23 de definiții pentru argument

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARGUMENT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum.

ARGUMENT, argumente, s. n. 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcții. – Din fr. argument, lat. argumentum.

argument sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 9 / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr argument, lat argumentum] 1 Raționament (sau dovadă) ce sprijină o afirmație Si: (înv) cuvânt. 2 (Îvr; ltm sau frm) Expunere pe scurt a conținutului reprezentației artistice care urmează să se joace. 3 (Mat) Variabilă independentă a unei funcții.

*ARGUMENT (pl. -ente) sn. 📖 Dovadă pe care o aduce cineva în vorbire sau în scris, întemeindu-se pe legătura dintre anumite fapte: ~ele tale nu mi se par de loc convingătoare [fr. < lat.].

ARGUMENT, argumente, s. n. Dovadă adusă în sprijinul unui punct de vedere; probă. Argumentele lui se bazează pe lucruri disparate; paseri, vînt, lună; cu toate acestea sînt argumente. SADOVEANU, Z. C. 20.

ARGUMENT, argumente, s. n. 1. Dovadă adusă pentru a demonstra ceva; probă. 2. (Mat.) Variabila independentă a unei funcțiuni. – Fr. argument (lat. lit. argumentum).

ARGUMENT s.n. 1. Dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (Mat.) Variabilă independentă a unei funcții. [< fr. argument, lat. argumentum].

ARGUMENT s. n. 1. dovadă (propoziție, raționament) pe care se întemeiază o demonstrație; probă. 2. (mat.) element din domeniul de definiție al unei funcții; variabilă independentă. 3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc. 4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier. (< fr. argument, lat. argumentum)

ARGUMENT ~e n. 1) Raționament folosit pentru a susține sau a respinge o afirmație. ~ concludent. ~e pro și contra. 2) mat. Variabilă independentă a unei funcții. /<lat. argumentum, fr. argument

*argumént n., pl. e (lat. argumentum). Raționament din care tragĭ o concluziune. Probă, dovadă.

ARGUMENTUM AD HOMINEM (lat.) = Argument după om.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

argument s. n., pl. argumente

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARGUMENT s. I. 1. considerent, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 2. motiv, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opțiunii sale.) 3. v. motiv. II. v. variabilă independentă.

ARGUMENT s. 1. considerent, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 2. motiv, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opțiunii sale.) 3. dovadă, motiv, temei. (Are ~e să fie optimist.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ARGUMENT (< fr. argument < lat. argumentum, din arguere, a proba) Raționament prin care, dintr-una sau mai multe propoziții, se deduce o concluzie, raționament folosit de obicei de orator în sprijinul tezei sale. Argumentele oratorice pot fi directe și indirecte. Cele directe au drept concluzie afirmarea tezei susținute de orator, cele indirecte, negarea ei. Totalitatea argumentelor directe poartă denumirea de confirmare (v.), ele întărind teza, iar a celor indirecte, de respingere, acestea contribuind la respingerea obiecțiunilor adversarului. Izvoarele argumentelor, denumite și locuri comune sau locurile argumentelor, sînt de două feluri: intrinseci, referitoare la subiect, ca definiția, enumerarea părților, genul și specia (v.), comparația, contrariile, repugnantele, circumstanțele, antecedentele, consecventele, cauză și efect (v.) și extrinseci, care nu se referă la subiectul tratat, dar care, prin autoritatea lor, pot caracteriza sau pot duce la constatarea unui fapt. Acestea sînt mai mult de domeniul jurisprudenței decît al artei oratorice. Argumentele constituie partea esențială a unui discurs. Toate celelalte părți converg spre ele. Retorii moderni folosesc ca izvoare unele științe și arte (istoria, filozofia etc.). Dacă în demonstrație accentul cade pe corectitudinea raționamentului, în argumentație elementul principal îl constituie eficiența acestuia în fața auditoriului, a cărui adeziune la teza susținută în discurs este urmărită de orator.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARGUMÉNT (< fr., lat.) s. n. 1. Raționament sau, p. gener., orice probă menită să dovedească sau să respingă ceva. 2. (MAT.) Variabilă independentă a unei funcții. ♦ Unghiul dintre semiaxa reală și dreapta care unește originea cu afixul unui număr complex, măsurat în sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele raționamente concrete din istoria logicii și filozofiei, care prezintă un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existența lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. îndoielii, formulat de către Decartes, în vederea așezării cunoașterii pe baze sigure; a. bastonului, încercare de a sili prin forța pe cineva să accepte o idee; a. la persoană, argumentare falsă prin referirea la calitățile persoanei, fără legătură logică cu ideea în discuție; a. relativ la ignoranță, bazat pe ignoranța interlocutorului; a. relativ la milă, în care se face apel la sentimente în favoarea cuiva; a. majorității (caz particular), cînd cineva se referă la acordul majorității.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul bățului – Dreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietății, atingerea cu bățul a unui lucru. Ironic, indică utilizarea forței drept argument suprem.

ULTIMA RATIO (REGIUM) (lat.) ultimul argument (al regilor) – Cuvintele aparținând lui Richelieu, înscrise pe tunurile franceze, iar mai târziu pe cele prusiene.

Comparaison nest pas raison (fr. „Comparația nu-i un argument”) – E un proverb francez foarte cunoscut și des invocat, fiind citat întotdeauna în original, deoarece în traducere își pierde rima care îi dă tot farmecul. Se folosește spre a susține că un exemplu sau o comparație nu constituie o dovadă concludentă. FOL.

Ultima ratio (lat. „Ultima rațiune”) – prescurtarea inscripției Ultima ratio regis (Ultimul argument al regilor), care, din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, a fost gravată pe toate tunurile armatei franceze. Regele a preluat-o de la cardinalul Richelieu, care o folosise ca maximă favorită. Ea înseamnă că atunci cînd toate celelalte mijloace izovorîte din drept, din tratate, s-au dovedit zadarnice, singurul argument ce mai rămîne regilor va fi rostit de vocea tunurilor. Expresia a făcut și carieră civilă, tot cu înțelesul de argumentul cel din urmă. Balzac o folosește în romanul Moș Goriot: „Lumea i se înfățișa așa cum era: legile și morala neputincioase față de ”cei bogați, iar averea – ultima ratio mundi" (Opere, vol. III, ESPLA, 1957, pag. 292). IST.

Intrare: argument
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argument
  • argumentul
  • argumentu‑
plural
  • argumente
  • argumentele
genitiv-dativ singular
  • argument
  • argumentului
plural
  • argumente
  • argumentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

argument, argumentesubstantiv neutru

  • 1. Raționament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: probă
    • format_quote Argumentele lui se bazează pe lucruri disparate; paseri, vînt, lună; cu toate acestea sînt argumente. SADOVEANU, Z. C. 20. DLRLC
  • 2. matematică Variabila independentă a unei funcții. DEX '09 DN
  • 3. Rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc. MDN '00
  • 4. Dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fișier. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.