ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

acolit sm [At: CADE / Pl: ~iți / E: fr acolyte, lat acolytus] 1 Slujitor cu rang inferior în clerul catolic, cu atribuții legate de serviciul divin. 2 Persoană care ajută pe cineva într-o acțiune. 3 Persoană care urmează ideile, teoriile cuiva. 4 (Spc) Persoană care ajută pe cineva într-o acțiune criminală, un complot, o uneltire etc. Si: complice,părtaș.

ACOLÍT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.^[1]

ACOLIT, acoliți, s. m. Cel care este părtaș al cuiva la planuri, uneltiri și acțiuni criminale.

ACOLIT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.

ACOLIT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). ♦ Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].

ACOLÍT, -Ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic. 2. divinitate secundară. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

ACOLÍT ~ți m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /<fr. acolyte

acolit m. tovarăș (mai adesea în nume de rău), ajutor subaltern.

*acolít m. (fr. acolyte, lat. acolýthus îld. acolúthus, d. vgr. akóluthos, servitor. V. anacolut). Un fel de paraclisier la catolicĭ. Fig. Iron. Ajutor (tovarăș) subaltern.

*ACOLIT sm. 1 ⛪ Un fel de paraclisier în biserica apuseană ¶ 2 Însoțitor, tovarăș: îl văzurăm plimbîndu-se cu acoliții lui nedespărțiți [fr.].

acolit s. m., pl. acoliți

acolit s. m., pl. acoliți

acolit s. m., pl. acoliți

ACOLIT s. v. discipol.

acolit s. v. DISCIPOL.