ADJUTANT¹, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

adjutant sm [At: DA ms / Pl: ~nți / E: fr adjutant] 1 sm Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar, îndeplinind atribuții similare unui secretar Si: aghiotant. 2 sm Ofițer care face parte dintr-un stat major. 3 sm (Iuz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului. 4 smf Persoană având gradul de ajutant (3). 5 smf Grad de subofițer cu rangul cel mai mare. 6 smf Persoană având acest grad. corectat(ă)

*ADJUTANT sm. 🎖️ 1 Ofițer atașat pe lîngă persoana unui suveran, principe ori comandant de corp, spre îndeplinirea serviciilor personale, aghiotant: Nicolae Ipsilante... căutase să tragă și pe frate-său Alexandru, ... ~ împărătesc (I.-GH.) ¶ 2 🎖️ Ofițer atașat comandanților de trupe și care e însărcinat de a ajuta pe șef în comandă și de a transmite ordinele acestuia ¶ 3 Sergent-adjutant, sub-ofițer însărcinat cu poliția interioară a corpului, are autoritate asupra sergenților-majori și asupra celorlalte grade inferioare în tot ce privește serviciul și purtarea lor în și afară din serviciu; el se recunoaște după două galoane late de aur și unul mai îngust pe care le poartă la mîneci; 👉 PLUTONIER-MAJOR [fr. < lat.].

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.^[1]

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat comandantului unei unități militare, pentru îndeplinirea unor sarcini speciale; ofițer făcînd parte dintr-un stat-major și asigurînd executarea diferitelor sarcini. V. aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul de aviație, corespunzător plutonierului. – Pronunțat: ad-ju-. – Variantă: (învechit) adiutant s. m.

ADJUTANT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat comandantului unei unități militare; ofițer făcînd parte dintr-un stat-major. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic, corespunzător plutonierului; persoană avînd acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană avînd acest grad. – Fr. adjudant.

ADJUTANT s.m. Ofițer de pe lîngă comandantul unei unități militare însărcinat cu transmiterea ordinelor și conducerea lucrărilor de birou; ofițer dintr-un stat-major cu diferite sarcini. ♦ Gradul cel mai înalt de subofițer; militar avînd acest grad. ♦ Aghiotant. [< fr. adjutant, cf. lat. adiutans].

ADJUTANT s. m. ofițer care îndeplinește pe lângă un șef militar atribuții corespunzătoare unei funcții de subofițer. (< germ. Adjutant)

ADJUTANT ~ți m. Ofițer de pe lângă un comandant militar, însărcinat cu transmiterea ordinelor și conducerea lucrărilor de birou. /<fr. adjudant

*adjutánt, -ă adj. (lat. adjútans, -ántis, care ajută; it. adiutante, fr. adjutant; germ. rus. adĭutant). Ajutător, care ajută cuĭva. S. m. Ofițer alipit unuĭ suveran orĭ unuĭ general p. serviciĭ personale orĭ p. transmiterea ordinelor. Sergent adjutant, subofițer însărcinat cu poliția corpuluĭ în timpu serviciuluĭ orĭ afară din el (pop. aghiotánt, după rus.).

*ADIUTANT = ADJUTANT [germ. < lat.].

ADIUTANT s. m. v. adjutant.

adiutant m. ofițer sau subofițer însărcinat să ajute pe un superior, [fr. adjudant, printr’un intermediar rusesc (rostit popular aghiotant)].

*adĭutant, V. adjutant.

adjutant (grad militar) s. m., pl. adjutanți; abr. adj.

adjutant s. m., pl. adjutanți; abr. adj.

adjutant s. m., pl. adjutanți

ADJUTANT s. (MIL.) plutonier adjutant.

adjutant (adjutanți), s. m. Aghiotant. < Fr. adjutant (din sp. ayudante). Sub influență germ. s-a pronunțat uneori adiutant. În sec. XIX a fost curentă var. aghiotant, care reprezintă pronunțarea rusească. A intrat în limbă la sfîrșitul sec. XVII (cu forma aiudant).