abis sn [At: NEGRUZZI, S. I. 286 / Pl: ~uri / E: fr abysse, lat abyssus, ngr αβῖσος] Povârniș adânc, abrupt (lipsit de vegetație) situat, de obicei, într-o regiune muntoasă Si: genune, hău, prăpastie (1), (îvr) prăpădere, (îvr) prăpăstenie (1), (înv) precipițiu, (reg) praval (4)^[1].

abís s.n. 1 (geomorf.) Deschizătură adîncă într-un platou sau într-un versant muntos, în special în căldare (căreia nu i se vede fundul); prăpastie, genune, hău. Susurul domol, prelung și nehotărît al tăcerii mute se ridică peste abisuri (HOG.). ◊ poet. Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura (SADOV.). ♦ fig. Latură profundă a unei stări, a unui fenomen, a unui proces, rămasă încă necunoscută; neant. Nu-i înțelegea abisul din suflet. 2 Depresiune a fundului oceanelor, cu adîncimi foarte mari. 3 fig. Distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental. Între cei doi era un abis. • pl. -uri. /<fr. abysse, it. abisso, lat. abyssus, -i; cf. gr. ᾰβυσσος „fără fund”, „infinit”.

*ABIS (pl. -isuri) sn. 🌐 Prăpastie, adîncime fără fund; noian: Palidă și gânditoare, Luna iese din ~uri (D. ZAMF.) [lat.].

ABIS, abisuri, s. n. (Livresc) Prăpastie, adîncime mare. Valul Jatal... smulge ultimul catarg al corăbiei și o tîrăște apoi în abis. BOGZA, C. O. 349. Susurul domol, prelung și nehotărit al tăcerii mute se ridică peste abisuri, ca o cîntare fermecată de leagăn. HOGAȘ, M. N. 169. Marea nu putea fi mai turburată, valurile ei, mai mari decît vaporul, treceau unul după altul, lăsînd între ele un abis. BOLINTINEANU, O. 285. ◊ (Poetic) Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura. SADOVEANU, O. III 104. [Luna] umple de văpaie cereștile abisuri. ALECSANDRI, P. A. 167.

ABIS, abisuri, s. n. (Livresc) Adîncime mare; prăpastie. – Fr. abysse (lat. lit. abyssus).

ABIS s.n. (Liv.) Prăpastie; adîncime foarte mare. ♦ Regiune abisală. [< fr. abysse, cf. lat. abyssus, gr. abyssos].

abis s. n. 1. prăpastie, genune. ♦ parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant. 2. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari. (< fr. abysse, lat. abyssos)

abis, abisuri. s.n. Prăpastie, adîncime.

ABIS ~uri n. Adâncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant. /<fr. abysse, lat. abyssus

abis n. prăpastie foarte adâncă; fig. umple de văpaie cereștile abisuri AL.

*abís n., pl. urĭ și e (lat. abyssus, d. vgr. ábyssos, „fără fund”. Cp. cu beznă). Prăpastie, genune, mare adîncime (ca de ocean).

RARI NANTES IN GURGITE VASTO (lat.) (Virgil) = Cîțiva naufragiați plutind în nemăsuratul abis.

abis s. n., pl. abisuri

abis s. n., pl. abisuri

abis s. n., pl. abisuri

abis, pl. abisuri

abis, -suri.

ABIS s. v. prăpastie.

ABIS s. adînc, prăpastie, (rar) noian, (livr.) genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.)

abis, abisuri s. n. 1. Prăpastie, genune. 2. (Fig.) Întunericul adâncului; iad, ca locaș al demonilor (Luca, 8, 31), dar și al morților (Rom., 10, 7). – Din fr. abysse, lat. abysus (< gr. abissos).

ABÍS (< fr., lat.) s. n. Deschizătură adâncă într-un platou sau versant muntos (ex. în calcare); prăpastie, genune, hău.