ALICI, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. (Rar) A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

alici¹ [At: ISPIRESCU, L. 336 / Pzi: alicesc / E: ns cf licări] (Reg) 1 vru A se evidenția. 2 vru (D. vreme) A se îndrepta. 3 vr (D. oameni) A se îndrepta după boală.

alici² vtr [At: TDRG 479 / Pzi: alicesc / E: alică] 1 (D. tencuială) A întări prin amestecare cu mici bucăți de țiglă. 2 (Cng) A atinge o pasăre cu o alică (1).

ALICI, (1) alicesc, (2) pers. 3 alicește, vb. IV. 1. Tranz. A răni cu alice (1). 2. Refl. (Reg.) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri. – Din alică.

ALICI², alicesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o alică. Mitrea Cocor s-a zvîrcolit învierșunat: – A cui pușcă? – A lui boier Cristea. Se pot vÎna cu ea dropii. -- O fi cea cu care alicește copiii cînd fură prune? SADOVEANU, M. C. 39.

ALICI¹, pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea mai limpede, mai distinct, dintre alte lucruri. Nu văz nimic, decît, uite, în partea asta.... mi se alicește albind ceva; dară nu știu ce este, că nu mi s-alege, fiind prea departe. ISPIRESCU, L. 336.

ALICI¹, alicesc, vb. IV. Tranz. A răni cu alice. – Din alică.

ALICI², pers. 3 alicește, vb. IV. Refl. (Rar) A se vedea, a apărea mai distinct dintre alte lucruri.

A ALICÍ ~ésc tranz. A răni cu alice. /Din alică

alicì v. a zări abia: mi se alicește albind ceva ISP. [Cf. licări].

2) alícĭ (Meh.), interj. de alungat vițelu cînd mulgĭ vaca. V. ceas 2.

ALICI¹ (-icesc) vb. tr. (TKT.) (MAR.) 🏠 A pune mici bucăți de cărămidă sau de piatră în tencuială pentru a o întări [alic].

ALICI² (-icesc) vb. refl. 1 A licări din depărtare, a se vedea mai limpede dintre alte lucruri: în partea asta încoa, drept înainte, mi se alicește albind ceva (ISP.) ¶ 2 A se îndrepta (vorb. despre vreme), a se întrema despre cel ce a fost bolnav (R.-COD.).

3) alicésc v. tr. (d. alicĭ 2). Meh. Alung vițelu cînd mulg vaca.

2) alicésc (mă) v. refl. (cp. cu licăresc). Vest. Rar. Mă zăresc de abea. Încep a mă îndrepta (vorbind de timp, de un bolnav).

1) alicésc v. tr. (d. alic, alicĭ). Întăresc un părete de vălătucĭ cu bucățele de cărămida saŭ petricele. Rănesc puțin cu alicele: o rață alicită.

alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alicesc, 3 sg. alicește, imperf. 1 aliceam; conj. prez. 1 sg. să alicesc, 3 să alicească

alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. alicește, imperf. 3 sg. alicea; conj. prez. 3 să alicească

alici vb., ind. prez. 1 sg. alicesc, 3 sg. și pl. alicește, imperf. 3 sg. alicea; conj. prez. 3 sg. și pl. alicească

alicí (-césc, -ít), vb. – A se zări, a se desluși. Sl. ličiti „a se contura, a se arăta” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.