AJUTOR, -OARE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S.m și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ Expr. A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, adjutorium.

ajutor [At: COD. VOR. 79 / V: (îrg) agiu~, agiutoriu, ~iu^[1] / Pl: ~oare, (reg) ~oară, (rar) ~uri / E: lat adjutorium] 1 sn Participare la efortul cuiva. 2 sn Sprijin bănesc. 3 sn (Îe) A cere cuiva ~ A cere cuiva să te ajute. 4 sn (Îe) A da ~ cuiva A ajuta pe cineva. 5 sn (Îae) A fi complicele cuiva. 6 sn (Îe) A sări sau a veni cuiva în (ori într-) ~ A ajuta (1) pe cineva. 7 sn (Pop; îe) A lua pe cineva (în, ca sau de) ~ A lua pe cineva să ajute (1). 8 sn (Înv; îe) A fi de (sau a veni, a sta în) ~ (cuiva) A fi de folos (cuiva). 9 i Strigăt al celui aflat în primejdie. 10 sn (Îlav) Cu ~ul... Datorită ajutorului... 11 sn (Înv; îe) A da (sau a pune ori a fi sau a sta) (o) mână de ~ A da (sau a fi de ori a sta) în ajutor. 12 sn Îndrumare (în împrejurări dificile). 13 sn Asistență acordată cuiva. 14 sn Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. 15 sn (Îs) ~ de șomaj Sprijin bănesc acordat, pe o anumită perioadă de timp, persoanelor care și-au pierdut locul de muncă. 16 sn (Îs) ~ de înmormântare Sumă de bani primită de familia cuiva în cazul decesului acestuia. 17 smf Persoană care ajută pe alta într-o activitate (secundând-o și subordonându-i-se).

AJUTOR I. (pl. -toare, ‼ -toruri) sn. 1 Sprijin (cu vorba, cu sfatul, cu fapta) dat cuiva la greu sau la nevoie: nu mi-a folosit întru nimic ~ul tău; cu ~ul lui Dumnezeu; a da ~; împăratul Rudolf făgădui că va da ~uri în bani (ISP.); a primi ~; a-i fi de ~; a-i fi în (sau într’) ~; a veni (sări, alerga) cuiva în ~ sau în ~ul cuiva; a trimite în (sau într’) ~ul cuiva; a cere ~; a striga ~; de aci ajutor! strigătul aceluia care se află în primejdie; a da (sau a-i sta) mînă de ~, a ajuta, a da sprijin ¶ 2 🔎 ‡Un fel de dare directă ce plăteau pe la sfîrșitul veacului trecut atît poporul cît și boierii. II. sm. și (pl. -toare) sn., AJUTOARE (pl. -toare) sf. Care dă ajutor; care lucrează împreună cu cineva sau sub porunca cuiva: Dan răsfoiește dosarele pe cari i le adusese de cu seară ~ul (VLAH.); ~ de primar; ~ de judecător; chelăreasa... o luă să-i fie ajutoare (ISP.) [lat. adjutorium].

AJUTOR, -OARE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.

AJUTOR², -OARE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare, care secundează pe un muncitor principal căruia îi este subordonat (și al cărui locțiitor este). V. adjunct. Șmecherie porni cu Badea pe tractor și cu plugul după el. În drum îl luaseră și pe ajutor, un om mai bătrîn. DUMITRIU, V. L. 130. Ca să plătească un ajutor, nu-i dădea mîna și nu avea încredere. PAS, Z. I 164. Pe cînd băiatul scîncea încă, ajutoarele îl desfăcură. SADOVEANU, O. VI 114. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de», rar cu elipsa prepoziției) Ajutor de maistru. Ajutor de secretar. ◊ Bela Borodina... are 19 ani și-i ajutor-inginer într-o fabrică chimică. SAHIA, U.R.S.S. 195.

AJUTOR², -OARE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare (secondînd-o și subordonîndu-i-se). – Lat. adjutorium.

AJUTOR¹ ~i m. Persoană care ajută pe cineva într-o situație dificilă. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

ajutor n. 1. ușurare de sarcini: cheamă în ajutor pe Turci; 2. tovarăș de muncă: ajutor de primar. [Lat. ADJUTORIUM].

ajutór n., pl. oáre și urĭ (lat. adjutorium). Acțiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sări în ajutor cuĭva, a-ĭ aduce ajutor. Persoană care ajută (după fr. adjoint, adjunct, orĭ aide, ajutor): primaru și ajutoarele luĭ (nu ajutoriĭ!). Un bir numit și ajutorință (sec. 18). Ajutor! strigăt de cerut ajutor (adică: sărițĭ în ajutor, dați-mĭ ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutătoare saŭ (maĭ bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem ș. a. Cp. cu membru, meșter și șef.

ajutoriu², ~oare^[1] a, smf vz ajutor

ajutor-programator s. m. 1975 Programator adjunct v. analist-programator (din ajutor + programator)

ajutor¹ (persoană) (rar) s. m., pl. ajutori

ajutor¹ (persoană) (rar) s. m., pl. ajutori

ajutor (persoană) s. m., pl. ajutori

ajutor (ajutoare), s. n. – 1. Sprijin. – 2. Persoană care ajută, auxiliar. – 3. Locțiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Pușcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori. – Der. ajutora, vb., pe care DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *adiūtŭlāre, și Candrea al lui *adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explică prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s. f. (ajutor, asistență); ajutorință, s. f. (ajutor; contribuție impusă în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).

ajutor de băgător în seamă expr. persoană cu un rol insignifiant într-o instituție