opțiuni
  • info

8 definiții pentru aiurit (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AIURIT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.

AIURIT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURIT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.

AIURIT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite

aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite

aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; f. sg. aiurită, pl. aiurite

Intrare: aiurit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
vocativ singular
  • aiuritule
  • aiurite
plural
  • aiuriților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aiurit, aiurițisubstantiv masculin
aiurită, aiuritesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care are comportări anormale; om zăpăcit, trăsnit, zănatic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.