CIOARĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări negre sau cenușii, din familia corbului, dar mai mici decît acesta (Corvus). ♦ Expr. Cît (sau ca) cioara-n par = foarte puțin, pe apucate. Cum (sau ce) ciorile ? = cum (sau ce) naiba ? cum (sau ce) dracul? 2. (În expr.) De-a cioara = numele unui joc de copii. – Comp. alb. sorrë.

CIOARĂ subst. 1. – (Sd X). 2. Ciora (Dm; Ard). 3. Ciore, Gh. (Met 58); -a (RI VI 263); -a (16 B I 12) și s. 4. Ciorăia fam. (AO V 121; Sd XVI); Cior/ești, -ăști, ss. -ăscul (17 B IV 52); -ăscul, Albu, Ion (Î Div). 5. Ciorana fam. (Ard; Ștef; Sd XXII); Cior/ănul (Dm). 6. Ciorăș, Gh., 1681 (BCI IV 207). 7. Cont. cu subst. țig. piranda: Cioranda fam. (Bîr III). 8. Ciorun (17 B III 462). 9. Cioroi (Sd XXI); -escu (Cotr 4); -an, act. 10. Cf. Cioroviță b. (17 B II 22, 191, 231) și Ciorănga, Neagoe, 1654 (Vieri 67).