agnostic, ~ă [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 120, 3/4 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr agnostique] 1 a Care aparține agnosticismului. 2 a Privitor la agnosticism. 3 smf Adept al agnosticismului.

AGNOSTIC, -Ă, agnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S. m. și f. Adept al agnosticismului. – Fr. agnostique (< gr.).

AGNOSTIC, -Ă adj. Referitor la agnosticism. // s.m. și f. Adept al agnosticismului. [Cf. fr. agnostique, it. agnostico].

AGNOSTIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al agnosticismului. (< fr. agnostique)

AGNOSTIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de agnosticism; propriu agnosticismului. /<fr. agnostique

agnostic (desp. ag-nos-/a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnostici; adj. f., s. f. agnostică, pl. agnostice

agnostic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnostici; adj. f., s. f. agnostică, pl. agnostice

agnostic adj., s. (sil. mf. a-) → gnostic

agnostic, -ă, agnostici, -ce adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține agnosticismului, privitor la agnosticism. 2. S.m și f. Adept al agnosticismului. ♦ Membru al unei secte creștine cu tendințe democratice, formată în Africa romană (pe teritoriul Algeriei de azi) în sec. 4-5 și reprezentând aripa radicală a donatiștilor, care practica asceza și martiriul de bunăvoie; erau numiți și circumcelliones (cei ce rătăcesc în jurul cuștilor) spre a sugera pasiunea lor pentru martirajul în arena cu lei. ♦ Adept al unei subsecte creștine derivate din mișcarea lui Donatus, confundată uneori cu agnosticii din aceeași epocă, a căror doctrină consta mai ales în afirmarea imposibilității cunoașterii lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii, precum și a lumii obiective. – Din fr. agnostique (< gr. agnostikos).