12 definiții pentru alcătuire (facere)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1.

alcătuire1 sf [At: PRAV., ap. CADE / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: alcătui1] 1 Facere. 2 Construire. 3 Creare. 4 Concepere. 5 Redactare. 6 Transformare. 7 Organizare. 8 Întocmire. 9 Prefacere. 10 Apariție. 11 Constituire. 12 Structură. 13 Strângere. 14 Punere. 15-16 (Îvp) Dispoziție administrativă (sau legislativă). 17 Culegere. 18 Colectare. 19 Compilație. 20 (Înv) Combinație.

ALCĂTUIRE sf. 1 Faptul de a alcătui 2 Felul de a fi al unui lucru, întocmire: ~a vieții noastre sociale sufere de multe neajunsuri 3 Culegere, colecțiune, scriere compilată: el făcu toate alcătuirile... și... le împreună într’una (PRV.-MB.) 4 Înțelegere, învoială: este oprit a se face alcătuiri căsătorești într’acest chip (COD.-CAL.) 5 Amestecătură, combinație: li-au pus denainte... un fel de vin de multe alcătuiri (GAST.).

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcătuială. ♦ Compoziție, structură. – V. alcătui1.

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei. 1. Întocmire, formare, compunere, constituire. O preocupare permanentă a Comitetului [de radio] va trebui să fie alcătuirea cît mai variată a emisiunilor muzicale. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/3. 2. Compoziție, constituție, structură. În alcătuirea solurilor intră și substanțe organice. 3. (Rar) Orînduire, organizare. Gheorghe Păun... nu poate strînge pumnii să-i facă ciocan și să izbească, să dărîme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, O. 32.

ALCĂTUIRE, alcătuiri, s. f. Acțiunea de a (se) alcătui1 și rezultatul ei; întocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compoziție, constituție, structură.

alcătuire f. fapta de a alcătui și rezultatul ei: compunere, formațiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALCĂTUIRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structură. 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rânduială, structură. (O anumită ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componență. 6. v. formație.

ALCĂTUIRE s. 1. compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere.) 2. constituire, creare, desemnare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 3. compoziție, economie, organizare, organizație, structură, (rar) substanță, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 4. aranjament, așezare, dispunere, distribuție, întocmire, rînduială, structură. (O anumită ~ a lucrurilor.) 5. componență, compoziție, structură. (Comisia are următoarea ~...) 6. compunere, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...)

Intrare: alcătuire (facere)
alcătuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuire
  • alcătuirea
plural
  • alcătuiri
  • alcătuirile
genitiv-dativ singular
  • alcătuiri
  • alcătuirii
plural
  • alcătuiri
  • alcătuirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alcătuire, alcătuirisubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.