asmuțit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: azm~ / Pl: ~iți, ~e / E: asmuți] 1 (D. câini) Care se repede, îndemnat de stăpân, la un om sau animal Si: asmuțat², asumuțat². 2 Întărâtat. 3 (Fig; d. oameni) Instigat la violență Si: asmuțat², asumuțat². 4 (Fig; d. oameni) Incitat la ceartă Si: asmuțat², asumuțat². 5 (Fig; d. oameni) Revoltat. 6 (Fig) Excitat.

asmuțit¹ sn [At: DA / V: azm~ / Pl: ~uri / E: asmuți] 1-6 Asmuțire (1-6).

azmuțit¹ sn vz asmuțit¹

azmuțiț², ~ă a vz asmuțit²

ASMUȚARE, ASMUȚIRE sf., ASMUȚAT, ASMUȚIT sbst. Faptul de a asmuța.

ASMUȚIT adj. întărâtat, stârnit. (Câini ~ți.)

ASMUȚIT adj. întărîtat, stîrnit. (Cîini ~.)