*ARGUMENTARE, *ARGUMENTAȚIUNE, *ARGUMENTAȚIE sf. 1 Faptul de a argumenta ¶ 2 Dovadă prin vorbă sau prin scris [fr. < lat.].

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

ARGUMENTARE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

ARGUMENTARE s. v. demonstrare.

ARGUMENTARE s. argumentație, demonstrare. (~ celor arătate.)