ADUCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

aducere sf [At: COD. VOR. 32/5 / Pl: ~ri / E: aduce] 1 Luare cu sine a unui lucru care este apoi predat cuiva. 2 (Cop „la îndeplinire”) îndeplinire. 3 (Cop „la cunoștință”) înștiințare. 4 (Cop „în isprava”) Isprăvire. 5 (Înv; cop „la săvârșit”) Săvârșire. 6 (Înv; cop „la mirare”) Minunare. 7 Conducere. 8 (Fig) Decidere. 9 Facere. 10 Producere. 11 Creare. 12 Apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului. 13 Dare a unei anumite direcții unei părți a corpului. 14 îndoire. 15 Mișcare a mâinii pentru a putea fi îndoită. 16 Mișcare a mâinii pentru a lovi cu putere. 17 Procurare. 18 Pricinuire. 19 Ajungere într-o anumită situație. 20 (Înv) Jertfă. 21 (Îe) ~ spre îndeplinire Executare. 22 (Grm; iuz; îs) Semnul ~rii Ghilimele. 23 (Jur; înv; îe) Mandat de ~ Ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției. 24 (Îe) -aminte Amintire.

ADUCERE sf. 1 Faptul de a aduce; ~ aminte, amintire ¶¶ contr. NEADUCERE ¶ 2 ⚖️ Mandat de ~, poruncă de a aduce pe cineva înaintea judecătorului.

ADUCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADUCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. 1. Transportare de la oarecare distanță pînă undeva, sau pînă la cineva. Aducerea lemnelor din pădure. ◊ Mandat de aducere = ordin scris al unui judecător de instrucție, prin care acesta cere să i se înfățișeze o persoană necesară justiției. 2. (Împreună cu un substantiv abstract introdus prin prep. «la» exprimă acțiunea corespunzătoare sensului; acestuia) v. aduce (4). Aducerea la îndeplinire a sarcinilor. 3. (În expr.) Aducere-aminte = amintire, v. aminte.

ADUCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Expr. Aducere-aminte = amintire.

ADUCERE ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie. /v. a aduce

aducere f. fapta de a aduce; aducere la împlinire, executare.

adúcere f. Acțiunea de a aduce. Vechĭ. Prinos, jertfă Aducere aminte, amintire, revenire în memorie.

*aducțiúne f. (lat. addúctio, -ónis). Anat. Acțiunea mușchilor aductorĭ. – Și -úcție și -úcere.

aducere s. f., g.-d. art. aducerii; pl. aduceri

aducere s. f., g.-d. art. aducerii; pl. aduceri

SEMNUL ADUCERII s. v. ghilimele, semnele citării.

semnul aducerii s. v. GHILIMELE. SEMNELE CITĂRII.

aducere, aduceri s. f. 1. Acțiunea de a aduce. ♦ Aducere-aminte = amintire. 2. Parte din anafora sau canonul euharistic, intercalată între anamneză (amintirea actelor răscumpărătoare) și epicleză (invocarea Sfântului Duh), în care se face prezentarea ca jertfă duhovnicească, adică oferirea spre consacrare și sfințire, a darurilor de pâine și de vin aduse de credincioși pentru euharistie. – Din aduce.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.