AMONTE s. n. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. amonte.

amonte av [At: SADOVEANU, V. F. 29 / V: amont / E: fr amont] (D. un punct pe cursul unei ape; în opoziție cu aval; îlav) În ~ (de)... Situat mai în susul apei (decât alt punct).

AMONTE adv. (În loc. adv.) În amonte = în susul apei, către izvor. – Din it. a monte.

AMONTE adv. (În opoziție cu aval; numai în loc. adv.) În amonte (în legătură cu situația unui punct de pe cursul unei ape) = mai aproape de izvor (în comparație cu alt punct). [Păstrăvului] trebuie să-i arunci momeala ori în susul apei (peștele stînd întors cu botul în amonte), ori după un obstacol. SADOVEANU, V. F. 66. (Substantivat) În amontele rîului se cheamă «la Tartarău». SADOVEANU, V. F. 25.

AMONTE adv. (În expr.) În amonte (în legătură cu situația unui punct de pe cursul unei ape) = mai aproape de izvor (în comparație cu alt punct). – It. a monte.

AMONTE s.n. (op. aval) Partea, locul de unde coboară un curs de apă. ◊ În amonte = (referitor la situația unui punct de pe cursul unei ape) = în susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – către munte].

AMONTE s. n. în ~ = situat pe cursul superior al unui râu, spre izvor. (< it. a monte)

AMONTE n. Loc de unde izvorăște un curs de apă. ◊ În ~ în susul apei. /<it. a monte

amont av vz amonte

amonte s. n., art. amontele

amonte s. n.

amonte adv.