artificiu sn [At: CR. I, 274 / V: (înv) ~iție / P: ~fi-ciu, (iuz) ~ți-e / E: fr artifice, lat artificium] 1 (Înv) Artificialitate (2). 2 Procedeu ingenios folosit pentru a îmbunătăți sau a înfrumuseța realitatea. 3 (Pex) Podoabă inutilă în care se simte artificialitatea (4). 4 (Îs) ~ de calcul Procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă. 5 Argument specios în susținerea unei teze, unui raționament. 6 (Liv; pex) Șmecherie. 7 Amestec de substanțe chimice și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase în scop decorativ etc., prin aprindere producând o lumină vie (frumos colorată). 8 (Lpl) Sârmă scurtă pe care se află artificii (7) care aprinse ard decorativ împrăștiind scântei.

*ARTIFICIU (pl. -icii) sn. 1 Mijloc prin care se caută să se dea altă înfățișare unui lucru, se ascunde ceva, vicleșug, uneltire vicleană: aceste înflorituri sînt simple artificii prin care caută să ascundă sărăcia de idei ¶ 2 pl. Substanțe inflamabile combinate la un loc pentru a produce, la serbări, la petreceri, diferite efecte de lumină și culori, sau care sînt întrebuințate ca proiectile în războiu (🖼 234): foc de artificii; de aci, fig. pentru a arăta ceva strălucitor, dar gol, neserios, fără fond: tot ce spune e foc de artificii [lat. artificium, cu parte din accepțiunile fr. artifice].

ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu meșteșugit, întocmit cu îndemînare spre a împodobi sau spre a modifica realitatea; podoabă inutilă. Prin ingenioase artificii tehnice se pot prezenta pe scenă diferite aspecte și fenomene din natură. ♦ Artificiu de calcul = procedeu prin care se poate ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă, mai rapidă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile, care, aruncate în aer de un dispozitiv special, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori și care se întrebuințează ca mijloc de semnalizare, ca divertisment la spectacolele în aer liber etc. Strigăte... țîșneau deasupra murmurului mulțimii ca niște artificii roșii. DUMITRIU, B. F. 79. Luminile colorate de artificii... cădeau în lac. PAS, Z. I 228. ◊ (Poetic) Ziua, închizînd ochii, te afunzi într-o noapte roșie, care joacă împrejurul tău și își scînteiază buchetele de artificii violete și albastre. DELAVRANCEA, T. 70. ◊ Foc de artificii v. foc. ◊ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil, care, aprinsă, aruncă mici scîntei. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și... pe-o tarabă în fața chioșcului, rahat, caramele, susan, artificii, bile și muzicuțe. PAS, Z. I 164.

ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile care, aruncate în aer, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori. ♦ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil care, aprins, aruncă mici scîntei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).

ARTIFICIU s.n. 1. Mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate, procedeu meșteșugit. ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (La pl.) Compoziție de materii ușor inflamabile, care prin aprindere produc efecte luminescente variate. [Pron. -ciu. / < it. artificio, lat. artificium < ars – artă, facere – a face, cf. fr. artifice].

ARTIFICIU s. n. 1. mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate. ♦ ~ de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (pl.) amestec de materii ușor inflamabile, care produc efecte de lumină și culori. (< lat. artificium, după fr. artifice)

ARTIFICIU ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substanțe chimice (colorate) și carburanți, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasă sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium

artificiu n. 1. viclenie, înșelăciune: artificiul argumentării; 2. foc de artificiu, compozițiuni de materii inflamabile, producând flăcări de diferite colori.

*artifíciŭ n. (lat. artificium, d. ars, ártis, artă, și facere, a face; fr. artifice). Artă, meșteșug, înșelăciune: fără nicĭ un artificiŭ, a umbla cu artificiĭ. Substanțe inflamabile combinate care se aprind noaptea și se înalță în aer p. a produce efecte de lumină saŭ cu semnale de războĭ. Fig. Foc de artificiĭ, manopere pompoase p. a înșela. – Vulg. artifiție f. (probabil de la Rușĭ).

artifiție sf^[1] vz artificiu modificată

FOC (pl. -curi) sn. 1 Lumina și căldura corpurilor care ard: a aprinde ~ul; a stinge ~ul; a ațîța ~ul; a sufla în ~; a pune lemne pe ~; para ~ului; a face ~ul, a-l aprinde; a lua ~, a se aprinde; a-i lua părul ~ 👉PĂR; proverb: nu te juca cu ~ul, nu te expune în mod imprudent la lucruri primejdioase; proverb: nu e fum fără ~ sau pînă nu faci ~, fum nu iese, cînd se svonește despre un lucru, trebue să fie ceva adevărat în acel svon; 👉 PAIE; lemne de ~, lemne bune numai de ars; ~de paie, a) care durează puțin, b) Fig. se zice de un sentiment de puțină durată, trecător; ~ sacru, a) focul întreținut zi și noapte de Vestalele romane, b) Fig. vocațiune, patriotism, virtute; proverb: a se păzi sau a se feri de cineva (sau de ceva) ca de ~, a se feri ca de lucrul cel mai primejdios, ca de moarte ¶ 2 Vatra, cuptorul, soba în care arde focul: a sta lîngă ~; a se încălzi la ~; a pune bucatele la ~; a da în ~, a se revărsa din vasul în care fierbe (lichidul, mîncarea, etc.) ¶ 3 Incendiu: trei groaznice ~uri a cercat acest oraș NEGR.; a pune sau a da ~ la casă; foc! strigăt de ajutor cînd se aprinde o casă, etc.; vorb. de pustiirile dușmanului: păgînii de Turci, pe unde treceau, era ~ și pîrjol I. -GH. ¶ 4 Strălucirea pietrelor prețioase: ~ul diamantului ¶ 5 Prin aluzie la vechile ordalii sau judecăți ale lui Dumnezeu: a-și băga (a-și pune) mîna în ~, a susține un lucru cu tărie, cu convingere; a intra (a da, a se arunca) în ~ pentru cineva, a-și expune viața pentru cineva; a trece prin ~ și prin apă, a nu se da îndărăt dinaintea nici unei primejdii ¶ 6 ~ul de veci, ~ul iadului, ~ul gheenei, muncile iadului ¶ 7 ⚔️ Descărcătura unei arme, împușcătură, de unde, prin ext. luptă, războiu: a lua ~, a se descărca; a deschide ~ul; a înceta ~ul; între două ~uri; a intra în ~; arme de ~; pușca, pistolul, revolverul, etc.; foc! comandă de a descărca arma, de a începe împușcătura ¶ 8 ~ de artificii 👉 ARTIFICIU 2; ~ bengal 👉 BENGAL ¶ 9 Fig. Ardoare, căldură, aprindere, înflăcărare, vioiciune, patimă: ~ul dragostei; în ~ul povestirii; mi s’au aprins călcîiele de ~ul clasicității ODOB.; a cînta cu ~; limbile străine au vorbit de bine de dînsul mai cu ~ decît pămîntenii ISP. ¶ 10 Chin, durere, necaz, supărare: nimeni nu știe ~ul meu; călugărițele se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP.; Viața de azi pînă mîne, viață e ori ~? DLVR.; a-și scoate(a-și vărsa) ~ul, a căuta să-i treacă necazul, a-și descărca supărarea ¶ 11 Nenorocire, pacoste, urgie: se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP. 12 Mînie grozavă; proverb: a se face ~ (și pară sau și pîrjol) de mînie, a se mînia grozav, a se înfuria strajnic ¶ 13 În diferite locuțiuni, unele făcînd aluzie la credințele sau basmele poporului, spre a arăta ceva „peste măsură de ...”, „grozav de ...”, etc.: e urîtă de mama ~ului, e grozav de urîtă; era un ger de mama ~ului BR. -VN.; ~ de ger, frig cumplit, ger strașnic: n’are de unde să vie atîta ~ de ger DLVR.; încălecați pe niște cai de scoteau ~pe nări I. -GH., adică foarte iuți; a mînca ~, a fi foarte iute; ~ de harnică CRG.; ~ de scump RET. ¶ 14 În diverse expresiuni, ~ul se întrebuințează eufemistic în loc de „dracul”: cine ~ul l-a pus să se ducă acolo? ¶ 15 Foc viu, a) focul ce se aprinde prin frecarea a două lemne uscate; b) niște bășicuțe roșii ce se ivesc pe o parte a trupului în formă de cingătoare, producînd niște dureri foarte acute; orbalț, erisipel; c) licuriciu PȘC. [lat. focus].

artificiu s. n., art. artificiul; pl. artificii, art. artificiile (desp. -ci-i-)

artificiu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artificiul; pl. artificii, art. artificiile (-ci-i-)

artificiu s. n. [-ciu pron. -ciu], pl. artificii, art. artificiile (sil. -ci-i-)

artificiu

artificiu, -cii.

ARTIFICIU s. v. subterfugiu.