AMENINȚARE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. ◊ (Jur.) Infracțiune care constă în alarmarea unei persoane, prin manifestarea intenției de a săvârși, față de ea sau față de o rudă apropiată, o infracțiune sau o faptă păgubitoare. – V. amenința.

amenințare sf [At: CORESI, ap. CP 364 / Pl: ~țări / V: ~elințare, ~elițare, ~ițare, ~erințare, melițare / E: amenința] 1 (Înv) Gest poruncitor cu mâna al cuiva (mai ales al divinității) adresat cuiva Si: amenințat¹ (1). 2-3 (Înv; pex) Voință (divină) Si: amenințat¹ (2-3). 4 (Înv; pex) Vrere a cuiva Si: amenințat¹ 5 (Pex) Primejdie.

AMENINȚARE, AMERINȚARE sf. 1 Faptul de a amenința: ~a este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor decît chiar lovitura (CAR.) ¶ 2 Vorbă, faptă, gest, etc. prin care se amenință cineva.

AMENINȚARE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. – V. amenința.

AMENINȚARE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. 1. Manifestare, prin vorbe, gesturi etc., a intenției de a pricinui (cuiva) o neplăcere, un rău. Mereu îi ajungeau la ureche, din partea stăpînirii, amenințări. PAS, L. I 108. Nevăstuica rîde în capul scărilor și nu se sperie de amenințările pe care le cunoaște. C. PETRESCU, A. 459. Amenințarea este mai grea, pentru un suflet ce se clatină ușor, decît chiar lovitura. CARAGIALE, O. I 284. ◊ Fig. Balaurii de la marginea pămîntului suflau asupra țărmului nostru amenințare. SADOVEANU, N. F. 101. 2. Primejdie. Renașterea imperialismului german, cu sprijinul imperialiștilor americani, constituie o amenințare pentru pacea Europei, pentru securitatea și existența popoarelor europene. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76.

AMENINȚARE, amenințări, s. f. Acțiunea de a amenința și rezultatul ei. ♦ Primejdie.

amenințare f. vorbă sau gest spre a îngrozi pe cineva.

amenințáre f., pl. -ărĭ. Vorbă saŭ gest pin care anunțĭ cuĭva rău pe care vreĭ să i-l facĭ.

amelințare sf vz amenințare

amelițare sf vz amenințare

amenițare sf vz amenințare

amerințare sf vz amenințare

melițare² sf vz amenințare

‡AMELIȚĂTURĂ (pl. -turi) sf. Pomenire în treacăt (într’o scriere), mențiune [amelița²].

AMENINȚĂTURĂ, AMERINȚĂTURĂ (pl. -turi) sf. (BUD.) = AMENINȚARE.

amenințare s. f., g.-d. art. amenințării; pl. amenințări

amenințare s. f., g.-d. art. amenințării; pl. amenințări

amenințare s. f., g.-d. art. amenințării; pl. amenințări

AMENINȚARE s. 1. (înv.) îngrozire. (~ cuiva cu moartea.) 2. v. primejduire. 3. v. primejdie.

AMENINȚARE s. 1. (înv.) îngrozire. (~ cuiva cu moartea.) 2. periclitare, primejduire, (rar) primejduială. (~ carierei lui.) 3. pericol, primejdie, (înv. și pop.) nevoie. (Îl pîndește o ~.)

AMENINȚARE. Subst. Amenințare, intimidare, înfricoșare, înspăimîntare (rar); războiul nervilor (fig.); sperietură, speriat, speriere (rar); teroare, terorizare; terorism; avertizare, avertisment, prevenire; șantaj, șantajare; admonestare, admonestație (rar), apostrofare, răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.). Blestem, imprecație, afurisenie, urgisire (înv. și pop.), anatemă, anatemizare (rar). Pericol, primejdie, sabia lui Damocles. Sperietoare. Adj. Amenințător, înspăimîntător, îngrozitor, abominabil, înfricoșător, înfiorător. Intimidat, înfricoșat, înfricat (reg.), înspăimîntat, speriat, timorat (livr.), îngrozit. Blestemat, afurisit, urgisit (pop.). Periculos, primejdios, riscant. Vb. A amenința, a intimida, a speria, a băga spaima (în cineva), a băga în sperieți, a înspăimînta, a înfricoșa, a îngrozi, a umple de groază, a teroriza, a ține sub teroare. A primejdui, a periclita, a pune în pericol. A preveni, a avertiza; a șantaja; a apostrofa, a admonesta, a stropși (pop. și fam.). A se speria, a se înspăimînta, a se înfricoșa, a se înfrica, a se îngrozi, A blestema, a afurisi, a anatemiza (rar). A fi amenințat, a fi în pericol, a fi periclitat, a fi terorizat, a fi (a sta) între ciocan și nicovală, a atîrna de un fir de păr, a-l paște pe cineva moartea (păcatul, primejdia). Adv. În pericol; între ciocan și nicovală, la marginea prăpastiei; cu amenințări, amenințător. V. asuprire, ceartă, frică, mustrare, pedeapsă.

MELIȚÁRE² s. f. v. amenințare.