amețitor, ~oare a [At: NEGRUZZI, S. I, 54 / Pl: ~i, ~oare / V: amă~, ~oare, (îrg) ~iu, ~oare / E: ameți + -(i)tor] 1 Care amețește (1). 2 (Îs) Înălțime ~toare înălțime atât de mare, încât nu poți privi la ea (de jos) sau de pe ea, fără să amețești.

AMEȚITOR adj. Ce dă amețeală, ce te face să amețești: aleargă sgomotoasele trenuri în goană amețitoare (VLAH.).

AMEȚITOR, -OARE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfășurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. Mi se părea că biserica se învîrtește cu mine. NEGRUZZI, S. I 54. (Adverbial) Cerul era înalt, soarele blînd, orizontul amețitor de vast. C. PETRESCU, R. DR. 160.

AMEȚITOR, -OARE, amețitori, -oare, adj. Care provoacă amețeală. – Din ameți + suf. -(i)tor.

AMEȚITOR ~oare (~ori, ~oare) Care provoacă amețeală. Succes ~. /a ameți + suf. ~itor

amețitor a. care amețește.

amețitór, -oáre adj. Care amețește: băutură, ĭuțeală amețitoare. V. vertiginos.

amățitor, ~toare a vz amețitor

amețitoriu, ~toare a vz amețitor

amețitor adj. m., pl. amețitori; f. sg. și pl. amețitoare

amețitor adj. m., pl. amețitori; f. sg. și pl. amețitoare

amețitor adj. m., pl. amețitori; f. sg. și pl. amețitoare

AMEȚITOR adj. 1. (înv.) vârtejitor, vârtejos. (Senzație ~oare.) 2. năucitor, uimitor, uluitor, (pop.) zăpăcitor, (fig.) nebun. (Un ritm ~.) 3. tulburător, (fig.) îmbătător. (Miresme ~oare.) 4. v. vertiginos.

AMEȚITOR adj. 1. (înv.) vîrtejitor, vîrtejos. (Senzație ~.) 2. năucitor, uimitor, uluitor, (pop.) zăpăcitor. (Un ritm ~.) 3. tulburător, (fig.) îmbătător. (Miresme ~.) 4. fulgerător, precipitat, vertiginos. (O cădere ~.)