opțiuni
  • info

12 definiții pentru absolutoriu (adj.)

din care

Explicative DEX

ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

absolutoriu, ~ie [At: MAIORESCU, CR. II, 133 / Pl: ~ii / E: lat absolutorius, ger Absolutorium] 1 a (înv) Care atestă terminarea studiilor. 2 sn (Trs; liv) Certificat de absolvire a unei școli superioare.

*ABSOLUTORIU I. adj. ⚖️ ⛪ Care dă absoluțiunea (unui delict, unui păcat): judecată absolutorie. II. (pl. -torii) sn. Tr.-Carp. 🖋 Absolvire; diplomă de absolvire [fr. absolutoire și germ. Absolutorium < lat.].

ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj., s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Livr.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

ABSOLUTORIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverință de absolvire a unei școli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].

absolutoriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație. 2. act de absolvire a unei școli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

ABSOLUTORIU ~e (~i) Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius

*absolutóriŭ, -ie adj. (lat. absolutorius). De absoluțiune, de achitare, de ĭertare: scrisoare absolutorie. S. n. Trans. Sec. 19 (după germ. absolutorium, lat. absolutorium, medicament suveran). Certificat de absolvire.

Ortografice DOOM

absolutoriu2 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. absolutorii

absolutoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (-ri-e); pl. m. și f. absolutorii

absolutoriu adj. m. [-riu pron. -rĭu], f. absolutorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. absolutorii

Intrare: absolutoriu (adj.)
absolutoriu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: absolutorĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absolutoriu
  • absolutoriul
  • absolutoriu‑
  • absolutorie
  • absolutoria
plural
  • absolutorii
  • absolutoriii
  • absolutorii
  • absolutoriile
genitiv-dativ singular
  • absolutoriu
  • absolutoriului
  • absolutorii
  • absolutoriei
plural
  • absolutorii
  • absolutoriilor
  • absolutorii
  • absolutoriilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

absolutoriu, absolutorieadjectiv

  • 1. științe juridice Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. învechit Care atestă terminarea studiilor. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.