AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.

amăgire sf [At: MARCOVICI, C. 23/8 / Pl: ~ri / E: amăgi] 1 Înșelăciune Cf amăgi (1). 2 Ispitire Cf amăgi (4). 3 Seducere Cf amăgi (5). 4 (Înv) Adulter Cf amăgi (6). 5 Iluzionare Cf amăgi (7). 6 Greșeală Cf amăgi (9).

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.

AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi. 1. Înșelăciune, viclenie, minciună. 2. Părere înșelătoare, iluzie. Oare licărirea aceea pe care... crezuse că o surprinde în ochii Eleonorei nu era numai amăgire? DUMITRIU, B. F. 150.

AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie.

AMĂGÍRE ~i f. 1) v. A AMĂGI și A SE AMĂGI. 2) Vorbă sau faptă înșelătoare; iluzie. /v. a amăgi

amăgire f. 1. înșelăciune, seducțiune: fuge de a lumii amăgire AL.; 2. iluziune.

amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!.

AMĂGIRE 1 Faptul de a amăgi ¶ 2 Înșelăciune; ispită; părere înșelătoare: boierul, amărît de ~a și înșelăciunea Țigăncii (ISP.).

amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri

amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri

amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri

AMĂGIRE s. 1. v. înșelare. 2. v. seducere. 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (N-a fost decât o ~.)

AMĂGIRE s. 1. ademenire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. ademenire, seducere, seducție. (~ unei fecioare.) 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (Asta e o ~.)

Amăgire ≠ dezamăgire