14 definiții pentru acolisi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACOLISI, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

acolisi vr [At: (a. 1631) HEM 199 / V: ~losi[1], ocolisi / Pzi: ~sesc / E: ngr ἄϰόλησα aor. lui αϰολώ] 1 (Mol; înv) A se ține de capul cuiva (cu intenții rele). 2 (Îvr) A nu lăsa din stăpânire ceea ce este cucerit.

  1. Varianta acolosi nu este consemnată cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A urmări pe cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpînire ceea ce a apucat o dată. – Ngr. ecollisa.

ACOLISI vb. (Mold.) A se ține, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, așa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaște Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăști de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”). Vezi și acolisitură.

ACOLISI (-isesc) vb. refl. Mold. 1 A se lega dușmănește de cineva, a se ținea de capul cuiva căutînd să-i facă rău, a nu-i da pace îndemnîndu-l la ceva 2 A nu lăsa din stăpînire ce a apucat odată [ngr. aor. ἐϰόλλησα < ϰολλώ]

acolisésc (mă) v. refl. (ngr. kollô, aor. ekóllisa, lipesc, d. kólla, cleĭ, coală. V. coală). Mold. Rar azĭ. Mă agăț, mă leg de cineva cu gînd răŭ: să nu se maĭ acolisească de Moldova (Nec. Let. 2, 181).

ACOLISITOR adj. verb. ACOLISI și sm. Care se acolisește, care stăruește în toate chipurile să păgubească pe cineva; molipsitor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

acolisi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă acolisesc, 3 sg. se acolisește, imperf. 1 sg. mă acoliseam; conj. prez. 1 sg. să mă acolisesc, 3 să se acolisească; imper. 2 sg. afirm. acolisește-te; ger. acolisindu-mă

acolisi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acolisește, imperf. 3 sg. se acolisea; conj. prez. 3 să se acolisească

acolisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acolisesc, imperf. 3 sg. acolisea; conj. prez. 3 sg. și pl. acolisească

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

acolisí, (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a apuca. < Ngr. ἀϰολλῶ „a se lipi”, aorist ἀϰόλλησα. Sec. XVII, azi puțin folosit. – Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpățînat); acolisitură, s. f. (încăpățînare, stăruință).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Intrare: acolisi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acolisi
  • acolisire
  • acolisit
  • acolisitu‑
  • acolisind
  • acolisindu‑
singular plural
  • acolisește
  • acolisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acolisesc
(să)
  • acolisesc
  • acoliseam
  • acolisii
  • acolisisem
a II-a (tu)
  • acolisești
(să)
  • acolisești
  • acoliseai
  • acolisiși
  • acolisiseși
a III-a (el, ea)
  • acolisește
(să)
  • acolisească
  • acolisea
  • acolisi
  • acolisise
plural I (noi)
  • acolisim
(să)
  • acolisim
  • acoliseam
  • acolisirăm
  • acolisiserăm
  • acolisisem
a II-a (voi)
  • acolisiți
(să)
  • acolisiți
  • acoliseați
  • acolisirăți
  • acolisiserăți
  • acolisiseți
a III-a (ei, ele)
  • acolisesc
(să)
  • acolisească
  • acoliseau
  • acolisi
  • acolisiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocolisi
  • ocolisire
  • ocolisit
  • ocolisitu‑
  • ocolisind
  • ocolisindu‑
singular plural
  • ocolisește
  • ocolisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ocolisesc
(să)
  • ocolisesc
  • ocoliseam
  • ocolisii
  • ocolisisem
a II-a (tu)
  • ocolisești
(să)
  • ocolisești
  • ocoliseai
  • ocolisiși
  • ocolisiseși
a III-a (el, ea)
  • ocolisește
(să)
  • ocolisească
  • ocolisea
  • ocolisi
  • ocolisise
plural I (noi)
  • ocolisim
(să)
  • ocolisim
  • ocoliseam
  • ocolisirăm
  • ocolisiserăm
  • ocolisisem
a II-a (voi)
  • ocolisiți
(să)
  • ocolisiți
  • ocoliseați
  • ocolisirăți
  • ocolisiserăți
  • ocolisiseți
a III-a (ei, ele)
  • ocolisesc
(să)
  • ocolisească
  • ocoliseau
  • ocolisi
  • ocolisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

acolisi, acolisescverb

învechit
  • 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. DEX '09 MDA2 DEX '98
  • 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. DEX '09 MDA2 DEX '98
etimologie:
  • limba neogreacă ekóllissa, ἄϰόλησα (aoristul lui kollô, αϰολώ „a (se) lipi”). DEX '09 MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.