aforism sn [At: MAIORESCU, CR. II, 109 / V: (nob) ~ă / Pl: ~e / E: fr aphorisme, lat aphorismus] Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă Si: adagiu, maximă, sentință.

*AFORISM (pl. -me) sn. 📝 Sentență, maximă prin care se exprimă în puține cuvinte anumite adevăruri morale sau filosofice [fr. < gr.].

AFORISM, aforisme, s. n. Judecată care redă într-o formă expresivă și concisă un adevăr sau o părere cu privire la viață; cugetare, sentință, maximă. Mi-am amintit... de unele aforisme ale lui în legătură cu ucenicia mea de undițar. Pescuitul, zicea domnia-sa, e o îndeletnicire liberă și plăcută, chiar cînd nu prinzi nimic, deși peștele de undiță și mămăliga de rîșniță nu țin saț. SADOVEANU, N F. 47.

AFORISM, aforisme, s. n. Maximă, sentință, cugetare. – Fr. aphorisme (lat. lit. aphorismus).

AFORISM s.n. 1. Judecată care redă într-o formă concisă o părere cu privire la viață; sentință, maximă, cugetare. 2. Enunț care sugerează un adevăr teoretic. [< fr. aphorisme, cf. gr. aphorismos – definiție].

AFORISM s. n. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință. (< fr. aphorisme, gr. aphorismos)

AFORISM ~e n. 1) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc; maximă; sentință. 2) Enunț care sugerează un adevăr teoretic. /<fr. aphorisme, lat. aphorismus

aforism n. sentență sau maximă scurtă și plină de noimă (s’a zis mai întâi de Aforismele lui Hippocrate): vorbește ’n aforisme ca un filozof grec AL.

aforismă sf vz aforism

*aforízm n., pl. e (vgr. aphorismós, d. aphorizo, definesc. V. afurisesc). Sentență saŭ maximă scurtă.

aforism s. n., pl. aforisme

aforism s. n., pl. aforisme

aforism s. n., pl. aforisme

aforism.

AFORISM s. v. maximă.

AFORISM s. cugetare, dicton, maximă, sentință, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (Culegere de ~.)

AFORISM. Subst. Aforism, cugetare, sentință, maximă, înțelepciune, panseu (ir.), reflecție, reflexie, dicton, apoftegmă (livr.), adagiu (livr.), pildă, zicală, zicere, zicătoare, zicătură, spunere (înv.), expresie, proverb, parimie (rar); citat, citație (înv.); moto; expresie frazeologică, expresie idiomatică, locuțiune. Remarcă, observație. Învățătură, morală, fabulă. Culegere de maxime, parimiar; gnomologie (livr.). Paremiologie; paremiolog. Adj. Aforistic, apoftegmatic (livr.), proverbial, sentențios, gnomic; frazeologic, idiomatic. Paremiologic. Vb. A cugeta, a reflecta; a rosti sentințe (maxime); a cimili (reg.). V. afirmație, gîndire, literatură.

aforism v. maximă.

AFORISM Frază concisă, care cuprinde o formulare cu caracter generalizator sau o reflecție morală ori filozofică; adagiu, maximă*, sentință; Ipocrizia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuții (La Rochefoucauld). în context* aforismul poate reprezenta ilustrarea sau concluzia enunțului precedent: Lasă că nici mama nici tatăl lui n-o să-și dea niciodată învoirea, dară, chiar și dacă s-ar putea, nu e binecuvântată de Dumnezeu căsnicia făcută peste voința părinților (Slavici); Dumnezeu se vădește în glasul nourilor și al cerbilor, încuviință Kesarion Breb (Sadoveanu). • Caracterul de figură* al aforismului este mai evident în textul poetic, unde se combină uneori cu alți tropi: cu metafora* -O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor (Coșbuc); cu personificarea* – [San Marc] Rostește lin în clipe cadențate: / „Nu-nvie morții – e-n zadar, copile!” (Eminescu). M.M.

AFORISM (< fr. aphorisme < lat. aphorismus < gr. aphorismos, definiție) Formulare concisă, lapidară, a unei cugetări, a unui adevăr filozofic. Aforismele nu trebuie confundate cu axiomele. Acestea din urmă sînt adevăruri evidente prin ele însele, iar aforismele, mici sinteze, bazate pe experiență. Cultivat de scriitorii antici ca Hippocrat – care l-a folosit pentru întîia oară în denumirea unor precepte medicale – (Aforisme) ilustrat strălucit de La Rochefoucauld, Blaise Pascal și de cei moderni, ca Schopenhauer (Aforisme), aforismul îl întîlnim și în opera unor scriitori români ca Lucian Blaga (Elanul insulei), V. Eftimiu (Vorbe, vorbe, vorbe...), G. Ibrăileanu (Privind viața). Avînd toate însușirile lingvistice și stilistice ale celorlalte specii aforistice (maxima, sentința), aforismele conțin un sens adînc și tocmai de aceea sînt rostite cu intenția de a revizui un loc comun în gîndire, o idee înrădăcinată. Caracteristica literară a enunțului aforistic de adevăruri generale este de natură stilistică. „În formulările maximelor sînt vizibile semne ale unui ton propriu al fiecărui scriitor, cu toată aparența neutră a acestor formulări de adevăruri generale.” (Silvian Iosifeseu, Literatura de frontieră) Sinonim cu adagiu, apoftegmă, maximă, sentință, termeni ce formează obiectul aforisticei. Ex. Tot ce se întîmplă se produce prin contradicție. (HERACLIT) Memoria: un curtean al fiecăruia dintre noi, plin de curtoazie, care caligrafiază trecutul. (LUCIAN BLAGA)