23 de definiții pentru amorți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

amorți [At: (a. 1669) ap. GCR I, 184 / V: (înv) amur- / Pzi: ~țesc, (reg) -țăsc, (îrg) amurt / E: lat* ammortire] 1 vi (D. oameni) A încremeni. 2 vi (Fig) A adormi. 3 vi (D. o. acțiune) A se opri. 4 vi (D. foc) A se stinge. 5 vi (D. ființe, d. corpul lor sau d. o parte a corpului lor; fig d. oase) A deveni insensibil. 6 vi (Spc; d. oameni) A amuți. 7 vt (Îe) A ~ gura A încetat cu gălăgia. 8-9 vt (D. suflet, sentimente sau dureri; fig) A-și pierde vioiciunea (sau puterea). 10 vi (D. unele animale) A intra în perioada de hibernare. 11 vt (Fig; d. apă, zăpadă) A îngheța ușor, pe deasupra. 12 vt (Fig) A face să se atenueze. 13 vt (Fig) A face să înceteze.

AMORȚI (-țesc) I. vb. intr. 1 A se găsi în nesimțire din cauza unei dureri fizice, unui accident, etc.: de abia-și putu întinde un picior care-i amorțise (VLAH.) 2 A pierde însușirea de a simți (în spec. dureri morale): După suferiri multe, inima se ’mpietrește, Răul se face fire, simțirea amorțește (ALX.) 3 A rămînea ca încremenit, a nu mai ști ce să zică 4 fig.: vorbele îmi amorțiră pe limbă (GOR.); i-a amorțit gura, a tăcut, i s’a tăiat pofta să mai vorbească 5 fig.: nu e nicio distracție aici, toată lumea a amorțit 6 fig.: A slăbi, a se întuneca: toate amintirile acestea îi amorțesc deodată (VLAH.) 7 ~ de, a înceta de...: coteii de cehnit, ogarii de scîncit și șoimul de piuit amurțisă (CANT.). II. vb. tr. A scădea puterea unui lucru, a slăbi un efect: cînd fericirea amorțește ori care alte simțiri ale noastre (NEGR.). III. vb. refl. fig. A pierde din putere: atunci simțirile ori-cărui călător ajung a se ~ (ODOB.) [lat. *ammortīre < mortuus].

AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) A deveni, pentru un timp, fără simțire, insensibil, a rămîne ca mort; a înțepeni. Mi-a amorțit piciorul. ◊ Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10. ◊ Fig. După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C., M. II 100. ◊ Tranz. Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106. 2. (Despre animalele care hibernează) A intra în perioada de hibernare. Ursul amorțește în timpul iernii. 3. Fig. A-și pierde puterea, a slăbi în intensitate. După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ A încetini, a lîncezi. Adevărul este că munca noastră nu se cuvine să amorțească niciodată. SADOVEANU, P. M. 140. ♦ Tranz. A domoli, a potoli. Hotărîră a amorți suferința prin vesela petrecere. NEGRUZZI, S. I 218.

AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).

A AMORȚI/ ~esc 1. intranz. (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni insensibil; a înțepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puțin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil. /<lat. ammortire

amorțì v. 1. a sta nemișcat, a nu mai simți (ca un mort); 2. a adormi de oboseală.[Lat. *ADMORTIRE, din MORS, moarte].

AMORȚIT I. adj. p. AMORȚI. II. sm. Care pare că nu are simțire, fără vlagă: te aștepți de la el la mare lucru, dar nu vezi că e un ~? III. sbst. Faptul de a (se) amorți.

amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn’a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m’am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțesc, 3 sg. amorțește, imperf. 1 amorțeam; conj. prez. 1 sg. să amorțesc, 3 să amorțească

amorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțesc, imperf. 3 sg. amorțea; conj. prez. 3 să amorțească

amorți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțesc, imperf. 3 sg. amorțea; conj. prez. 3 sg. și pl. amorțească

amorțesc, -țească 3 conj., -țit prt.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMORȚI vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ țesutul dureros.) 2. a înțepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

AMORȚI vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ măseaua.) 2. a înțepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amorți (amorțesc, amorțit), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

amorți, amorțesc, v.i. (med.) A răguși (afecțiune a corzilor vocale). – Lat. *ammortire (Scriban, MDA).

amorți, amorțesc, vb. intranz. – (med.) A răguși (afecțiune a corzilor vocale). – Lat. *ammortire < lat. mortuus „fără putere, slab” (Scriban, Șăineanu, MDA).

Intrare: amorți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amorți
  • amorțire
  • amorțit
  • amorțitu‑
  • amorțind
  • amorțindu‑
singular plural
  • amorțește
  • amorțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amorțesc
(să)
  • amorțesc
  • amorțeam
  • amorții
  • amorțisem
a II-a (tu)
  • amorțești
(să)
  • amorțești
  • amorțeai
  • amorțiși
  • amorțiseși
a III-a (el, ea)
  • amorțește
(să)
  • amorțească
  • amorțea
  • amorți
  • amorțise
plural I (noi)
  • amorțim
(să)
  • amorțim
  • amorțeam
  • amorțirăm
  • amorțiserăm
  • amorțisem
a II-a (voi)
  • amorțiți
(să)
  • amorțiți
  • amorțeați
  • amorțirăți
  • amorțiserăți
  • amorțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amorțesc
(să)
  • amorțească
  • amorțeau
  • amorți
  • amorțiseră
amurți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amorți, amorțescverb

  • 1. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mi-a amorțit piciorul. DLRLC
    • format_quote Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10. DLRLC
    • format_quote figurat După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52. DLRLC
    • format_quote figurat Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C., M. II 100. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106. DLRLC
    • 1.1. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ursul amorțește în timpul iernii. DLRLC
    • 1.2. figurat A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. DLRLC
      • 1.2.1. Lâncezi, încetini. DLRLC
        • format_quote Adevărul este că munca noastră nu se cuvine să amorțească niciodată. SADOVEANU, P. M. 140. DLRLC
      • 1.2.2. tranzitiv Domoli, potoli. DLRLC
        • format_quote Hotărîră a amorți suferința prin vesela petrecere. NEGRUZZI, S. I 218. DLRLC
    • 1.3. (Despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.