ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.- Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

adjunct, ~ă [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 234/ V: adiunct / Pl: ~cți, ~e/ E: ger Adjunkt, lat adjuntus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, întreprinderi sau a unui serviciu din interiorul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. 3 smf Ajutor. 4 smf Locțiitor.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / < lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].

ADJUNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. (< germ. Adjunkt, lat. adiunctus)

ADJUNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /<lat. adjunctus

*adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.

adiunct a, sm vz adjunct

*ADIUNCT sm. Ajutor (al unui profesor, magistrat, etc.) [germ. < lat.].

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (desp. -junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj. (și: director adjunct)

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (-junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj.

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; f. sg. adjunctă (sil. -junc-), pl. adjuncte

adjunct

ADJUNCT s. v. secund.

ADJUNCT s. (MAR.) secund. (~ comandantului unei nave.)

ADJUNCT Termen impus de gramatica structuralistă* și preluat de teoriile poststructuraliste desemnând orice constituent suprimabil din componența unei sintagme* sau a unui grup* sintactic: sin. modificator; determinant facultativ. • în GV (= grup verbal) și GAj (= grup adjectival), adjunctul se opune argumentelor* (sau complementelor*), determinanții ceruți de sintaxa și semantica internă a centrului* (sau capului*) de grup, cărora centrul le impune restricții de formă: de caz și de prepoziție și rolul* tematic. Vezi, de ex., în grupul verbal: A găsit soluția astăzi, pe neașteptate, distincția dintre adjuncții astăzi și pe neașteptate, determinanți suprimabili, în absența cărora enunțul rămâne reperat, și argumentul (sau complementul) soluția, cerut obligatoriu de verb și căruia verbul îi impune acuzativul* și rolul de pacient* (vezi și CIRCUMSTANȚIAL). în GN (= grup nominal), adjunctul corespunde adjectivelor calificative și determinanților prepoziționali, opunându-se determinativelor*. Vezi, de ex., în grupul nominal: toți acești elevi studioși din (ultima) clasă, atributele studioși și din clasă funcționează ca adjuncți, fiind determinanți suprimabili, iar determinativele toți și acești, al căror rol este de specificare cantitativă și de identificare a obiectului, nu intră în clasa adjuncților. G.P.D.