ANEMOMETRU, anemometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei curenților slabi de aer. – Din fr. anémomètre.

anemometru sn [At: HASDEU, I. C. 220 / Pl: ~re / E: fr anémomètre] (Met) Instrument pentru măsurarea vitezei curenților de aer Si: (înv) măsurător de vânt.

*ANEMOMETRU sn. 📻 🌦 Instrument care servește la măsurarea iuțelii și puterii vînturilor (🖼 125) [fr.].

ANEMOMETRU, anemometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei gazelor în conducte, a aerului în atmosferă, a unui avion în aer. – Din fr. anémomètre.

ANEMOMETRU, anemometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei vîntului.

ANEMOMETRU, anemometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei gazelor în conducte, a aerului în atmosferă, a unui avion în raport cu aerul. – Fr. anémomètre (< gr.).

ANEMOMETRU s.n. Instrument de măsurat viteza gazelor în conducte, a vîntului, a unui avion în raport cu aerul. [< fr. anémomètre].

ANEMOMETRU s. n. instrument folosit în anemometrie. (< fr. anémomètre)

ANEMOMETRU ~e n. Instrument de măsurat viteza vântului, a gazelor într-o conductă, sau viteza unui avion în raport cu aerul. /<fr. anémometre

*anemométru n., pl. e (vgr. ánemos, vînt, și métron, măsură. V. inimă). Fiz. Instrument de măsurat ĭuțeala vîntuluĭ.

anemometru (desp. -me-tru) s. n., art. anemometrul; pl. anemometre

anemometru (-me-tru) s. n., art. anemometrul; pl. anemometre

anemometru s. n. (sil. -tru), art. anemometrul; pl. anemometre

ANEMOMETRU instrument destinat măsurării vitezei aerului în atmosferă sau a unui avion în zbor în raport cu aerul. Anemometrul cu cupe este cel mai răspândit tip fiind compus din patru cupe emisferice montate pe un ax, acționând la cel mai mic curent de aer, prin înregistrarea numărului de rotații într-un interval de timp se poate calcula viteza medie a curentului. Anemometrul cu palete are piesa receptoare formată dintr-un număr de palete fixate radial pe ax.

ANEMO- „vînt, curent de aer, eolian”. ◊ gr. anemos „vînt” > fr. anémo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. anemo-. □ ~core ( ~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe sau fructe sînt răspîndite prin intermediul vîntului; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor sau fructelor cu ajutorul vîntului; ~entomofilie (v. entomo-, v. -filie₁), s. f., polenizare prin intermediul vîntului și al insectelor; ~file (v. -fil₁) adj., s. f. pl., (plante) ale căror flori se polenizează prin intermediul vîntului; sin. anemogame; ~filie (v. -filie₁), s. f., polenizare realizată prin intermediul vîntului; sin. anemogamie; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante ale căror flori se polenizează cu ajutorul vîntului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de curenții de aer; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., anemofile*; ~gamie (v. -gamie), s. f., anemofilie*; ~gen (v. -gen₁), adj., care este produs de vînt; ~graf (v. -graf), s. n., anemometru înregistrator; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu descrierea vînturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată la anemograf; ~hidrocor (v. hidro-₁, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al apei; ~lit (v. -lit₁), s. n., formație concreționară deviată din galeriile subterane; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., știință care studiază măsurarea vitezei curenților de aer sau a gazelor în conducte; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru măsurarea vitezei, a puterii și a direcției vînturilor. 2. Aparat care servește la măsurarea vitezei fluidelor gazoase în conducte; ~mirmecocor (v. mirmeco-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al furnicilor; ~morfie (v. -morfie), s. f., conformație specială a plantelor de a se apăra împotriva acțiunii vînturilor; sin. anemomorfoză; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., anemomorfie*; ~scop (v. -scop), s. n., instrument care indică direcția vîntului; sin. giruetă; ~spore (v. -spor), s. f. pl., plante ale căror semințe sînt răspîndite cu ajutorul vîntului; ~stat (v. -stat), s. n., aparat utilizat la difuzarea aerului în încăperi înzestrate cu calorifere; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de apărare a plantelor împotriva curenților de aer; ~trop (v. -trop), s. n., motor eolian; ~tropic (v. -tropic), adj., referitor la curbarea organelor vegetale sub acțiunea curenților de aer; ~zoocor (v. zoo-, v. -cor), adj., care se răspîndește prin intermediul vîntului și al animalelor.