55 de definiții pentru Geranium (gen de plante)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GERANIUM s. n. v. geraniu.

geranium sns [At: LTR / P: ~ni-um / V: geraniu / E: fr géranium] (Îs) Ulei de ~ Ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante.

GERANIUM s. n. (în sintagma) Ulei de geranium = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante. [Pr.: -ni-um.Var.: geraniu s. n.] – Din fr. géranium.

GERANIU s. m. (În sintagma) Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante și utilizat în parfumerie. [Var.: geranium s. n.] – Din fr. géranium.

geraniu sn vz geranium

buchet s.n. 1 Mănunchi de flori aranjate și legate împreună. Începu să adune... albăstrele pentru un buchet (CĂL.). ♦ Gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună, care amintește de forma unui buchet de flori. Avea în brațe un buchet de umbrele. ♦ Fig. Multitudine de probleme, de situații etc. A plecat și a lăsat un buchet de necazuri. 2 Grup de arbori din aceeași specie. Pe șesul larg, între buchete de sălcii, înfloreau fînațurile și sfirîiau cosașii (SADOV.). 3 Grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate împreună. A interpretat un buchet de arii. 4 Aromă specifică a vinurilor sau a unor băuturi de calitate superioară. 5 (mar.) Ansamblu format din două-trei macarale servind pentru manevrele curente ale velelor. • pl. -e. /<fr. bouquet, germ. Bukett.

BRIBOI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum).Et. nec.

BUCHET, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta).Cf. alb. čok, rom. cioc1.

NĂPRASNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

PĂLĂRIE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PRIBOI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

PRIBOI2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.

GERANIU s. n. V. geranium.

BUCHET s.n. 1. Mănunchi, legătură de flori. 2. Grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aromă specifică a unor vinuri vechi, selecționate. 4. (Mar.) Ansamblu format din două-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].

GERANIU s.m. Plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale; mușcată. V. pelargonie.Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și în cosmetică. [Pron. -niu. / < fr. géranium, cf. gr. geranion].

BUCHET s. n. 1. mănunchi de flori aranjate și legate împreună. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună. 2. grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret. 3. aromă specifică a unor băuturi și preparate din fructe și legume. 4. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)

GERANIU s. m. plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale. ♦ ulei de ~ = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și cosmetică. (< fr. géranium, gr. geranion)

BUCHET ~e n. 1) Grup de plante (flori, frunze etc.) tăiate și aranjate în mănunchi cu cozile într-o direcție. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite împreună într-un ansamblu. 3) Aromă specifică a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioară. /<fr. bouquet

CIOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.

CIOC2 ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

PĂLĂRIE ~i f. 1) Acoperământ pentru cap, format dintr-o calotă cu boruri. ~ de paie.A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componentă a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperământ (aflat pe un suport). ~a ciupercii.~a-șarpelui ciupercă foarte otrăvitoare, având partea superioară roșie cu pete albe; muscariță. ~ de fier porțiune oxidată, aflată la suprafața unui zăcământ de metal. [G.-D. pălăriei] /Orig. nec.

A PRIBOI ~iesc tranz. (materiale) A găuri cu priboiul. /Din priboi

PRIBOI2 ~iuri n. Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oțel ușor, ascuțită la unul din capete; dorn; mandrin. /<sb. priboj

PRIBOI1 ~oaie n. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori mari, roșii (rar albe), folosită în scopuri medicinale și decorative. /<sb. priboj

*gerániŭ m. (lat. geranium, vgr. geránion, d. geranós, cocor). Bot. Priboĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

geraniu [niu pron. nĭu] s. m., art. geraniul

geraniu [niu pron. nĭu] s. m., art. geraniul

briboi s. m., pl. briboi, art. briboii

buchet s. n., pl. buchete

cioc/cioc-cioc interj.

cioc s. n., pl. ciocuri

geraniu s. m. [-niu pron. -nĭu], art. geraniul

pălărie s. f., art. pălăria, g.-d. art. pălăriei; pl. pălării, art. pălăriile

priboi s. n., pl. priboaie

priboi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiesc, imperf. 3 sg. priboia; conj. prez. 3 sg. și pl. priboiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BRIBOI s. (BOT.; Geranium silvaticum) (reg.) fratele-briboiului.

BUCHET s. 1. mănunchi, (reg.) smoc, steblă, șomoiog, șomoltoc, (Transilv. și Ban.) chită, (Transilv., Maram. și Ban.) struț, (Transilv.) vârstă. (Un ~ de margarete.) 2. (BOT.; Geranium pusillum) (reg.) săgețică.

CIOC s. 1. clonț, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. și Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbișon, bărbuță, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpățână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgețică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonțul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuță. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.

CIOC s. v. ciorap, măsea.

CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la ușă.)

NĂPRASNICĂ s. (BOT.) 1. (Geranium robertianum) (rar) piretru, (reg.) închegătoare, mama-pădurii, priboi-căpresc. 2. (Chrysanthemum corymbosum) (reg.) ochiul-boului-a-ferigei.

PĂLĂRIE s. v. abajur.

PĂLĂRIE s. 1. (Transilv. și Ban.) clop, (arg.) găină. (Și-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrișea, pliscariță, priboi, sovârf, dedânsele; pălăria-șarpelui (Amanita muscaria) = muscariță.

PRIBOI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) dușlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) bănat, bribor, cumătră, mușcată, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Mării, poala-Sântei-Mării, talpa-gâștii.

PRIBOI s. v. pălăria-cucului.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buchet (-te), s. n. – Mănunchi de flori. – Mr. buchet. Fr. bouquet; cf. ngr. μπουϰέτο (› mr.). – Der. buchetar, s. n. (rar, frunze verzi care servesc drept garnitură buchetului de flori); buchetieră, s. f. (florăreasă).

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc.Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr., 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cioc1 adv. (reg.) nimic; deloc.

cioc2, cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.

priboi1, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

priboi2, priboiesc, vb. IV (pop.) 1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul. 2. (fig.; reg.) a ținti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GERANIÚM (< fr. {i}; gr. geranion „mușcată”) s. n. Ulei de geranium = ulei eteric obținut din unele plante din familia geraniacee, cu miros de trandafir, utilizat în parfumerie și în cosmetică.

GERANIUM L., GERANIUM, fam. Geraniaceae. Gen originar din Asia, Asia Mică, Europa, cca 280 specii, erbacee, cu rizom gros. Frunze alterne sau opuse, dentate, digitat-lobate sau sectate, obișnuit cu stipele. Pedunculi cu 1-2 flori, caliciul cu 5 sepale imbricate, 5 petale, 10 stamine fertile, libere sau concrescute la bază, unde cele mai multe poartă o glandă.

Intrare: Geranium (gen de plante)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geranium
  • geraniumul
  • geraniumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geranium
  • geraniumului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M71)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geraniu
  • geraniul
  • geraniu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • geraniu
  • geraniului
plural
vocativ singular
plural
Geranium (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Geranium
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)