ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

Ciuf, -lea v. Ciof 5-7.

CIOF, sau -CIUF subst. 1. Ciof, mold. (RI IX 41); -u, mold., act.; Ciofeni s. 2. Ciofia, moșnean, 1610 (AO XV 62). 3. + -oiu: Ciofioiu (16 A II 228); Ciofoiu (Sd XXII). 4. + -lea: Cioflea, olt. (AO XVI 409); – ard., 1592 (Paș). 5. + -lea, -an: Cioflan (Bîr V; IO 25). 6. Ciuf, Ioan, ar. (RI IV-V 113); -u, Stoica (Acte Sc). 7. Ciufl/ea (RI V 224; Puc); – Gh. (Î Div); -ești s. 8. Cf. Ciufen (?) munt. (17 B I 346, III 54). 9. Ciuhul, olt. (17 B IV 511; Sd VI 472), cf. subst. ciuhă.