ARGINT, (1) s. n., (2) arginturi, s. n., (3) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie, iute, vioi. 2. S. n. Varietate sau obiect de argint (1). 3. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

ARGINT I. sbst. 1 💎 Metal de coloare albă caracteristică, tare, foarte maleabil și ductil, nealterabil la aer; se atacă cu greu de acizi; se aliază mai ales cu cuprul și cu mercurul; simbol chimic Ag; se găsește în filoane printre rocele de porfir, gneiss, etc.; se întrebuințează la facerea monedelor, în bijuterie, și la fabricarea de diferite instrumente: curat ca ~ul; ban de ~; iubitor de ~, lacom de bani, sgîrcit; ~ lămurit, ~ strecurat, ‡~ ars, argint curat; 👉 ARS5 ¶ 2 Nuntă de ~ 👉 NUNTĂ ¶ 3 Pr. ext. Coloare argintie: o față mai albă ca ~ul crinului (EMIN.) ¶ 4 Ban. Maram. Mold. †Bani ¶ 5 ARGINT-VIU = MERCUR: parcă are argint-viu în el. II. ARGINȚI sm. pl. 🪙 Bani. III. ‡ARGINTURI sn. pl. Lucruri de argint: multe haine scumpe și ~uri au apucat (M.-COST.) [lat. argentum].

ARGINT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

ARGINT (1,3) s. n., (2) arginți, s. m. 1. Metal prețios, cu duritate scăzută, de culoare albă-cenușie strălucitoare. Vînzătorii din prăvălie le aduc pe tăvi de argint o farfurioară cu șerbet. PAS, L. I 83. Hainele de pe feciori Sclipeau de argint. COȘBUC, P. I 55. Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. ◊ Fig. În părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. BENIUC, V. 38. Toamna cu-a ei albă frunte... A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. EMINESCU, N. 4. ◊ Nuntă de argint = aniversare a 25 de ani de la căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. 2. (La pl.; rar) Bani. Mari bogătani, fiare flămînde-nsetate De aur, de-arginți, de bucate. BENIUC, V. 153. Vrei pacea să o aperi de furi și de vicleni? Fîntîni fă să țîșnească țițeiul la Moreni Și nu uita! Mai vajnici decît, ai lor arginți E munca ta, sînt stropii sudorilor fierbinți. JEBELEANU, P. 13. 3. (În expr.) Argint-viu = mercur. Nu se află pe lume pești ca cei din apa Moldovei... luminoși și iuți ca argintul-viu. SADOVEANU, N. F. 30. Cînd ai ști cît îi de veselă... fiica mea că-i vine logodnicul! Parcă are argint-viu într-însa. ALECSANDRI, T. 997. ◊ Fig. Feciorii starostelui începură să se miște cu o hărnicie al cărei argint- viu nici nu se bănuia a fi în mădulările lor mari. SADOVEANU, F. J. 466.

ARGINT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. (Adesea fig.) Metal prețios, de culoare albă-cenușie strălucitoare. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.

ARGINT n. Metal prețios de culoare albă strălucitoare, meleabil și ductil, cu mare conductibilitate electrică și calorică, având diferite întrebuințări (la baterea monedelor, în giuvaiergie, în fotografie etc.). Bani de ~. ◊ Nuntă de ~ aniversare a douăzeci și cinci de ani de la căsătorie. ~ viu a) mercur; b) om iute, plin de energie. /<lat. argentum

argint n. 1. metal prețios de coloare albă; 2. monedă din acest metal: a plăti în argint; 3. fig. avuție: iubitor de argint; 4. pl. arginturi, lucruri de argint; 5. arginți, bani (învechit): Iuda vându pe Isus pentru 30 de arginți. [Lat. ARGENTUM].

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.

gri-argint adj. inv. De culoare gri care bate în argintiu ◊ „Noapte ca stofa gri-argint.” Gaz. lit. 19 VII 62 p. 6 (din gri + argint)

Coasta-de-Argint f. nume dat regiunii pitorești a Cadrilaterului, coprinsă între capul Caliacra și satul Ecrena.

argint² (metal) s. n., (obiecte; sorturi) pl. arginturi (rar); (element chimic) simb. Ag

argint² (metal) s. n., (sorturi, obiecte) pl. arginturi; simb. Ag

argint (metal) s. n., (specii, obiecte) pl. arginturi; simb. Ag

ARGINT COLOIDAL s. (FARM.) colargol. (~ este un antiseptic.)

ARGINT COLOIDAL s. (FARM.) colargol. (~ este un antiseptic.)

argint s. n. – 1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.

ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 °C, p. f. 2.180 °C, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani.

Ag, simbol chimic pentru argint.

La parole est d’argent, mais le silence est d’or (fr. „Vorba e de argint, dar tăcerea e de aur”) – În această formă, cunoscută și răspîndită, expresia poartă semnătura scriitorului francez Rivarol. Dar paternitatea adevărată aparține unui vechi autor arab, de la care s-a inspirat probabil și La Fontaine care în fabula Ursul și amatorul de grădini, susține că: „Il est bon de parler et meilleur de se taire”. (E bine să vorbești, dar și mai bine e să taci). Desigur, expresia trebuie întrebuințată cu discernămîntul necesar, căci nu întotdeauna tăcerea e de aur. Dimpotrivă chiar, în multe împrejurări cuvîntul e mai valoros ca tăcerea. LIT.

a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie.