ASCETISM s. n. 1. Doctrină religioasă sau morală care preconizează asceza (2). 2. Mod de viață caracterizat prin asceză; fig. viață austeră și retrasă pe care o duce cineva. – Din fr. ascétisme.

ascetism sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr ascétisme] 1 Doctrină etico-religioasă a renunțării la viața lumească și la orice plăceri pentru a se dedica în întregime rugăciunii și lui Dumnezeu Si: pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (liv) asceză. 2 Viață de ascet (1) Si: pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (liv) asceză. 3 Viață austeră și retrasă.

*ASCETISM sbst. 1 Doctrină care apără viața de ascet ¶ 2 Viață de ascet [fr.].

ASCETISM s. n. 1. Concepție religioasă sau morală care preconizează un mod de viață extrem de auster, restrângerea la maximum a satisfacerii trebuințelor materiale etc.; asceză. 2. Mod de viață preconizat de ascetism (1); viață austeră și retrasă pe care o duce cineva. – Din fr. ascétisme.

ASCETISM s. n. Concepție mistico-religioasă care propagă renunțarea la plăceri și cere o viață severă, retrasă de societate; sihăstrie, schimnicie. Spiritul lui sănătos și popular se răzvrătește împotriva moralei absurde a ascetismului preconizat de catolicism. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 4/4.

ASCETISM s. n. Concepție mistico-religioasă care propagă o viață severă, retrasă de societate; sihăstrie; fig. viață aspră și retrasă pe care și-o impune cineva. – Fr. ascétisme (< gr.).

ASCETISM s.n. Doctrină etică-religioasă care propovăduiește renunțarea la plăceri și impune o viață austeră și retrasă; viață de ascet, sihăstrie; (fig.) viață aspră și retrasă pe care și-o impune cineva. [Cf. fr. ascétisme, it. ascetismo].

ASCETISM s. n. 1. mod de viață prin austeritate; anahoretism, asceză. 2. doctrină etico-religioasă care propovăduiește ascetismul (1). (< fr. ascétisme)

ASCETISM n. 1) Doctrină religioasă care preconizează renunțarea la plăceri și reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesităților materiale. 2) fig. Mod de viață austeră și retrasă pe care și-o impune cineva. /<fr. ascétisme

ascetism n. 1. vieață de ascet; 2. deprindere de a-și stăpâni orice poftă a simțurilor.

*ascetízm n. (d. ascet). Viață de ascet.

ascetism s. n.

ascetism s. n.

ascetism s. n.

ascetism.

ASCETISM s. v. asceză.

ASCETISM s. asceză, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (O viață de ~.)

ASCETISM. Subst. Ascetism, austeritate, rigorism, severitate; abstinență, abținere, răbdare, renunțare. Viață austeră, asceză; sihăstrie, sihăstrire, schimnicie, pustnicie, pustnicire (rar), monahie (rar), monahism; izolare, solitarism (livr.), solitudine (livr.). Cumpătare, reținere, moderație, sobrietate. Viață spartană, educație spartană, puritanism. Post, postire; ajun, post negru. Mucenicie, martiriu, martirizare, martiraj, mortificare, autoflagelare, autoflagelație, autobiciuire. Ascet (livr.), spartan, puritan, abstinent, schimnic (rar), anahoret, pustnic, sihastru, eremit, călugăr, monah. Adj. Ascetic, auster; cumpătat, reținut, moderat, sobru; puritan, spartan. Singuratic, singur, singurel (dim.); însingurat (rar), izolat, solitar, retras, sihastru, pustnicit (rar), anahoretic (rar), eremitic (rar), sihăstrit, pustnicesc (înv.), schimnicesc (rar). Vb. A trăi ca un ascet, a, duce viață de pustnic, a pustnici (rar), a duce viață de călugăr, a trăi în sihăstrie, a schimnici (rar), a sihăstri. A se abține, a răbda, a renunța; a suferi, a îndura; a se chinui, a se tortura, a se biciui, a se autoflagela. A posti, a ține post, a ajuna, a flămînzi, a se hrăni cu lăcuste (fig.). Adv. Călugărește. În sihăstrie, în singurătate. V. călugăr, severitate, singurătate, stăpînire de sine.