APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

apus¹ sn [At: PSALT. SCH. 154/14 / V: (înv) app~ / Pl: (înv) ~e, ~uri / E: apune] 1 Trecere a unui astru sub orizont Si: asfințit, (pop) scăpătat. 2 Locul pe orizont unde apune soarele. 3 Priveliște la apusul (1) soarelui. 4 Vest. 5 (Îe) A vorbi una de la răsărit și alta de la ~ A vorbi confuz, cu analogii și legături prea îndepărtate. 6 (Îe) A sta cu un picior la răsărit și altul la ~ A nu avea domiciliu stabil. 7 (Îs) -miazăzi Sud-vest. 8 Occident. 9 (Pm) Concepțiile occidentului. 10 Peisaj crepuscular. 11 (Fig) Sfârșit. 12 (Fig) Declin. 13 (Pex) Prăbușire.

APUS (pl. -usuri) sn. 1 💫 Faptul de a apune: Tu ești Dumnezeu de viață, tu ești stea fără ~ (CON.) ¶ 2 💫 Timpul cînd apune soarele: pe la ~ul soarelui ¶ 3 fig. Starea cuiva cînd se apropie de sfîrșit, decădere: Mărețul turn, trist martor l’ al nostru trist ~ (ALX.); ~ul vieții, anii (zilele) din urmă (ale vieții) ¶ 4 🌍 Locul unde apune soarele, vest, occident; proverb: Îmi vorbești una de la răsărit și alta de la ~ (PANN.), îmi vorbești fără șir, fără legătură; cultura din ~; Biserica ~ului.

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune.

APUS¹, apusuri, s. n. (În opoziție cu răsărit) 1. Faptul de a apune; trecerea unui astru sub orizont; apunere. Apus de soare. ◊ Ziua de 1 Mai fusese frumoasă pînă la apusul soarelui, dar de aci înainte cerul se întunecă. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ Fig. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam, Cînd la apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. ♦ Priveliște oferită de soare cînd apune. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre. SAHIA, N. 40. Puternic suflă vîntul tomnatec! Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Curînd scăpată și soarele după cele mai de pe urmă trepte ale apusului. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Loc pe orizont unde apune soarele (unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului); p. ext. regiune unde apune soarele; vest. Flacără roșie... rumenește zarea-nfiorată Din răsărit pînă-n apus. BENIUC, V. 84. Steteam la colibă, pe prunduri, Privind peste mare-n apus, Năvalnice neguri de seară Veniră, urcîndu-se-n sus. IOSIF, T. 137. Din apus Se răsfira fierbînd un nor De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. ◊ Expr. (Rar) A vorbi una de la răsărit și alta de la apus = a vorbi incoerent, fără șir. (Rar) A sta cu un picior la răsărit și cu altul la apus = a fi nestatornic, a nu avea domiciliu stabil. 3. Timpul zilei cînd apune soarele; asfințit, scăpătat. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 4. Occident. Patru veacuri de contact cu Apusul... n-a dat masei populației africane nimic bun. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/3. 5. Fig. Declin, decădere, prăbușire. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201.

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare cînd apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei cînd apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune.

APUS² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei când apune Soarele; asfințit. 3) Parte a orizontului; vest; asfințit. 4) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; asfințit; vest. 5) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; asfințit; vest; occident. 6) fig. Sfârșitul a ceva (al vieții, al unei activități etc.). /v. a apune

apus n. 1. apunere treptată a stelelor: pe la apus de soare; 2. regiunea cerului unde apun stelele; 3. unul din cele patru puncte cardinale: vânt de apus; fig. și Apusul își împinse toate neamurile încoace EM.; 4. fig. disparițiune treptată: la apusul vieții; 5. scăpătare, decadență: turnul, trist martur l’al nostru trist apus GR. AL.

apús n., pl. e. Apunere, disparițiune: apusu viețiĭ. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu cardinal (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele: ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)?

appus² sn vz apus² modificată

apus¹ (faptul de a apune; moment al zilei) s. n., pl. apusuri

apus² (vest) (rar) s. n.

apus (asfințit) s. n., pl. apusuri

apus s. n., pl. apusuri

apus.

APUS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.

APUS s. v. decadență, decădere, declin, regres, sfârșit.

apus s. v. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DECLIN. REGRES. SFÎRȘIT.

APUS s. 1. asfințire, asfințit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ soarelui.) 2. amurg, asfințit, înserare, seară (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.) 3. asfințit, vest, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.) 4. occident, vest. (Țările din ~.)

Apus ≠ est, orient, răsărit, zori