ARBIU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.

arbiu sn [At: POLIZU / V: -ir, arghir, alibiu² / Pl: ~ie / E: tc harbi] (Înv) Vergeaua cu care se curăța sau se încărca pușca.

ARBIU (pl. -bie) sn. ⚔️ Varga cu care se încarcă pușca, pistolul (🖼 173): se pune în țeavă un glonț și se împinge cu ~l pînă ajunge în capăt (ISP.) [tc. harbi].

ARBIU, arbie, s. n. Vergea cu care în trecut se curăța sau se încărca pușca. – Din tc. harbi.

ARBIU, arbie, s. n. Vergea cu ajutorul căreia se încărca și se curăța altădată pușca. – Tc. harbi.

arbiu n. 1. vărguța cu care se încarcă un pistol sau o pușcă; 2. bățul ce se pune în țeava pușcociului (un joc de copii): se împinge cu arbiul ISP. [Turc. HARBI].

arbíŭ n., pl. urĭ și e (turc. harbi, bg. sîrb. arbiĭa). Munt. Mold. Rar azĭ. Huludeț (piston) de curățat țeava și de bătut încărcătura în puștile de sistema veche saŭ în pușcoace. V. vargă, vergea.

alibiu sn vz arbiu

arbir sn vz arbiu

arbiu (înv.) s. n., art. arbiul; pl. arbie

arbiu (înv.) s. n., art. arbiul; pl. arbie

arbiu s. n., pl. arbie

ARBIU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~l se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpuș, (prin nordul Transilv.) puștoc. (~ la pușcoci.)

ARBIU s. 1. vargă, vergea. (Cu ~ se curăța odinioară țeava puștii.) 2. (reg.) climpuș, (prin nordul Transilv.) puștoc. (~ la pușcoci.)

arbiu (arbie), s. n. – (înv.) Vergea de curățat arme de foc. Tc. harbi (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 823); cf. alb. harbi, bg., sb. arbija.