18 definiții pentru amar (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMAR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

amar, ~ă [At: COD. VOR. 125/5 / Pl: ~i, ~e, ~uri sn / E: lat amarus, -a, -um] 1 a (D. gust; îoc dulce) Care produce la înghițire o senzație de gust neplăcut, la fel cu aceea a pelinului, a fierii etc. 2 a (Îs) Leacuri ~e[1] Medicament cu gust rău. 3 a (Îs) Sare ~ă Substanță compusă din sulf, oxigen și magneziu, întrebuințată ca purgativ Si: sulfat de magneziu. 4 a (Îs) Migdale ~e Un soi de fructe ale migdalului, cu gust amar. 5 a (Îs) Cireșe ~e Fructele cireșului amar. 6 a (Îe) A avea (a-și simți, a-i fi) gura ~ A simți un gust amar în gură (fără a fi suferind). 7 a (Fig) Mâhnitor. 8 a (Îs) Viață ~ă, zile ~e Trai nesuferit, plin de necazuri. 9 a (Îs) Pâine ~ă Avut agonisit cu multe necazuri, cu multe umiliri. 10 a (Îs) Durere ~ă Durere adâncă. 11 a (Rar) Răutăcios. 12 a Care denotă amărăciune sufletească. 13 av (Fig) Cumplit. 14 sn (Fig) Jale. 15 sn (Îe) A-și vărsa ~ul A-și povesti necazurile. 16 sn (Îe) A-și înghiți ~ul A răbda necazurile suferind în tăcere. 17 sn (Îe) A-și mânca ~ul cu cineva A trăi (o viață nefericită) alături de cineva. 18 sn (Îe) A bea tot ~ul A simți toată amărăciunea unei întâmplări ori a unei vieți dureroase. 19 sn (În imprecații) Dă-I (lasă-l) ~ului Dă-l (sau lasă-l) în plata Domnului. 20 sn (Îlav) Cu ~ Cu ciudă, cu obidă. 21 sn (Urmat de prepoziția „de”) Mult. 22 sn (Construit cu „de” sau cu dativul) Exprimă compătimirea Cf biet, vai.[2] corectat(ă)

  1. Leacuri ~Leacuri ~e Ladislau Strifler
  2. Migdale ~Migdale ~e Ladislau Strifler

AMAR I. adj. 1 De un gust neplăcut, ca al pelinului, al fierii, etc. (contr. DULCE): ~ ca fierea, ca veninul, ca pelinul; migdale ~e; familiar: rădăcina învățăturii e ~ă, dar rodul ei e dulce (ZNN.); 🔬 pop. sare , sulfat de magneziu 2 fig. Trist, mîhnitor, chinuitor, dureros, crud; grozav: ajunsese în cea mai ~ă sărăcie (NEGR.); În păduri troznesc stejarii, E un ger ~, cumplit! (ALX.); zile ~e, traiu nesuferit, plin de necazuri: și eu, proastă, să nu știu nimic și să-mi fac zile ~e (CAR.); cînd ți-i lumea mai ~ă (ZNN.), cînd nu mai știi ce să faci de supărare, de necazuri; durere ~ă, durere adîncă, pătrunzătoare; lacrimi ~e, care izvorăsc din cauza unei dureri adînci; pîine ~ă, se zice de ceea ce se agonisește cu multe umiliri, cu multe necazuri. II. adv. Cu multă durere, grozav: a (se) plînge ~; a chinui ~. III. (pl. -ruri) sn. 1 fig. Chin, necaz, durere, mîhnire adîncă: simte numai ~ și necazuri într’astă lume (SLV.); proverb: cine n’a gustat ~ul nu știe ce e dulcele; proverb: a-și mînca ~ul cu cineva, a trăi împreună cu cineva împărțind cu el binele și răul; proverb: a-și înghiți ~ul, a răbda necazurile, a suferi în tăcere; cu ~, loc adv. cu multă durere, grozav, amarnic 2 Atîta ~: pre sine să vor vedea iarăș într’atîta ~ și dureare și în usturime netrecută (VARL.), de unde familiar expresiunea: atît(a) ~ de, atîta mulțime, sau ce (de) ~ de, ce mulțime, sau numai ~ de, o mulțime (comp. o groază de bani): văzînd pe cucoșul său... înconjurat de atît ~ de galițe (CRG.); nu i se întîmplase niciodată, în atîta ~ de vreme, nimic din cîte visase (VLAH.); e greșită construcțiunea atîția amari de...: de atîția ~i de ani vecini cu moșiile (D.-ZAMF.) (👉 MARE). IV. interj. Exprimă o mîhnire sau durere adîncă, o amenințare, mai adesea în construcția vai și ~: cînd venia apoi iarna, ... vai și ~ ! (SLV.) [lat. amarus].

AMAR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe. Mă duceam acasă, mă culcam, mă sculam mai plin de amar. CAMILAR, TEM. 200. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-samarul. COȘBUC, P. I 60. Un vis ce își moaie aripa-n amar. EMINESCU, O. I 37. Ce amar trebuie să fie în sufletul lui și cîtă jale în inima soției sale! NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Poetic, personificat) Paște jalea prin zăvoi Și amarul sus pe coastă. BENIUC, V. 158. ♦ Loc. adv. Cu amar = a) jalnic. A început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. Vîntul geme prin codri cu amar. EMINESCU, O. I 98; b) greu. Cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor. ISPIRESCU, L. 27. 2. Suferință, chin, necaz. Pentru amarul zilelor toate... Cu fruntea-n țărină conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. Și-acolo umblai, un drum ce avea să-mi fie-n urmă Izvor de multe amaruri. MURNU, O. 102. Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 291. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊ Expr. A-i fi amar = a suferi. De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tîlhar Și de aceea mi-e amar! ALECSANDRI, P. P. 230. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile, a se tîngui, a se jeli. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. Mult amar am înghițit. ALECSANDRI, P. P. 379. A-și mînca amarul împreună cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. Ei se hotărîră ca să nu se desparță și să rămîie să-și mănînce amarul împreună. ISPIRESCU, L. 97. (Cu valoare de interjecție, construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prep. «de») Vai! Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. Și cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Amar mie! Amar mie!... Ce-am fost eu și ce-am ajuns! ALECSANDRI, P. II 102. (Uneori întărit prin repetare sau prin «vai») Noroc... că era fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei. CREANGĂ, P. 283. Vai de el, amar de ea. ALECSANDRI, P. P. 28. 3. (De obicei precedat de adverbe de cantitate și urmat de substantive la plural, de colective sau de abstracte, indică un număr sau o cantitate mare) Mulțime, grămadă. O chema feciorul mereu la București, la dînsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită. după atîta amar de muncă. REBREANU, R. I 150. Din pricina ta s-a prăpădit atîta amar de lume! CREANGĂ, P. 318. N-ai fost pe la dînsul d-atît-amar de vreme. NEGRUZZI, S. II 202. (Întărit prin repetare) Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. 4. (Rar) Gust amar; lucru amar. Pîn’ nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219.

AMAR1, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin; necaz. ◊ Expr. A-și vărsa amarul = a-și povesti necazurile. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și mînca amarul (împreună) cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. Mulțime, grămadă. Am mai umblat pe aici... dar sînt Amar de ani (COȘBUC). – Lat. amarum.

AMAR2 ~uri n. 1) Stare de tristețe; jale. ◊ Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ◊ A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. A-și înghiți ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. ~ de muncă. /<lat. amarus

amar a. 1. aspru și neplăcut la gust; 2. fig. trist, rău: 3. amarnic: e ger amar, cumplit! AL. [Lat. AMARUS]. ║ n. durere, necaz, jale: so acopere n vieață de a zilelor amaruri AL. ║ adv. rău, foarte: plâng amar, amar oftez! AL. ║ int. vai! cât de mult, amar de noi, ne lipsești la amândoi! AL.

amar n. Mold. mare număr, ceva foarte mult: după atâta amar de trudă și primejdii CR. de mult amar de vreme după el sufletu-mi geme AL. [Locuțiunea moldovenească: atâta amar de... corespunde celei muntenești atâta mare de (cf. atâția mari de ani ISP.), dela adj. mare].

amár, -ă adj. (lat. amárus, it. amáro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru și neplăcut (ca chinina orĭ pelinu), în opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferință: viața amară, zile amare. Care arată adîncă tristeță: lacrimĭ amare. Agonisit cu multă suferință: o pîne amară. S. n., pl. urĭ. Chin, necaz, suferință: cine n’a gustat amaru nu știe ce-ĭ zaharu (Prov.). A-țĭ mînca amaru cu cineva (saŭ undeva), a trăi gustînd cu cineva (saŭ undeva) zile bune saŭ rele. A-țĭ înghiți amaru, a suferi în tăcere. A-țĭ vărsa amaru, a-țĭ descărca necazu. Mare număr, mare cantitate: după atîta amar de anĭ, atîta amar de lume. O băutură alcoolică amară aperitivă originară din Olanda (și numită și biter). Cu amar, cu amărăciune: a plînge cu amar. Interj. Vaĭ: vaĭ și amar de voĭ, amar de viața ta!

AMĂREL I. adj. dim. AMAR. II. AMĂREA (pl. -rele) sf. 🌿 Trans. = ARMURAR.

ATÎT(A) l. adi. nehot. (f. atîta, gen.-dat. m. atîtui, f. atîtei; pl. m. atîți, atîția, f. atîte, atîtea, gen.-dat. m. f. atîtor) 1 Arată o cantitate nehotărîtă, un număr nedeterminat: mi-a dat atîția bani pentru cheltuelile de drum și atîția pentru întreținere 2 Așa de mult, un număr, o cantitate așa de mare: nu-ți mai face atîta osîndă cu mine! (CRG.); tot ~, același număr, aceeași cantitate: am citit și astăzi tot atîtea pagini 3 Repetat, ~ și ~ arată o cantitate foarte mare, o mare mulțime: atîți și atîți oameni voinici... n’au putut face nimic (ISP.) 4 Numai așa de puțin, numai așa de mic: și te-ai supărat pentru atîta lucru? 5 Atît... încît..., atîta... cît.,.: găsiră atîta pradă în acest oraș, încît își dobîndiră veșminte pentru vecie (BĂLC.); atîția păgîni au pierit, cît s’au cruntat apele de sîngele lor (VLAH.) 6 Cît... atît...; proverb: cîte bordeie, atîtea obiceie; proverb: cîte capete, atîtea păreri 7 Atît... cît...: de-ai avea atîta minte cît un dinte, nu te-ai căi de nicio urmare (GOL.) 8 Atît... cît și...; proverb: atîta pagubă cît și dobîndă, arată nepăsarea cuiva pentru o pagubă pe care a suferit-o; de aci, elipt.: atîta pagubă! și familiar atîta jaf în ciuperci! (ISP.), cu același înțeles 9 În expresiuni: atîta rău! sau atîta boală! puțin îmi pasă; atîta grijă! nu-mi pasă, numai așa de puțină grijă de-aș avea! 10 În jurăminte, în blesteme; atîta rău să am eu..., atîta bine să aibă ei...! 11 Atîta, cu însemnarea de așa de mulți, construit cu substantivul luat în înțeles colectiv: văzînd că s’au strîns atîta om, căzut-au cu rugăminte la hatmanul (NEC.) 12 Atît(a) amar de..., atît(a) mare de..., 👉 AMAR1, MARE. II. pron. nehot. 1 Arată o cantitate nehotărîtă, un număr nedeterminat: atîta am primit, atîta îți dau: atîta-i ajungea capul, atîta făceau și ei pe vremea lor (CRG.) 2 Repetat, ~ și ~, arată: a) o cantitate, o sumă determinată (fără a fi însă pomenită precis): i-au răspuns că l-or duce bucuroși și că-i cer atîta și atîta (SB.); b) o cantitate foarte mare, o mare mulțime: deschid Viețile Sfinților și văd atîtea și atîtea (CRG.) 3 Numai așa de puțin, nu mai mult, numai lucrul acesta, numai cantitatea aceasta: bucuroși c’am scăpat numai cu atîta... ne mutăm la un fierar (CRG.); Eu atîta am pe lume, pe cînd ceru-i plin de îngeri (VLAH.) 4 Cît... atît...: cîte mi-ai dat, atîtea ți-am înapoiat. III. adv. 1 Așa de mult: de ce m’ai făcut să aștept ~? 2 Nici ~, și mai puțin: proverb: Nici nu-i pasă De Năstasă, De Nichita Nici atîta, se zice despre omul căruia nu-i pasă de nimeni și de nimic, sau spre a arăta nepăsarea omului nechibzuit în trebile lui 3 Tot ~, (de) aceeași cantitate, (de) același număr; tot ~ mi-e, îmi este tot una 4 Atît(a)... încît... sau atît(a)... că...: a vorbit... ~ încît nu-l mai asculta nimeni 5 Atît(a)... pînă...; proverb: ulciorul ~ merge la apă pînă se sparge 6 Cît... atît(a)... ; proverb: cît ți-e pătura, ~ te ’ntinde 7 Atît(a)... cît...: nu te mira atît de cei ce fac rele, cît să te miri de cei ce nu fac nici un bine (GOL.) 8 Atît... cît și...: atît omul cît și slava lui ca floarea... înflorește... și veștejește (GOL.) 9 Precedat de prepozițiunile cu, într’, pe (pre), etc.: cu ~ mai bine, cu ~ mai mult; cu cît... cu ~...: cu cît mai mare corabia, cu atît mai anevoie se și stăpînește (GOL.); (pînă) într’-, așa de mult, în așa chip: îi povățuia să fie mai cu răbdare, ca să nu se amărască pînă într’atît părinții (ISP.); pe ~: de două ori pe ~ 10 ~ numai () sau numai ~ (), nu pot zice alta decît, cu singura deosebire că...: om plăcut la înfățișare și tovarăș glumeț, numai atîta că e șașiu (CAR.) 11 În expresiuni: atîta mi-a mai trebuit, atîta mi-a mai lipsit, cînd după un necaz, după o încurcătură, după multe ce are cineva de făcut, îi mai vin și altele pe neașteptate; atîta i-a trebuit, și-a ieșit din răbdări; atîta-i fu, nu mai putu de necaz, de supărare; atîta ți-e leacul (CRG.), ai s’o pățești rău, va fi vai de tine; atîta-i e după joc, nu se mai satură de joc, se înnebunește după joc 12 ~ de (construit cu un adj. sau adv.), așa de: ~ de mare; în comparațiuni: (tot) ~ de... cît (și)... sau ca și...: e tot ~ de mare cît (și) frate-său [lat. eccum-tantus].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amar4 s. n., pl. amaruri (atâta amar de vreme)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amar (-ră), adj.1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca it. mare „abundență”, sp. la mar de. Cf. observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca supărăcios, căcăcios etc.; amărăciune, s. f. (mîhnire, amărîre); amărăluță, s. f. (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, s. f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, s. f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, s. m. (ciulin); amărie, s. f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust ușor amar); mărunc(ă), s. f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î, care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s. f. (amărăciune; gust amar); amărît, s. m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăște; descurajator).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și îneca amarul / grijile / necazurile în băutură expr. a se apuca de băut (din cauza unei decepții, a unor supărări etc.).

Intrare: amar (s.n.)
amar1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amar
  • amarul
  • amaru‑
plural
  • amaruri
  • amarurile
genitiv-dativ singular
  • amar
  • amarului
plural
  • amaruri
  • amarurilor
vocativ singular
plural
amar3 (adv., interj.) adverb interjecție
adverb (I8)
Surse flexiune: DOOM 3
  • amar
  • ama
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amar, amarurisubstantiv neutru

  • 1. Chin, jale, necaz, suferință, tristețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă duceam acasă, mă culcam, mă sculam mai plin de amar. CAMILAR, TEM. 200. DLRLC
    • format_quote Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. DLRLC
    • format_quote Un vis ce își moaie aripa-n amar. EMINESCU, O. I 37. DLRLC
    • format_quote Ce amar trebuie să fie în sufletul lui și cîtă jale în inima soției sale! NEGRUZZI, S. I 41. DLRLC
    • format_quote poetic personificat Paște jalea prin zăvoi Și amarul sus pe coastă. BENIUC, V. 158. DLRLC
    • format_quote Pentru amarul zilelor toate... Cu fruntea-n țărînă conacele cad, Să crească în glie noul răsad. TULBURE, V. R. 38. DLRLC
    • format_quote Și-acolo umblai, un drum ce avea să-mi fie-n urmă Izvor de multe amaruri. MURNU, O. 102. DLRLC
    • format_quote Sînt suflet în sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 291. DLRLC
    • format_quote Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul. CREANGĂ, P. 269. DLRLC
    • 1.1. (Cu valoare de interjecție) Vai! DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: vai
      • format_quote Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. Și cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. DLRLC
      • format_quote Amar mie! Amar mie!... Ce-am fost eu și ce-am ajuns! ALECSANDRI, P. II 102. DLRLC
      • format_quote Noroc... că era fată robace și răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai și amar de pielea ei. CREANGĂ, P. 283. DLRLC
      • format_quote Vai de el, amar de ea. ALECSANDRI, P. P. 28. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu amar = jalnic. DLRLC
      sinonime: jalnic
      • format_quote A început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. DLRLC
      • format_quote Vîntul geme prin codri cu amar. EMINESCU, O. I 98. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu amar = greu. DLRLC
      sinonime: greu
      • format_quote Cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor. ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
    • chat_bubble A-i fi amar = suferi. DLRLC
      sinonime: suferi
      • format_quote De-ar fi fost el un viteaz, Nu mi-ar fi așa necaz, Dar a fost un biet tîlhar Și de aceea mi-e amar! ALECSANDRI, P. P. 230. DLRLC
    • chat_bubble A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mult amar am înghițit. ALECSANDRI, P. P. 379. DLRLC
    • chat_bubble A-șí vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A-și mânca amarul împreună cu cineva = a duce trai (greu) împreună cu cineva. DLRLC
      • format_quote Ei se hotărîră ca să nu se desparță și să rămîie să-și mănînce amarul împreună. ISPIRESCU, L. 97. DLRLC
  • 2. Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”: grămadă, mulțime. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O chema feciorul mereu la București, la dînsul, ca să nu se mai trudească și să fie tihnită după atîta amar de muncă. REBREANU, R. I 150. DLRLC
    • format_quote Din pricina ta s-a prăpădit atîta amar de lume! CREANGĂ, P. 318. DLRLC
    • format_quote N-ai fost pe la dînsul d-atît-amar de vreme. NEGRUZZI, S. II 202. DLRLC
    • format_quote Am mai umblat pe-aici... dar sînt Amar de ani, amar! COȘBUC, P. I 228. DLRLC
  • 3. rar Gust amar; lucru amar. DLRLC
    • format_quote Pîn’ nu-i gusta amarul nu știi ce-i dulcele. ȘEZ. I 219. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.