ANTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din Antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din Antichitate. [Acc. și: antic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

antic, ~ă [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / A: antic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr antique, lat antiquus] 1 a Care a existat în trecutul îndepărtat. 2 a Care datează din trecutul îndepărtat. 3 a Care aparține popoarelor antice. 4 a Care este caracteristic civilizației și culturii antice. 5 a În genul creațiilor artistice antice. 6 smf Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. 7 sf (Înv) Obiect de artă din Antichitate. 8 a Care are perfecțiunea unei opere de artă din Antichitate

ANTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: antic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

ANTIC², -Ă, antici, -e, s. m. și f. (Rar, mai ales la pl.) Persoană aparținînd popoarelor din antichitate (în special elin sau roman). – Accentuat și: antic.

ANTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținînd popoarelor din antichitate. [Acc. și: antic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).

ANTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

ANTIC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)

ANTIC² ~ci m. Persoană care a trăit în antichitate. /<fr. antique, lat. antiquus

*antíc, -ă adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechĭ: la Pompeji se văd ruine antice. Fig. Care are calitățile lucrurilor de acelașĭ fel la ceĭ vechĭ: simplicitate antică. S. m. pl. Ceĭ vechĭ (maĭ ales Greciĭ și Romaniĭ). S. f., pl. ĭ și e. Obĭect vechĭ (maĭ ales monetă) de sute saŭ miĭ de ani. Fig. Iron. Persoană bătrînă saŭ cu obiceĭurĭ învechite. – Fals ántic.

antic adj. m., s. m., pl. antici; f. sg. antică, pl. antice

antic

antic.

!antici s. m. pl., art. anticii

antici / antici s. m., pl. art. anticii / anticii