ABILITATE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habilité, lat. habilitas, -atis.

abilitate sf [At: CADE / E: fr habileté, lat habilitas] Îndemânare.

abilitáte s.f. 1 (Capacitatea de a acționa cu) agerime, pricepere, iscusință, îndemînare, dibăcie. Lucrează cu multă abilitate. ♦ (peior.; la pl.) Șmecherii. Folosește tot felul de abilități avocățești. 2 (psih.) Termen care desemnează substratul constituțional sau dobîndit al unor însușiri psihice de mare randament de care dispune cineva. • pl. -ăți. /<fr. habileté, lat. habilĭtas, -atis.

*ABILITATE sf. Dibăcie, destoinicie, pricepere, îndemînare, iscusință: nu e proces oricît de nedrept care să nu se poată cîștiga cu ~ (BR.-VN.) ¶ ¶ contr. NEABILITATE [fr.< lat.].

ABILITATE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.

ABILITATE s. f. Îndemînare, destoinicie, dibăcie, pricepere, iscusință. A jucat [partida de șah] cu multă abilitate și a obținut victoria după 52 de mutări. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2586. ◊ (La pl., peiorativ) Tertipuri, șmecherii. Umblă cu abilități avocățești.

ABILITATE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemînare, iscusință, pricepere. ♦ (La pl.) Șmecherii. – Fr. habilité (lat. lit. habilitas, -atis).

ABILITATE s.f. Calitatea de a fi abil; îndemînare, iscusință; pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii. [Cf. fr. habileté, lat. habilitas].

abilitate s. f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. (< fr. habilité, lat. habilitas)

abilitate s.f. Îndemînare, iscusință.

ABILITATE ~ăți f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe. [G.-D. abilității] /<fr. habilité, lat. habilitas, ~atis

abilitate f. dibăcie, îndemânare.

*abilitáte f. (lat. habilitas, -átis). Calitatea de a fi abil. Jur. Aptitudine legală: abilitate de a moșteni.

abilitate s. f., g.-d. art. abilității; (deprinderi) pl. abilități

abilitate s. f., g.-d. art. abilității; (deprinderi) pl. abilități

abilitate s. f., g.-d. art. abilității; (șmecherii) pl. abilități

ABILITATE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.

ABILITATE s. v. îndemânare.

ABILITATE s. destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...)

Abilitate ≠ inabilitate, stângăcie