adumbri [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 154 / Pzi: ~resc / E: lat adumbro, -are] 1 vt A umbri. 2 vt (Fig) A pune în umbră. 3 vr A se adăposti la umbră. 4 vr (Fig) A se întrista. 5 (Rar; fig) A apăra.

ADUMBRI (-bresc) I. vb. tr. A face umbră, a da umbră, a umbri: frunzișul cel des al copacilor adumbrește acest colț fermecător al grădinii; pr. ext.: se vedea umbra albă a femeii adumbrindu-și cu mîna arcurile sprîncenelor (CAR.). II. vb. refl. A se pune, a sta la umbră, a se umbri: copaciul sub care se adumbrise era măreț (ISP.) [lat. adumbrare, cu schimbare de conjug.].

ADUMBRI, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. Soarele coborîse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strimbate de puterea luminii. REBREANU, R. II 191. Grămezi de ani s-au scuturat din copacul timpului și au căzut... aruncînd întîmplări felurite deasupra streșinii ce adumbrea casa bătrînă. ANGHEL, PR. 25. Peste zaplazul înalt se vedea ușa odăii deschisă și, în deschizătură, umbra albă a femeii adumbrindu-și cu mîna arcurile sprîncenelor. CARAGIALE, O. I 334. ◊ (Poetic) Ochii negri, sclipitori de curiozitate și adumbriți de gene lungi. REBREANU, R. I 56. 2. Refl. (Despre oameni) A se așeza, a se adăposti la umbră. Se dete la umbra unui copaci mare și stufos și adormi... Copaciul subt care se adumbrise era măreț. ISPIRESCU, L. 230. ◊ Fig. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum la modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. I 149.

ADUMBRI, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

A ADUMBRI ~esc tranz. A ține în umbră; a umbri. /<lat. adumbrare

A SE ADUMBRI mă ~esc intranz. A sta la umbră; a se afla sub umbră; a se umbri. /<lat. adumbrare

adumbrì v. 1. a pune la umbră, a se odihni la umbră: o eroi, care ’n trecutul de mărire vă adumbriseți EM. 2. a da umbre (în desen); 3. fig. a schița. [Lat. ADUMBRARE].

*adumbrésc v. tr. (d. umbresc după lat. ad-umbrare). Rar. Umbresc. Fig. Schițez, estompez. V. refl. Mă adăpostesc la umbră.

!adumbri¹ (a ~) (a ține umbră) (rar) (desp. a-dum-/ad-um-) vb., ind. prez. 3 sg. adumbrește, 3 pl. adumbresc, imperf. 3 sg. adumbrea; conj. prez. 3 să adumbrească

!adumbri² (a se ~) (a se adăposti la umbră) (rar) (desp. a-dum-/ad-um-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă adumbresc, 3 sg. se adumbrește, imperf. 1 sg. mă adumbream; conj. prez. 1 sg. să mă adumbresc, 3 să se adumbrească; imper. 2 sg. afirm. adumbrește-te; ger. adumbrindu-mă

adumbri (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbresc, imperf. 3 sg. adumbrea; conj. prez. 3 să adumbrească

adumbri vb. (sil. mf. ad-) → umbri

ADUMBRI vb. v. umbri.

adumbri vb. v. UMBRI.

adumbri (-resc, -it), vb. – A face, a ține umbră; a umbri. – Mr. aumbrez. < Lat. adumbrare (Pușcariu 30; DAR), cf. it. adombrare, prov. azombrar, v. fr. aombrer, sp. asombrar. Schimbarea de conjug. pare recentă. V. umbră. – Der. adumbritor, adj. (umbros).

adumbri, v.t.r. v. adumbra.