URZICĂ (pl. -ici) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă cu rădăcina tîrîtoare, cu tulpina vîrtoasă, acoperită ca și frunzele tinere cu peri care, prin atingere, produc o usturime dureroasă și bășică pielea; florile, verzui, sînt așezate în ciorchini la subțioara frunzelor sau în vîrful tulpinii; frunzele tinere sînt comestibile și se consumă, fierte, ca spanacul; numită și „urzică-mare” sau „urzică-de-pădure” (Urtica dioica) (🖼 5193) ¶ 2 URZICĂ-MICĂ, plantă care se deosebește de cea precedentă prin tulpina-i în formă de fus; numită și „urzică-crăiească”, „urzică-iute”, „urzicea” sau „oieșea” (Urtica urens) (🖼 5194) ¶ 3 URZICĂ-ALBĂ, URZICĂ-CREAȚĂ, URZICĂ-MOARTĂ¹ = SUGEL-ALB; – URZICĂ-MOARTĂ² = SUGEL3; – URZICĂ-MOARTĂ³, plantă din fam. labiatelor, cu frunzele acoperite uneori cu o pată albă pe fața superioară, cu flori mari, roșii-purpurii (Lamium maculatum) (🖼 5195) ¶ 4 URZICĂ-NEAGRĂ = BUBERIC ¶ 5 URZICA-RAȚEI = ȘTEVIE2 [lat. ŭrtīca, cu fonetismul neexplicat].

urzică s. f., g.-d. art. urzicii; pl. urzici

URZÍCĂ, b. (Vr), < subst.