14 definiții pentru alcătuitor (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.

alcătuitor, ~oare [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 333/29 / V: (îrg) ~iu, ~oare a / P: ~tu-i~ / Pl: ~i / E: alcătui1 + -tor] 1 a Care intră în compoziția unui lucru Si: constitutiv. 2 smf Persoană care alcătuiește1 (1-5) ceva.

ALCĂTUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care alcătuește ceva: părțile alcătuitoare ale acestei mașini; ~ii programului au uitat mai multe puncte esențiale.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.

ALCĂTUITOR1, -OARE, alcătuitori, -oare, adj. Care intră în compoziția, în structura unui anumit lucru; constitutiv. Elementele alcătuitoare.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. – Din alcătui1 + suf. -(i)tor.

ALCĂTUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care intră în componența unui lucru; care face parte din ceva. Elemente ~oare. /a alcătui + suf. ~itor

alcătuitor a. care alcătuește, constitutiv.

alcătuitoriu, ~oare a vz alcătuitor corectat(ă)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alcătuitor (desp. -tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare

alcătuitor (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare

alcătuitor adj. m., s. m., pl. alcătuitori; f. sg. și pl. alcătuitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALCĂTUITOR adj. component, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Element ~.)

Intrare: alcătuitor (adj.)
alcătuitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuitor
  • alcătuitorul
  • alcătuitoru‑
  • alcătuitoare
  • alcătuitoarea
plural
  • alcătuitori
  • alcătuitorii
  • alcătuitoare
  • alcătuitoarele
genitiv-dativ singular
  • alcătuitor
  • alcătuitorului
  • alcătuitoare
  • alcătuitoarei
plural
  • alcătuitori
  • alcătuitorilor
  • alcătuitoare
  • alcătuitoarelor
vocativ singular
plural
alcătuitoriu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuitoriu
  • alcătuitoriul
  • alcătuitorie
  • alcătuitoria
plural
  • alcătuitorii
  • alcătuitoriii
  • alcătuitorii
  • alcătuitoriile
genitiv-dativ singular
  • alcătuitoriu
  • alcătuitoriului
  • alcătuitorii
  • alcătuitoriei
plural
  • alcătuitorii
  • alcătuitoriilor
  • alcătuitorii
  • alcătuitoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alcătuitor, alcătuitoareadjectiv

etimologie:
  • Alcătui + sufix -tor. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.