antichitate sf [At: NEGRUZZI, S. I, 191 / V: (înv) ~ticit~, ~cui~, ~cvi~ / Pl: ~tăți / E: fr antiquite, lat antiquitas, -atis] 1 Epocă a civilizației vechi. 2 (Spc) Civilizație greco-romană. 3 (Pex) Vechime. 4 (Ccr) Obiect antic. 5 (Ccr) Monument antic. 6 (Ccr; lpl) Vestigii arheologice.

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special greco-romane. Pînă la Copernic, atît în știință cît și în concepția oamenilor stăpînea sistemul învechit al lui Ptolemeu, rămas moștenire încă din antichitate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. Se credea chiar în antichitate că... [misienii] erau tot dintr-o familie cu moesienii de la Dunăre. BOLINTINEANU, O. 308. ♦ Vechime. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească; acum insă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. Muzeu de antichități. ◊ Am luat adesea pana spre a înjgheba cînd fapte reale, cînd studioase plăsmuiri, mai totdauna atingătoare de istoria și de antichitățile patriei. ODOBESCU, S. III 625. Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate, cele mai multe, după malurile sting și drept al Dunării, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național. GHICA, S. A. 144. – Variantă: (învechit) anticitate (NEGRUZZI, S. II 304) s. f.

ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special a celei greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Fr. antiquité (lat. lit. antiquitas, -atis).

ANTICHITATE s.f. 1. Epocă îndepărtată a istoriei în care s-au dezvoltat vechile civilizații, în special cele greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect, monument vechi rămas dintr-o epocă istorică îndepărtată. [Var. anticvitate s.f. / cf. fr. antiquité, it. antichità, lat. antiquitas].

ANTICHITATE s. f. 1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații. ◊ vechime. 2. (pl.) obiecte ale vieții materiale (vase, medalii, arme etc.) păstrate din antichitate (1), sau vechi și valoroase. (< fr. antiquité, lat. antiquitas)

ANTICHITATE ~ăți f. 1) la sing. Epocă a vechilor civilizații, în special a celei greco-romane. 2) la pl. Obiecte antice. Muzeu de ~ăți. [G.-D. antichității] /<fr. antiquité, lat. antiquitas, ~atis

antichitate f. 1. vechime foarte îndepărtată; 2. (colectiv) cei vechi; 3. pl. monumente sau opere de artă antice: antichități egiptene; 4. primul din marele perioade ale istoriei universale până la anul 476 d. Cr.; antichitate clasică, perioada istoriei și a civilizațiunii greco-romane.

*antichitáte f. (lat. antíquitas, -átis). Mare vechime. Ceĭ vechĭ: toată antichitatea credea asta. Statuă, medalie, monument antic: antichitățile Romeĭ. – Fals anticitate.

!Antichitatea (epocă istorică) s. propriu f. art., neart. Antichitate (în ~), g.-d. art. Antichității

Antichitatea (epoca) s. f., g.-d. Antichității

antichitate.

ANTICHITATE s. vechime, (înv.) străvechime, vechie. (Vestigii din ~.)

ANTICHITATE s. vechime, (înv.) străvechime, vechie. (Vestigii din ~.)