ACUMULARE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de creștere la nivel micro și macroeconomic pe baza adăugării de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturală a mineralelor utile în scoarța Pământului, sub formă de filon, strat, lentilă, cuib. – V. acumula.

acumulare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / E: acumula] (D. obiecte, elemente, pex. d. idei, noțiuni etc.) Care sunt aduse (succesiv) și puse într-un singur loc (obținându- se mari aglomerări cantitative) Si: acumulat¹, adunat, concentrat, strâns.^[1]

ACUMULARE, acumulări, s. f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii în capital în procesul reproducției lărgite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare. Rata acumulării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează. 3. (Geogr.; urmat de determinări) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vânturi, ghețari etc. – V. acumula.

ACUMULARE, acumulări, s. f. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. Acumularea de bogăție la un pol este deci, în același timp, acumulare de mizerie, de chinuri, de muncă, de robie, de ignoranță, de brutalizate și de degradare morală la celălalt pol, adică la clasa care își produce propriul său produs sub formă de capital. MARX, C. I 578. ◊ Fig. Acumulare de cunoștințe. Acumulare de experiență. ◊ (În legătură cu schimbările cantitative) Trecerea de la o stare calitativă a limbii la o altă stare calitativă nu s-a făcut pe calea exploziei, pe calea nimicirii dintr-o dată a vechiului și a construirii noului, ci pe calea acumulării treptate și îndelungate a elementelor noii calități, a noii structuri a limbii. STALIN, PROBL. LINGV. 24. ◊ Acumulare primitivă = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de producție capitalist și care constă în despărțirea micului producător de mijloacele de producție, printr-o acțiune de jaf, prin prădarea coloniilor, prin războaie etc. O anumită acumulare de capital în mîna unor producători individuali de mărfuri formează deci condițiunea modului de producție specific capitalist. Din această cauză a fost nevoie să o presupunem la trecerea de la exploatarea meșteșugărească la cea capitalistă. Putem să o numim acumulare primitivă, pentru că nu este rezultatul istoric, ci temelia istorică a producției specific capitaliste. MARX, C. I 560. Acumulare capitalistă sau acumulare a capitalului = retransformarea plusvalorii în capital. Marx a stabilit legea generală absolută a acumulării capitaliste ▭ O dată cu acumularea capitalului se dezvoltă deci modul de producție specific capitalist, și o dată cu modul de producție specific capitalist se dezvoltă acumularea capitalului. MARX, C. I 560. Acumulare socialistă = partea din venitul național care este destinată lărgirii producției. Prin trecerea principalelor întreprinderi industriale, miniere, de transport, bancare și de asigurări în mîinile stalului, precum și prin monopolul de stat al comerțului exterior, clasa muncitoare deține o mare parte din mijloacele de producție din industrie și are posibilitatea materială de a mobiliza resurse financiare și rezerve de tot felul în vederea acumulării socialiste. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 261.

ACUMULARE, acumulări, s. f. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei. ◊ Acumulare primitivă = acumulare care constituie punctul de plecare al modului de producție capitalist și care constă în deposedarea prin violență a micilor producători de mijloacele de producție, acțiuni de jaf și de prădare a coloniilor, războaie etc. Acumulare capitalistă (sau a capitalului) = retransformare a plusvalorii în capital. Acumulare socialistă = partea din venitul național net formată din mijloace de producție și de consum și destinată lărgirii producției, creării de rezerve materiale și sporirii fondurilor social-culturale neproductive.

ACUMULARE s.f. 1. Acțiunea de a acumula și rezultatul ei; strîngere, îngrămădire, înmagazinare. ♦ Acumulare a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare; rata acumulării = raportul dintre fondul de acumularea și venitul pe baza căruia se formează. 2. (Geol.) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vînturi, ghețari etc. [< acumula].

ACUMULARE s. f. 1. acțiunea de a (se) acumula. 2. proces economic complex constând în formarea și utilizarea unei părți din venitul societății pentru asigurarea reproducției lărgite. ♦ ~ a capitalului = transformarea plusvalorii în capital; fond de ~ = parte a unui venit pentru acumulare; rata ~ării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe baza căruia se formează. 3. (geol.) proces de depunere a materialului transportat de agenții geomorfologici. (< acumula)

ACUMULARE ~ări f. 1) v. A ACUMULA. 2) Proces economic prin care o parte din venitul societății se folosește pentru lărgirea producției. ~ bugetară. 3) geogr. Depunere a materialului detritic transportat de ape, de vânturi, de ghețari, etc. /v. a acumula

*acumulațiúne f. (lat. ac-cumulátio, -ónis). Acțiunea de a acumula. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

acumulare s. f., g.-d. art. acumulării; pl. acumulări

acumulare s. f., g.-d. art. acumulării; pl. acumulări

acumulare s. f. → cumulare

ACUMULARE s. 1. adunare, concentrare, înmagazinare, strângere. (~ de bunuri.) 2. v. tezaurizare.

ACUMULARE s. 1. adunare, concentrare, înmagazinare, strîngere. (~ de bunuri.) 2. adunare, strîngere, tezaurizare. (~ de valută.)

ACUMULARE. Subst. Acumulare, adunare, strîngere, concentrare; agoniseală (pop.), agonisită (pop.), economie, economisire. Depozitare, inmagazinare, stocaj, stocare; stoc. Adj, Adunător, strîngător, econom, păstrător. Vb. A acumula, a aduna, a concentra, a strînge, a agonisi, a pune de o parte, a economisi, a face economii, a pune bani la ciorap, a strînge bani albi pentru zile negre. A depozita, a înmagazina, a stoca, a face stocuri. V. adunare, bogăție, cîștig, economie.

acumulare (fr. accumulation „îngrămădire”), figură care constă în enumerarea, în același enunț ori context mai larg, a mai multor „cuvinte sau idei sinonime”, fără gradație (I). „În universitate, învățământul este încă slab: dar împrejurul universității, cultura este cea mai intensă? Unde sunt publiciștii? Unde sunt savanții care înving mizeria și împing mai departe orizontul științific? Unde ne sunt autorii? Unde acea masă de cultură superioară din care să poți alege ce e mai bun pentru diferite facultăți? Da, sunt convins că peste 10-15 ani vom avea ce azi nu avem.” (Delavrancea). Lausberg (& 655) citează următorul exemplu francez: „Ce vieillard fut la même vertu, / La vaillance et l’honneur de son temps.” (Racine, Le Cid). • Morier (p. 18-19), după ce arată că, spre deosebire de amplificare (care se caracterizează prin mersul gradat al ideii), „simpla enumerare de detalii sfârșește prin a frapa pe cititor”, clasifică figura în a. epico-realistă (la Flaubert) și a. epico-dramatică (la Victor Hugo).

ACUMULARE Figură* realizată prin amplificarea membrilor (cu aceeași funcție sintactică) ai unui grup sintactic sau ai unei propoziții, fără ca vreunul dintre ei să se repete; formă de enumerare*, acumularea este o figură utilizată mai ales în descriere: Se agață de ea o lume de plante urcătoare, iar trandafirii, după ce îi cuceresc împreună cu glicinele culmea, se prăvălesc de-a lungul zidurilor tot de marmoră și împrejurul ferestrelor și ușilor încadrate în chenare de lapis-lazuli, agată și jasp-sanguin, spre a se surpa în tumultoase cascade de argint, de aur, de purpură, pe când potirele mov ale florilor glicinei cântă cu o notă melancolică pământeasca zădărnicie (Macedonski). • Când în succesiunea termenilor se poate distinge o gradație de sens, acumularea se apropie de climax*. Vezi ENUMERARE. M.M.

acumulare gravitațională, (engl. = gravitational sedimentation)1. (petrogr.), aspect al procesului de acumulare a min. femice în primele etape ale cristalizării fracționate a magmelor; min. grele (olivina și piroxenii) se separă ca șlire sau strate lenticulare în nivelurile inf. ale topiturii. Paralel cu a.g. în magmă pot avea loc și acumulări prin flotare. V. diferențiere magmatică; 2. (sedim.), în „avalanșă”, acumularea sedimentelor cu rată mare de depunere, la vărsarea marilor fluvii, la baza taluzurilor continentale etc. (ex. delta Gangelui, golful Mexic etc.). acviclude, roci ∼ (engl. = aquiclude rocks) (hidro.), despre un agregat natural (rocă) prin care apa nu poate circula decât sub presiune. R.a au o porozitate capilară și subcapilară (ex. marne). acvifer, rocã acviferã, strat ∼ (engl. = aquifer rock, bed) (hidro.), despre un produs natural (rocă, strat) care reține și permite mișcarea apei. R.a. sunt roci poroase, cu pori suprapapilari, prin care apele pot circula ușor și răspund legilor hidrodinamice (nisipuri, pietrișuri, gresii slab cimentate etc.). S.a. constituie un corp tabular, permeabil delimitat în bază printr-un nivel impermeabil și proprietăți hidrodinamice omogene. În s.a. se deosebesc: o zonă de alimentare, o zonă de acumulare a apei și o zonă de → drenare (descărcare) marcată prin iz-voare. S.a. pot fi → freatice și → captive.