ANORGANIC, -Ă, anorganici, -ce, adj. (Despre corpuri) În compoziția căruia intră numai substanțe din regnul mineral. ◊ Chimie anorganică = disciplină care se ocupă cu studiul proprietăților chimice ale corpurilor minerale; chimie neorganică. – Din fr. anorganique.

anorganic, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 155 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr anorganique] 1 (D. corpuri) în compoziția căruia intră numai substanțe din regnul mineral. 2 (Îs) Chimie ~ă Chimia corpurilor minerale.

*ANORGANIC adj. 1 Care nu privește ființele organice ¶ 2 🔬 Chimie ~ă, parte a chimiei care nu se ocupă cu studiul substratelor organice, ci cu al mineralelor, etc. [fr.].

ANORGANIC, -Ă, anorganici, -ce, adj. (Despre corpuri) în compoziția cărora intră numai substanțe din regnul mineral. ◊ Chimie anorganică = chimie a corpurilor minerale; chimie neorganică. – Din fr. anorganique

ANORGANIC, -Ă, anorganici, -e, adj. (în opoziție cu organic) Care e de origine minerală; care nu aparține clasei mari de compuși ai carbonului. ◊ Chimie anorganică = ramură a chimiei care studiază proprietățile chimice ale elementelor și compușilor lor, în afară de cei organici.

ANORGANIC, -Ă, anorganici, -e, adj. Care e de origine minerală; care nu aparține clasei mari de compuși ai carbonului. ◊ Chimie anorganică = ramură a chimiei care studiază proprietățile chimice ale elementelor și compușilor lor, în afară de compușii organici. – Fr. anorganique.

ANORGANIC, -Ă adj. (op. organic) De origine minerală; care nu aparține hidrocarburilor și derivaților acestora. ◊ Chimie anorganică = ramură a chimiei care studiază proprietățile chimice ale corpurilor anorganice. [< fr. anorganique, cf. gr. an – fără, organikos – organic].

ANORGANIC, -Ă adj. (despre corpuri) lipsit de însușirile materiei vii; o chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază corpurile anorganice. (< fr. anorganique)

ANORGANIC ~că (~ci, ~ce) Care este de origine minerală. Chimie ~că. [Sil. an-or-] /<fr. anorganique

anorganic a. lipsit de organe, fără vieață, neînsuflețit.

*anorgánic, -ă adj. (fr. anorganique, d. vgr. an-, fără, și órganon, organ). Fără organe, fără vĭață, mort. Chimia anorganică, care se ocupă de metale și metaloide. – Maĭ puțin bine inorganic (că in- e prefix latin, și organic e cuv. gr.).

anorganic (desp. a-nor-/an-or-) adj. m., pl. anorganici; f. anorganică, pl. anorganice

anorganic (a-nor- / an-or-) adj. m., pl. anorganici; f. anorganică, pl. anorganice

anorganic adj. (sil. mf. an-) → organic

ANORGANIC adj. mineral, neorganic. (Substanță ~.)

ANORGANIC adj. mineral, neorganic. (Substanță ~.)