măria-ta lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. ALECSANDRI, T. II 91. ♦ A permite cuiva să lipsească pentru scurt timp de la locul de muncă.

A ÎNVOÍ ~iésc tranz. pop. (persoane) A pune în posesia unui permis sau a unei permisiuni. A-l ~ să plece. /în + voie

A SE ÎNVOÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A ajunge la o înțelegere; a cădea de acord; a se înțelege; a conveni. 2) A fi de aceeași părere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se înțelege bine; a trăi în bună înțelegere; a se împăca. /în + voie

învoì v. 1. a conveni: v’ați învoit; 2. a consimți: îi învoi cererea; 3. a se împăca: nu se prea învoiesc. [V. voie].

învoĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. voĭesc). Las să, daŭ voĭe: colonelu ĭ-a învoit pe soldațĭ să ĭasă în oraș. V. refl. Convin, fac un contract, o convențiune.

voĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. vsl. volĭon, voĭesc, voliti, a voi). Vreaŭ (în limba scrisă). V. refl. L. V. Mă învoĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, 3 sg. învoiește, imperf. 1 învoiam; conj. prez. 1 sg. să învoiesc, 3 să învoiască

învoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, imperf. 3 sg. învoia; conj. prez. 3 învoiască

învoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiésc, imperf. 3 sg. învoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învoiáscă

învoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiesc, conj. învoiască)

învoiesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVOÍ vb. v. angaja, băga, concilia, intra, împăca, încadra, înțelege, tocmi, vârî.

ÎNVOÍ vb. 1. v. conveni. 2. v. înțelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimți. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

ÎNVOI vb. 1. a conveni, a se înțelege, (pop.) a se ajunge, a (se) uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se tîrgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (S-au ~ asupra prețului.) 2. a se înțelege, a se vorbi, (pop.) a se pogodi, (înv. și reg.) a se grăi. (S-au ~ să plece împreună.) 3. a se înțelege, a pactiza. (S-a ~ cu inamicul.) 4. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (S-a ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 5. a accepta, a admite, a consimți, a primi, a voi, a vrea. (Te ~ să fii soția mea?) 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristăni. (S-a ~ să vină la nuntă.)

învoi vb. v. ANGAJA. BĂGA. CONCILIA. INTRA. ÎMPĂCA. ÎNCADRA. ÎNȚELEGE. TOCMI. VÎRÎ.

Intrare: învoi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învoi
  • ‑nvoi
  • învoire
  • ‑nvoire
  • învoit
  • ‑nvoit
  • învoitu‑
  • ‑nvoitu‑
  • învoind
  • ‑nvoind
  • învoindu‑
  • ‑nvoindu‑
singular plural
  • învoiește
  • ‑nvoiește
  • învoiți
  • ‑nvoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învoiesc
  • ‑nvoiesc
(să)
  • învoiesc
  • ‑nvoiesc
  • învoiam
  • ‑nvoiam
  • învoii
  • ‑nvoii
  • învoisem
  • ‑nvoisem
a II-a (tu)
  • învoiești
  • ‑nvoiești
(să)
  • învoiești
  • ‑nvoiești
  • învoiai
  • ‑nvoiai
  • învoiși
  • ‑nvoiși
  • învoiseși
  • ‑nvoiseși
a III-a (el, ea)
  • învoiește
  • ‑nvoiește
(să)
  • învoiască
  • ‑nvoiască
  • învoia
  • ‑nvoia
  • învoi
  • ‑nvoi
  • învoise
  • ‑nvoise
plural I (noi)
  • învoim
  • ‑nvoim
(să)
  • învoim
  • ‑nvoim
  • învoiam
  • ‑nvoiam
  • învoirăm
  • ‑nvoirăm
  • învoiserăm
  • ‑nvoiserăm
  • învoisem
  • ‑nvoisem
a II-a (voi)
  • învoiți
  • ‑nvoiți
(să)
  • învoiți
  • ‑nvoiți
  • învoiați
  • ‑nvoiați
  • învoirăți
  • ‑nvoirăți
  • învoiserăți
  • ‑nvoiserăți
  • învoiseți
  • ‑nvoiseți
a III-a (ei, ele)
  • învoiesc
  • ‑nvoiesc
(să)
  • învoiască
  • ‑nvoiască
  • învoiau
  • ‑nvoiau
  • învoi
  • ‑nvoi
  • învoiseră
  • ‑nvoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învoi, învoiescverb

  • 1. reflexiv reciproc A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dar, ca să nu mai știe satul, Putem ușor a ne-nvoi: Tu lasă-n pacoste vînatul, Căci eu renunț de-a pescui. COȘBUC, P. II 175. DLRLC
    • format_quote Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. DLRLC
    • format_quote Fu atunci o dispută între săcui, din care unii voiau să păstreze în viață vreo cîțiva din nobilii prinși... se învoiră apoi a amîna pentru cîtăva vreme moartea unora dintr-înșii. BĂLCESCU, O. II 259. DLRLC
    • 1.1. reflexiv popular A se angaja, a se tocmi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ia bani, cu cît se învoiește, și se duce și el după Chirică. CREANGĂ, P. 160.
  • 2. reflexiv A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E mulțumit că alde fiică-sa s-au învoit îndată cu planul lui. SP. POPESCU, M. G. 47. DLRLC
    • format_quote Tu nu te-nvoi la nimic, numai la aceste. RETEGANUL, P. III 16. DLRLC
    • format_quote Ei bine, dacă este așa, mă învoiesc! ISPIRESCU, L. 273. DLRLC
    • format_quote Nu ne putem învoi cu [terminațiile] -ciune și cu -iune. NEGRUZZI, S. I 348. DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc popular A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să-i dau ajutor, că tare i-e greu și de loc nu se învoiește cu celelalte fete. REBREANU, R. I 92. DLRLC
    • format_quote Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
  • 4. tranzitiv A acorda cuiva ceea ce cere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cinstesc pe socrul cel mare c-o oca sau două de rachiu, pentru a le învoi a da parul la pămînt. SEVASTOS, N. 280. DLRLC
    • format_quote Spînul... cheamă pe Harap-Alb de față cu dînsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală ca în tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său. CREANGĂ, P. 231. DLRLC
    • format_quote Deci, învoiască acum măria-ta lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. ALECSANDRI, T. II 91. DLRLC
    • 4.1. A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 5. tranzitiv (În orânduirea burghezo-moșierească) A face o învoială agricolă. DLRLC
    • format_quote Noi toți te rugăm a învoi oamenii după cum cer ei, să nu ne mai sugrumați în pragul primăverii ca alți ani. DUMITRIU, N. 46. DLRLC
    • format_quote reflexiv Vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. SANDU-ALDEA, D. N. 229. DLRLC
etimologie:
  • În + voie DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.