ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

ardeia [At: POLIZU / P: ~de-ia / Pzi: ~iez / E: ardei] 1 vt A condimenta o mâncare cu ardei (2) iute sau cu boia. 2 vt (Pex) A pipera. 3 vi (Înv) A pișcă la limbă. 4 vr (Fam; fig; d. oameni) A se irita (lesne).

ARDEIA (-eiez) I. vb. tr. 🍽 A pune ardeiu în ceva: nu mai ardeia friptura. II. vb. refl. fig. A se iuți, a se mînia (POL.).

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a presăra cu ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, familiar) A se irita, a se mînia, a se supăra.

ARDEIA, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A da unei mîncări gust de ardei; a iuți. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se irita, a se supăra. – Din ardei.

A ARDEIA ~iez tranz. (mâncăruri, alimente) A prepara cu ardei iute; a iuți. [Sil. -de-ia] /Din ardei

A SE ARDEIA mă ~iez intranz. fam. (despre oameni) A deveni din ce în ce mai nervos; a se irita; a se enerva. /Din ardei

ardeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ardeiez, 3 ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 1 sg. să ardeiez, 3 să ardeieze; ger. ardeind

ardeia (a ~) vb., ind. prez. 3 ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 3 să ardeieze; ger. ardeind

ardeia vb., ind. prez. 1 sg. ardeiez, 3 sg. și pl. ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 3 sg. și pl. ardeieze; ger. ardeind

ardeia (ind. prez. 3 sg. și pl. ardeiază, 1 pl. ardeiem, ger. ardeind)

ARDEIA vb. a (se) iuți. (Mâncarea s-a ~.)

ARDEIA vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, înfuria, mânia, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.

ARDEIA vb. a (se) iuți. (Mincarea s-a ~.)

ardeia vb. v. AGASA. ENERVA. INDISPUNE. IRITA. ÎNFURIA. MÎNIA. NECĂJI. PLICTISI. SÎCÎI. SUPĂRA.